web analytics
BMW F850GS Cele două lacuri

Cele două lacuri #3 – Mama Rusia e prietenoasă, dar se lasă greu

Am mers cu motocicleta în destul de multe țări de pe Pământ, dar relația șofer-motociclist nu e nicăieri ca-n Rusia. Confirmă și Predoi. Bine, asta după ce trecem prin chinurile graniței. Totuși, mai simplu decât anul trecut, când am fost cu Gotze. Acum, ucrainenii ne avertizează în timp ce miros, pe rând, un plastic găsit în pachetul de țigări al unui rus. ”Dacă vă prind rușii cu dronele la graniță, vă arestează! Un german a pățit-o, treaba voastră”. Plecăm cu morcovul cu tot cu Buggs Bunny din vama ucraineană, facem scenarii cum să justificăm dronele din bagaj în timp ce șoferii zecilor de mașini care așteaptă de ore bune în vama rusă se dau la o parte, zâmbesc către noi, ne fac cu mâna, ne fac loc să ne băgăm în față.

În comparație cu grohăitorii de București, de exemplu, ăștia înțeleg că nu pierd nimic dacă lasă un motociclist în față. Mai ales că motocicliștii nu sunt protejați în caz de caniculă sau ploi, așa cum sunt cei din mașini. La vama rusă, nema probleme. Ba din contră, vameșul râde că drona mea Spark e mică rău. Durează cu totul vreo oră și ceva, dar asta doar din cauza formalităților complicate. Gata, Rusia! Gata pentru mine și pentru Predoi, căci băieții din mașină o au groasă cu timpii de așteptare.

Planul pe ziua de azi e simplu. Nu mergem la Moscova, ci aproape de Moscova. Mergem la Vlad, românul care m-a ajutat pe mine anul trecut cu trimisul motocicletei. De data asta am vorbit cu el și ne-a zis să tragem la el, undeva la 130 de kilometri sud de Moscova. Deci tot mai avem vreo 450 de kilometri, distanță pe care o parcurgem pe un drum destul de aglomerat, dar de o calitate a asfaltului aproape de perfecțiune. E, probabil, cea mai udă zi pe care am petrecut-o eu pe motocicletă până acum. Trecem prin ploi torențiale care ne fac pilaf, ieșim din ele și ne uscăm un pic, apoi trecem prin alta și tot așa. Pierd numărul ploilor după primele 5, iar costumele nu au cum să facă față.

De data asta, drumul e mai mișto pentru mine. Gotze n-avea ce are Reus acum, adică pilot automat. Ori, la drumurile drepte ale Rusiei, pilotul automat salvează durerile din antebrațul mâinii drepte. Chiar și așa, tot trebuie să stau concentrat pe trecerile peste liniile albe de pe șosea, linii care atunci când sunt ude sunt la fel ca gheața. Spatele motocicletei fuge la fiecare depășire pe ploaie și totul îmi dă boost-uri de adrenalină. Ajungem la Vlad pe la 7 seară.

Ce vorbești, nene. Omul ne-a zis că s-a mutat ”la țară”, doar că țara lui e undeva pe niște dealuri împădurire, pe malul unui râu care rușinează Oltul. Frumos de tot, ne cazăm și spargem câteva beri, Predoi și cu Vlad bagă și o saună rusească, eu mă joc un pic cu drona, totul în așteptarea băieților cu mașina. Băieți care între timp au ieșit din vama în care au petrecut 6 ore și jumătate! Tot așa, fără probleme, doar stând la coadă. Poate că puteau trece mai repede, însă cetățenii din Republica Moldova cărora le-au solicitat ajutorul în completarea formularelor i-au trimis să își ia translator. N-au ei timp de așa ceva, sunt ocupați să behăie transpirați 15 ore în microbuzele instabile care îi transportă ca pe niște vite la Moscova, acolo unde sunt forță de muncă necalificată pentru ridicarea cartierelor de la periferie.

Așa că mașina cu număr de București ajunge târziu la Vlad la dacha, fix când să dăm drumul și unui grătar corect. Ăștia pică imediat după masă, noi mai stăm un pic cât să vedem clipurile video editate de Vlad cu călătoriile lui în Mongolia. Apropo, Vlad a fost de vreo două ori cu motocicleta în Mongolia, o dată la Magadan și o dată pe BAM. E KTM-ist, are două mobre la dacha și ne conduce, a doua zi, cu un 690 prin traficul moscovit extrem de prietenos cu motocicletele la sediul firmei de transport.

Parcă și aici lucrurile merg mai bine. Dezbrăcăm motocicletele de oglinzi, scoatem bornele bateriei și le lăsăm, alături de bagaje, în mijlocul halei. De acolo se ocupă băieții de la PEK, noi mergem la ”birouri” să plătim o mică avere pentru transportul lor până la Irkutsk. Adică vreo 7 zile și vreo 5000 de kilometri pe șosea. Ne luăm la revedere de la Vlad, unul dintre cei mai tari oameni ever, și o luăm la pas către metrou.

Urmează de pierdut ore, Transsiberianul e la 23:45, până atunci trebuie să mâncăm, să ne vedem cu băieții care au parcat mașina la blocul lui Vlad din Moscova, să ne cumpărăm cartele de Rusia și să ne alimentăm pentru drumul cu trenul. Trei zile și jumătate până pe malul Lacului Baikal. În Moscova plouă de rupe.

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.