Colombiana #9 – Coincidențe în Cartagena

Când eram mic erau niște desene. Nu mai țin minte absolut nimic, dar parcă erau cu ceva mașini de curse și una se numea ”furia roșie turbo”. Mi-a venit în minte treaba asta pe drumul spre Cartagena, când am zburat cu GS-ul. Safe, fără lucruri catastrofale. Doar că am mers tare și mi-a plăcut rău, rău de tot.

Nu am mic dejun la pensiunea asta, nu au bucătărie pentru clienți domnii. Așa că beau o mini-cafea lângă cuțu care a păzit motocicleta toată noaptea și o iau din loc. M-am trezit la 3 jumate dimineața din cauza cocoșilor pe care, după ce am adormit din nou, am visat cum îi ucideam cu o pușcă cu bile și cum le jumuleam penele de pe gât. Și m-am trezit din nou la 7 și un pic, mai târziu decât intenționam. Până la Cartagena am tot vreo 400 fără un pic de kilometri, dar mă aștept să fie mai lejer pentru că nu mai sunt munți, nu mai sunt serpentine. Dar sunt fix 28 de grade la ora 8, atunci când sparg liniștea străzii din Necocli cu sunet de Akrapovic care vine din motor de 1250 GS.

E culmea cum se poate schimba atât de drastic peisajul în doar câteva sute de kilometri. Am impresia că sunt într-o parte mai verde a Africii, așa e pe aici. Drum perfect, ușor virajat doar, cu ferme de-o parte și de alta, cu animale scoase la păscut și adunate pe sub un copac cu frunziș mai des, la umbră sau la adăpat. Aveam nevoie de o zi de genul ăsta, zi în care să mai apuc să mă mai și gândesc, să mă relaxez pe motocicletă, nu doar să fiu în priză și să negociez viraje.

E o senzație foarte mișto, mi-am adus aminte un pic și de Siberia, înainte să intru pe Drumul Oaselor. De fapt, înainte să intru pe Lena. Sau de Mongolia, unde era asfalt. Am nevoie doar să opresc pentru benzină, destul de des, căci merge tare GS-ul. Și e pentru prima dată când nu mai găsesc benzină extra, așa că pun de cea normală, considerabil mai ieftină, la vreo 2,6 lei pe litru. Mi-au spus băieții de la BMW Motorrad Columbia că nu e chiar tragedie dacă pun benzină normală cât timp mai am de cea veche în rezervor. Și nu pare să fie, nu sesizez nimic diferit în comportamentul motorului, în sunet. Dar sesizez în comportamentul meu. Căci știu deja un simptom care apare când merg vara pe motor fără să fi mâncat. Fie îmi e somn și încep să fac greșeli, fie merg foarte tare. Acum e cazul cu mersul tare, așa că trag la o cârciumă pustie de pe margine de drum. Comand doar ”o cafea, o Cola și ceva de mâncare”, iar doamna se întoarce cu băuturile și cu o omletă simplă, plus un fel de pâinică acoperită cu brânză. Și toate merg perfect, mai ales pentru cei 11 lei pe care îi las.

Restul drumului până la Cartagena e fix bucuria peisajului, întâlnirea cu Marea Caraibilor din când în când, traversarea unor micuțe orașe-stațiune de pe malul mării care acum sunt cam pustii, și ocazionalele ”furia roșie turbo” când mai prind drumuri virajate. Prilej cu care constat că anvelopa față e destul de bine trecută de limitele de uzură prevăzute de producător. Dar e ok, cred, trebuie să am atenție mare doar dacă mai prind ploaie la întoarcerea spre Bogota, pe partea cealaltă a țării.

