web analytics
Fotbal intern

Cine a înghețat pe 10 martie 2005? Meciul amânat, “mai celebru” decât cel jucat

E uimitor cât de multe persoane cunosc care au povești de la Steaua – Villarreal de acum mai bine de 11 ani, acel meci amânat din Ghencea. Vă mai aduceți aminte, nu? Era totul bine și frumos până când a început să ningă violent, atât de tare încât a fost nevoie ca după eforturile zadarnice de deszăpezire să fie amânat jocul.

Am fost la meciul ăla, însă nu-mi mai aduc aminte cu cine. Știu că am avut bilet la tribuna zero, surprinzător pentru nivelul scăzut al bunăstării mele financiare de atunci, abia terminasem liceul. Și mai știu că am avut inspirația să păstrez în buzunar biletul. Mai țineți minte și aspectul ăsta? Nu exista sistemul cu scanare la turnicheți, erau oameni care verificau și rupeau cotoarele biletelor. Era plin pe jos de bilete rupte, după ce intrai nu îți mai păsa de ele.

Doar că la un moment dat, după ce a fost limpede că meciul nu se poate juca, de la stația de amplificare a fost anunțat faptul că pentru a intra pe stadion la rejucare e nevoie să ai biletul. A fost momentul în care o mare de oameni s-a repezit spre porți pentru a scoate din zăpadă rămășițele biletelor aruncate.

Ce nu pot să îmi amintesc este dacă am fost la meciul de șase zile mai târziu. Cred că nu am fost. E curios cum un meci amânat e mai faimos decât acel 0-0.

steaua-villarreal

Un comentariu

  • Hehehe, ce amintiri. Am fost cu inca un prieten la meciul ala…eram imbracati asa, de primavara, vremea era ok, cand, cu vreo 15-20 minute inainte de inceperea meciului….a inceput potopul. Tin minte ca in momemtnul in care jucatorii au terminat incalzirea si au intrat la cabine nu ningea…apoi cand sa iasa, nu prea se mai vedea nimic… Eram in peluza nord atunci, si tin minte ca la un moment dat, nu se mai vedea nici scrisul de pe tabela, atat de rau ningea. Si mai tin minte ca nu prea a plecat nimeni, cel putin pana au anuntat oficial la statie ca meciul va fi amanat. Alte vremuri…acum, la trei pase gresite si un cartonas in plus, jumatate de stadion iese sa bage o shaorma. Am fost atunci si am scrijelit prin zapada sa gasesc cateva cotoare, nu pt ca il aruncasem pe al meu, pt ca pe vremea aia le pastram pe toate, ci pt ca eram student si a fost o sursa buna de venituri pentru saptamana aceea. 🙂

Leave a Reply to Daniel X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.