N-are cum să fie toată Mongolia așa și, chiar dacă nu vreau să mă gândesc prea mult la asta, îmi imaginez că o să mă aștepte zile grele. Deocamdată e bine, plec de la hotel ca boierii, la ora 10, pentru că știu că am drum bun până la lac. Și drum bun e! Prin munți, prin văi, fund de cazan, cu verde stânga-dreapta, cu asfalt bun, e o plăcere. La plăcere e și viteza cu care se merge prin Mongolia. Întâlnesc mașini care rulează cu 50 în afara localităților, adic mai mereu, căci localități nu prea sunt. Dar și SUV-uri Lexus noi care merg cu 150. Și n-ar fi asta o problemă, însă viteza e periculoasă pentru că oricând te poți trezi în față, după ce urci un deal, cu o turmă de oi sau o cireadă de vaci. Pe șosea, direct! Dormind, traversând, o treabă n-au.
Am vreo 400 și ceva de kilometri până la lac, distanță pe care o savurez. E liniște, e timp de gândire, e timp de stat pe marginea drumului la soare, de curățat cu șervețele umede viziera căștii și farul motocicletei. Sunt, la fel ca-n Siberia, miliarde de insecte care se sacrifică și care, în nici 100 de kilometri, acoperă complet cu măruntaiele lor viziera. Mai văd și un motociclist pe drum. De fapt, o motociclistă. E în spatele meu când mergcu 90 la oră ca să economisesc carburant. Mă depășește și salută când opresc pentru alimentare. O depășesc din nou când oprește pe marginea drumului să facă poze unor flori albastre care tot cresc prin Mongolia. Mă depășește iar când mă opresc să mănânc. Pentru cinci minute doar, căci o văd cum se întoarce și intră în parcarea kafe-ului. Se oprește, se uită în jur, și pleacă iar.
Lacul e la 100 de kilometri nord de Murun. Sau Moron. 100 de kilometri asfaltați până în Hatgal, acolo unde începe Lacul Khovsgol. Cel mai mare volum de apă dulce din Mongolia, sora mai mică a Lacului Baikal, gigantul Rusiei. Și e superb, apa e limpede și, de la distanță, are o culoare albastru deschis, strălucitor. Dar, pe cât de frumoasă e zona, pe atât de turistică. Mongolii s-au prins că e interes și speculează la maximum! Plin de iurte turistice, plin de căsuțe, cabane, tururi organizare, SUV-uri care transportă turiști. Nu e bine aici, vreau mai multă liniște.
Mă uit pe hartă și văd un drum neasfaltat care urcă pe malul vestic al lacului vreo 35 de kilometri. Îl trec pe Reus pe modul Enduro, prima dată în această călătorie, și dă-i! Pietre, gropi, dar merită. În locul în care ajung e tot treabă turistică, însă mai liniștită și mai cu gust. Mai aerisită! Planul meu de a dormi în cort pe malul lacului e spulberat repede de semnele cu ”No camping” pe care le văd preț de vreo 10 kilometri, atât cât mai urc cu motocicleta în nord. Bun, dar nu prea. Adică e bun că am totuși unde să dorm, dar e rău pentru că nu mi-am scos bani de pe card. Opresc la un complex de iurte să testez.
Bună ziua! Vorbiți engleză?
Nu, dar încerc! (No! I try!)
OK. Aș vrea să dorm o noapte aici, dar nu pot plăti cash, am doar card.
No card, sorry!
Păi și cum facem?
Transfer bancar!
Bun, vă fac transfer bancar. Ce prețuri sunt?
O iurtă e 120.000 de tugrik! (adică vreo 45 de euro, enorm la ce prețuri sunt în Mongolia)
Îl las pe om cu un salut politicos. 45 de euro nu e un preț mare, însă e prima variantă și mă mai uit. Dacă tot dau 45 de euro, măcar să fiu mai aproape de lac, complexul domnului e peste drum și sunt circa 20 de copii care joacă baschet, fac un haos greu de descris. Mă mai plimb și văd un alt complex, chiar pe mal, pe o pajiște. Vreo 5 iurte și un Kafe mișto. Intru, un băiat și o fată. Însă aceeași problemă, nu pot plăti cu cardul. Transfer bancar? Da! Doar că atunci când îmi arată contul lor bancar am lag. Are doar vreo 7 cifre, nicio literă, sunt aproape convins că nu pot face transfer din Homebank ING pe un astfel de cont. Nu merge? Nu! Domnișoara îmi face o cafea cât timp eu cu Pata (habar nu am cum se scrie, mi-a zis că așa se pronunță, poate cu un ”th” la final) căutăm soluții. E 100.000 de tugrik o iurtă cu 4 paturi în care voi dormi doar eu. Analizăm perspectiva întoarcerii la Hatgal, 35 de kilometri, să scot bani. Dar cu motorul nu mai merg, e obositor, iar mașina lor e plecată după provizii. Atunci Pata propune altceva.
