web analytics
Opinie

Cine mă critică pentru pozițiile anti-Becali

Am vorbit despre asta și în live-ul de aseară, cine a văzut poate să închidă textul și să-și vadă de treabă. Se face că acum câteva luni, poate chiar un an, comentam ceva la Costin Ștucan pe facebook. Era un subiect legat de Steaua pe vremea când Ștucan lucra la ProSport. Și mai țin minte, vag așa, că am comentat cu un link de aici de pe blog, link al unui articol în care îl demantelam pe Gigi Becali. Cu argumente, presupun, că așa obișnuiesc să o fac.

Pe seama subiectului s-a tot discutat și, pentru că am dat unsubscribe la postare, m-am mai uitat abia seara cum a evoluat totul. Și atunci am văzut cum un nene, fost jurnalist, ștergea cu mine pe jos pentru că am îndrăznit să mă leg de Becali. Era supărat foc, mă făcea praf, se întreba cine dracu sunt eu și cum de îmi permit. Ce mă recomandă, unde am lucrat, mai avea puțin și îmi chestiona priceperea pe baza numărului de la adidas.

Ei bine, nenea respectiv e cel pe care îl vedeți în poza asta. E un jurnalist din ”garda veche”, aia care a făcut probabil cel mai mare jaf din istoria presei de sport din România. Evident, nu toată. Evident, garda veche are nume excelente în componență, super jurnaliști. Însă tot garda veche e aia care a inventat primitul de șpăgi, care a inventat deplasările la Bistrița, Galați, Bacău sau Piatra Neamț din care se revenea cu sacoșa plină. Ăștia sunt cei care au promovat și susținut oameni ”de fotbal” de o calitate îndoielnică. Deci garda veche, da? Nu zic nimic despre nenea în cauză, nu i-am controlat sacoșa niciodată, deși poveștile sunt multe.

Acum vă rog să vă mai uitați o dată la poză. Să vedeți poziția lui în timp ce îi ține în palmă mâna lui Gigi Becali, un Becali care nici nu se uită la el și stă tolănit de parcă e Joffrey Baratheon care așteaptă să fie hrănit cu boabe de struguri. Nici măcar nu îi întinde mâna de ”noroc”, i-o dă pe stânga, de parcă așteaptă să îi fie sărutată. Oare așa a fost obișnuit? Ce relație credeți că trădează poza asta? 🙂

6 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.