web analytics
Opinie

Cernobîl

Am văzut primul sezon (nu știu dacă va mai urma vreunul) din Cernobîl, mini-seria HBO care tratează catastrofa nucleară din aprilie 1986. Și recomand tuturor să îl vadă, dar dintr-un motiv diferit față de ceea ce ați putea crede. ”Chernobyl” nu e un documentar, nu e o producție care pune în imagini exact ceea ce s-a întâmplat acolo. Din motive evidente, lucrurile au fost făcute astfel încât să aibă sens pe micile ecrane. Au fost imaginate acțiuni, au fost inventate personaje. Așa cum e cazul Ulanei Khomyuk, cercetătorul în fizică nucleară din Belarus care îl asistă pe Valery Legasov. Ea nu a existat niciodată și, așa cum explică producătorii mini-seriei, îi întruchipează pe toți cei care au pus umărul la remedierea problemei și la demascarea erorilor uriașe de proiectare și funcționare a reactoarelor nucleare de tip RBMK (Reaktor Bolshoy Moshchnosti Kanalnyy sau High Power Channel-type Reactor) precum cele de la Cernobîl.

Munca lor, la limita sacrificiului sau chiar dincolo de ea, a produs schimbări uriașe în abordarea URSS-ului pe subiectul dat. Au fost remediate erorile de la reactoarele RBMK și, până acum, cele mai multe dintre ele au fost închise. Rusia mai are în clipa de față trei astfel de reactoare la St. Petersburg, trei la Smolensk și patru la Kursk, dar sunt variantele care au fost modificate după tragedia de la Cernobîl.

Revenind. ”Chernobyl” nu este un documentar, dar poate fi folosit pentru o mai bună înțelegere a problemei, combinat cu surse reale de informare. Mini-seria este bună și pentru că subliniază, destul de concentrat, felul în care erorile pe care a fost construit sistemul din vremurile alea a curmat vieți. Teama de sancțiune, goana după glorificarea gratuită, frica de greșeală și dorința de a da bine în fața lumii, toate astea sunt rețeta pentru dezastru, iar ceea ce s-a petrecut acolo este doar o urmare a celor enumerate anterior.

Pentru mine, mini-seria a funcționat ca un aperitiv, mă voi documenta mai departe. E mai mult decât interesant, chiar dacă sunt lucruri pe care, pentru a le înțelege măcar la 10%, trebuie să te documentezi calumea. Dar cum eu nu am de gând să devin lider în fizică nucleară, mă mulțumesc cu atât.

4 comentarii

  • Foarte buna mini-seria, pacat de toata publicitatea mascata pentru fumat. Nu cred ca au existat doua scene la rand in care sa nu traga unu’ o tigara 🙂 am inteles, se fuma mult pe vremea aia, ba dar totusi…….

  • Daca vrei sa afli cu adevărat ce sa întâmplat la Cernobîl, exista o carte cu mărturiile celor direct implicați scrisă în anii 90.Unii dintre locuitorii din zonă povesteau că inclusiv cârtița a ieșit din pământ fără să mai intre înapoi pentru că nu mai suporta radiațiile . După ce citești aceasta carte o sa fii pe deplin lămurit.Scenaristul serialului recunoaște că o parte din personaje sunt luate din cartea respectiva.

  • Acest miniserial mai prezinta inca odata din alt unghi FALIMENTUL IDEOLOGIC al Uniunii Sovietice (pe langa falimentul economic spre care au impins-o cu grija si talent administratia Ronald Reagan, ajutati bineintele si de ideologia sovietica). Aratand fata hâdă a sistemului comunist al “binelui comun” (egalitate nu exista decat in matematica) si a unei ideologii maligne care a schinbat si distrus viata a sute de milioane de oameni.

  • Pe micile ecrane rulează ceva mult mai interesant. Se numește “Derapajul albanezului”. E o mini-serie șmecheră care e transmisă simultan pe 3 canale: DigiSport, Sport.ro și Gesepe. E vorba despre un oier lacom care a fost dat în fapt cum că a folosit ilegal un bun al statului pentru a se îmbogăți și care acum amenință că va face plângere penală împotriva hotărârilor judecătorești definitive date împotriva intereselor lui 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣Game of thrones e pistol cu apă 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

Leave a Reply to Glam X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.