Cristian, hai la magazin, că se poate plăti cu cardul. O rugăm pe doamnă să dai cu cardul pe 100.000 de tugrik și să îți dea cash banii.
Păi merge?
Nu știu, vedem!
La magazin, domnișoara vânzătoare e cam ezitantă. Îl chem pe Pata și îi zic să pluseze 5000 de tugrik și pentru ea, o mică atenție. Ezită în continuare, dar se uită lung la mine, eu fac puppy eyes, și cedează. Avem 100.000 de franci mongoli și ne cazăm. Iurta e mișto, e construită din materialele cu care construiesc și nomazii. Singurele diferențe, notabile, sunt fereastra pe care o are fix pe partea cu lacul și faptul că au tras curent electric înăuntru. Mă dezechipez, scot drona să învăț s-o folosesc și consum două baterii deasupra lacului. E superb, se vede mișto de tot și e liniște.
E aproape întuneric afară, mă pregătesc să scot laptopul să scriu, când aud bătăi puternice în ușă. ”Cristi, ești aici?”, în limba română! Panică! Deschid ușa și… al nostru! Să vă explic! Când eram prin Irkutsk cu băieții cu care am plecat din România, Horia și Mihai mi-au zis că au un fost coleg din liceu care e plecat cu motocicleta și care e, oarecum, prin zonă. Am luat legătura cu el pe WhatsApp și, pentru că era prin Mongolia, am zis să bem o bere dacă ne intersectăm. Doar că eu n-am avut net în ultimele zile, așa că îi lăsam câte un share location din locurile în care rămâneam peste noapte. Cum nici el nu părea să aibă net, am zis că nu ne vom întâlni.
Ce faci, băi omule?
Uite, eram pe malul estic al lacului când am văzut mesajul tău și am zis să vin pe aici.
Ștefan merge pe un Suzuki SV, motocicletă de stradă. A plecat din România cu gândul să stea câteva zile la Istanbul și… n-a stat. De acolo a zis să meargă până în Georgia și Armenia, că tot are timp. De acolo, din Armenia, și-a luat viză și a intrat în Rusia. Din Rusia a luat-o spre est, s-a dus câteva mii de kilometri până la Chita, unde ploaia l-a plictisit. S-a întors la Ulan-Ude și a coborât în Mongolia și, după câteva zile de plimbat și după ce a făcut o pană în pustiu, iată-l aici. E curajos rău, îl admir. Adică nu doar că are o motocicletă cu care n-ai ce căuta pe off-road, SV-ul lui e și bătrân, motorul bate ciudat și e încărcat de bagaje.
Îl cazez în iurtă și ne punem pe povești. Eu n-am mâncat deloc azi așa că scoate un aragaz portabil, bagă niște paste cu sos roșu, desfacem și două beri și începem cu veștile proaste. Harta online după care mă ghidam eu e în eroare. Ștefan a cumpărat o hartă fizică, pe hârtie, de undeva din Ulan Bator și asta spune că pe unde vreau eu să merg spre vest nu există drum. Mă pune să-mi descarc o aplicație de maps care merge și offline și aia dă vești și mai proaste. Trebuie să cobor spre Mongolia centrală, iar drumul arată ciudat rău. 450 de kilometri aș vrea să fac, doar că-mi estimează vreo 13 ore. Iar din ăștia 450 am asfalt doar 100, până înapoi la Murun.
Habar nu aveam că realitatea urma să fie de 50 de ori mai nasoală…
Sefu’, scrie o carte. Ti-o cumpar!
iese, iese. sper
Next on ” cele 2 lacuri”: Cristi da de un drum blocat, dar totusi se aventureaza prin padure, unde descopera o crima in desfasurare. Criminalii pornesc intr-o urmarire nebuna, Cristi cade intr-o prapastie si motocicleta explodeaza. Criminalii pleaca crezand ca a murit (doh). Cristi scapa cu niste zgarieturi puternice si o ia la pas prin padurea deasa. In miezul noptii se adaposteste intr-o cabana veche, parasita, unde isi desinfecteaza ranile cu o sticla de votca gasita intr-un dulap. Insa noaptea ursii se strang in jurul cabanei simtind miros de sange. De afara se aud 2 impuscaturi apoi usa se tranteste la perete. E motociclista care s-a tinut in spatele lui Cristi in ziua precedenta si care i-a implantat un mic dispozitiv de urmarire pe casca. E agent sub acoperire, ii urmarea pe criminali de mai mult timp, iar cu imaginile de pe GoPro-ul lui Cristi ii va arunca in puscarie.
Continuarea in urmatorul episod.