Ajung la 40 de kilometri de Cartagena și văd pe Google Maps că mai fac o oră și 20 de minute. Și știu deja, nu mai fac imprudența să cred că greșește navigația, e clar că mă așteaptă un trafic de zile mari. Așa se întâmplă. Am mers cu motorul prin orașe super aglomerate, prin Los Angeles, prin Moscova, prin Kiev sau Marrakech, dar ca aici n-a fost nicăieri. Nici măcar nu se pot compara. E, de departe, cel mai mare haos pe care l-am trăit vreodată, în viață. Nu pot să îl descriu altfel decât prin ”nu există reguli”. Serios, nu există nicio regulă. Străzile sunt pline de mașini și scutere mici și nu se respectă nimic. Semafoare, treceri de pietoni, priorități, nimeni nu semnalizează, toată lumea se bagă, dacă ai cea mai mică urmă de politețe în trafic ești complet mâncat. E greu de înțeles, trebuie trăită asta. Sunt ușor copleșit și îmi ia ceva să mă învăț că, mai ales de la înălțimea GS-ului, trebuie să fac abuz de putere. Doar că nu îi prea pasă nimănui, sunt kamikaze, vin pe contrasens și nu se feresc, așteaptă să îi ferești tu. La semafoarele la care se oprește din motive de poliție se adună toți, claie peste grămadă, inclusiv pe trotuar. Și se claxonează fără oprire. Tot peisajul ăsta petrecându-se la 37 de grade Celsius, cu mine echipat complet și cu GS-ul care n-a mai văzut viteza a doua de o oră.

Hotelul la care stau e la câțiva pași de centrul istoric, singura parte din Cartagena pe care merită să o văd. O casă în stil colonial, colorată, frumoasă, la care primesc un ”apartament”, zic ei. De fapt e o cameră mult mai mare decât una normală, cu ieșire pe terasă și cu view spre mare, view care va fi curând obturat pentru eternitate de o clădire ce se va construi în față.

Nu știu, e unul dintre momentele alea în care trebuie să accept, să acceptați și voi, că suntem diferiți. Că ceea ce mie mi se pare frumos, vouă vă displace. Că ceea ce vouă vă place, pe mine mă lasă rece. Niciodată nu mi-au plăcut orașele mari de pe malul apei din zonele calde. Serios, de la Barcelona la Los Angeles, de la Atena la… Constanța. Atmosfera, oamenii, spiritul, nu știu de ce. Nu m-am simțit niciodată confortabil și m-am întors puțin sau spre deloc în ele. Așa și cu Cartagena. Din poze, chiar nereușite cum fac eu, sunt convins că mulți vor zice că e frumos. Dar m-am plimbat prin centrul ăla de parcă trebuia să bifez ceva. Nu sunt orb, văd că sunt clădiri frumușele, că au un ștou aparte, ca să folosesc și un limbaj neprotocolar. Doar că nu mă mișcă deloc, n-aș fi regretat o secundă să stau în cameră în tot timpul ăsta.

Să vedeți coincidență și să-mi ziceți care sunt șansele. După check-in și duș, ies din hotel să merg spre centru. În spatele meu, o femeie iese și ea pe poarta aceluiași hotel.

• Hi, how are you? Îmi zice
• Hi, I’m good, what about you? Îi zic.
• Do you know if the city center is to the left?
• Yes, to the left.
• Oh, great! Where are you from? Mă întreabă.
• From Romania. Îi zic.

La care face o pauză, se uită de parcă ar fi din galeria lui Ujpest și zice: ”Și eu”.

Care erau șansele? În pandemie, în nordul Columbiei, în același hotel, ieșind în același timp pe poartă.

Deși nu simt Cartagena, o să stau două nopți aici. Am o groază de lucru, s-au tot adunat, și nu cred că voi mai avea alt prilej să le rezolv până când mă întorc la Bogota. E bine pentru că nu o să regret dacă, așa cum anticipez, voi petrece a doua zi complet încuiat în camera de hotel cu laptopul în față. Sau, să nu fiu nesimțit, pe terasa hotelului, cu o cafea pe măsuță, cu marea și cu laptopul în față.

Proiect susținut de BMW Motorrad România.

În caz că ai ratat:

• Colombiana #1 – ”Dar nu e periculos?”
• Colombiana #2 – Țara pentru care a fost construit GS-ul
• Colombiana #3 – Și Dumnezeu a zis: ”Să fie frumos!”
• Colombiana #4 – O zi la fermă
• Colombiana #5 – Cristian a ajuns în nori
• Colombiana #6 – Curbe, multe curbe spre Medellin
• Colombiana #7 – Eu sunt și foarte deștept
• Colombiana #8 – Înapoi la sat