- Știți discursul ăla de lemn cu ”nu îmi vine să cred cât de multă lume s-a mobilizat pentru cauza asta, e incredibil ce putem face împreună, bla-bla”? Discursul pe care nu-l credeam niciodată atunci când îl auzeam pe la TV sau scris pe undeva? Păi cum facem acum? Că fix asta vreau eu să vă zic. Chiar nu credeam că vom reuși să strângem mai mult de 2-3 perechi de ghete pe care să le dăm copiilor și, câteva zile mai târziu, deja mă pierd în inventar. Lumea trimite bani în cont, fiecare cât poate, și câteodată nici măcar nu mă anunță.
- La bani e simplu, ăia intră în cont și sunt ușor de numărat, avem în jur de 2600 de lei până acum, dar sunt și alții pe drum. Numărul ghetelor donate e imposibil de menționat acum, sunt foarte multe pe drum, altele pe care le voi obține când se va reuni echipa națională pentru ”dubla” cu Armenia și Kazahstan. Între timp, niște colegi din presă au mai vorbit cu un fotbalist de națională care va dona ghetele. Avem până acum… cred că șapte fotbaliști importanți care vor veni cu o contribuție în sensul ăsta.
- Apoi, un prieten din Tg. Mureș a făcut astfel încât să avem 4 (sau 5?) echipamente de antrenament pentru copii, plus câteva mingi, plus un tricou al academiei Hagi, Nike, semnat de Rege, pe care vi-l voi oferi la un soi de licitație și banii să îi trecem în contul de donații. Apropo, vor mai fi tricouri ale fotbaliștilor la licitație, sper să vă băgați, nu contează suma, orice încasez se transformă în echipament pentru copii.
- Foarte important este că am fost contactat de reprezentanții unei mega-companii internaționale, nu spun încă cine, care ne-au spus că e foarte mișto campania noastră și că vor să se bage și ei. Iar ajutorul promis e foarte mișto, echipament de sport pentru un număr mare de copii. Abia îi aștept!
- Am vorbit, neoficial deocamdată, și spre FRF. Poate ne pot ajuta cu ceva din echipamentele lor vechi sau poate prin relația cu sponsorul tehnic să obținem niște reduceri la ghetele pe care le voi cumpăra pentru copii. Așteptăm un răspuns, chiar dacă nu a fost ceva oficial, well, acum e! 🙂
- Sper să nu uit chestii pentru că nu mi-am notat toate promisiunile, așa că am să mai omit din ele, să nu se supere nimeni pe Alzheimerul meu. Sâmbătă sunt la Constanța să îi dăm unui puști o pereche de ghete și o minge poate. Duminică mergem la un meci de liga a patra pentru că băieții de acolo, deși joacă de plăcere, vor să doneze o pereche sau două de ghete pentru cei mici. Ceea ce e superb!
- Nu uitați! Orice sumă pe care o puteți dona va conta! Serios, am primit și 4 lei, 8 lei, 10 lei, oricât e în regulă pentru că se adună. Iar cei care donează vor fi în tragerea la sorți pe care eu și Ștucan o sponsorizăm cu două tricouri – VfB Stuttgart și Liverpool.