Cele două lacuri #1 – 400 de euro sau permisele? Șpagă, evident!

Predoi, hai că mai avem puțin. Oprim și noi la prima benzinărie mai civilizată să luăm una, alta? Intersecție în T, trei benzinării. Una pe sensul nostru de mers, alta la 300 de metri mai în față, una pe sensul celălalt. Fac stânga direct cu ochii în soarele puternic de la apus. Nu vad nimic, dar știu că trebuie să trag stânga iar ca să intru în benzinărie. Trafic nu e, așa că o fac. Și eu, dar și Predoi din spatele meu.

Căcat! O secundă a durat până când a ieșit milițianul ucrainean din mașina care tocmai părăsea benzinăria. Cu o paletă ciudată, cam cum au ăia de la CFR-ul nostru, cu miez roșu. Document, ”permis”. Eu mă fac că nu pricep ce-am făcut, deși în secundele care au trecut mi-am dat seama de verdict: linie dublă continuă și intrare pe ”interzis”. Permis, adio!

Polițiștii, tineri. Tineri și ai naibii. Unul mic, altul înalt. Unul slab, altul cu burtă. Iau fețele grave, nu discută cu noi. Actele! Și tu, arată spre mine, hai în mașină! Mă urc pe locul din dreapta față într-o Lada obosită, slabul la volan, burtosul în spatele meu de parcă vrea să mă ucidă ca-n filmele vechi cu mafioți. Slabul scoate un top cu formulare și îmi zice, mai mult prin semne: ”Permisele voastre rămân la noi”. Păi, stai, unchiule! Nu e bine ce faci! Trebuie să ajungem în Rusia și de acolo departe rău, fără permise n-avem cum. Nu, nici gând, ați încălcat legea, permisele rămân aici. E aproape evident că vrea bani. Trage de timp, se uită la mine lung cu topul ăla de hârtii în mână, se face că pregătește pixul. Eu îl trag de mânecă să nu se apuce să scrie, el nu, că scrie.

Toată treaba asta durează cam cinci minute. După care renunțăm la brațul vânjos al legii și o dăm în șmecherie. Ia o foaie albă de pe bancheta din spate și scrie cu pixul pe ea fix așa:

”Cristian S. – 200 euro
Cristian P. – 200 euro”

Ce face, mă? 400 de euro? N-avem!
Ah, n-aveți? Permisele rămân la mine! Și mai trage topul de formulare ca să se prefacă interesat de aplicarea legii. Îl iau de mânecă din nou.

– Stai să îți explic. Trebuie să mergem vreo 14.000 de kilometri, dacă îți dăm 400 de euro nu mai avem bani de benzină, de hotel.
– Nu, nu! 200 de euro tu, 200 de euro el. Și arată spre Predoi, cel care stă afară lângă motociclete.
– Nu avem 400 de euro!

În tot timpul ăsta, grasul de pe locul din spate ascultă dezamăgit. Vede că povestea cu 400 de euro se stinge, așa că pune mâna pe telefon, vorbește ceva în rusă și îmi pune telefonul la ureche. De partea cealaltă, un vorbitor de română cu accent moldovenesc, de Republică.

– Bună ziua! Ce s-a întâmplat?
– Păi ce să se întâmple! Ne-au luat domnii polițiști permisele și ne-au zis că vor câte 200 de euro de om.
– Da, dar ați încălcat legea serios. Dacă nu le dați, vă vor scrie amendă și permisele rămân la ei.
– Nu e bine, avem nevoie de permise.
– Bun, și eu acum ce le zic?
– Spune-le că le dăm 100 de euro împreună.

Pasez telefonul și îl văd pe gras cum se încruntă nesatisfăcut când nenea din telefon îi transmite intențiile noastre de a nu-l mai îmbogăți. S-a dus concediul la mare de 400 de euro, de 100 mergi până la Kiev să-ți iei cașchetă nouă. Nu e bine, dă din cap grasul. Aude și slabul și ia din nou topul de formulare, cică scrie amenda.

Îl iau din nou de mânecă și scot cardul din buzunar. N-am, bre, bani cash! Am doar cardul. Îl vede și îi lucesc ochii. Dă două-trei chei mașinii care nu vrea să pornească, apoi îmi zice ”bancomat!”. Deci merg cu mașina poliției ucrainene la bancomat ca să scot să le dau șpagă. Metode moderne, tată! Primul bancomat din orașul apropiat e mort. A doua încercare pare bună. N-am ce face, trebuie să le dau ceva pentru că nu putem risca permisele. Dar nici prea mult nu putem da. Îmi zice, cu lehamite, că e ok și 200 de euro împreună. Bun, deci negociezi? Hai 100 de euro împreună și facem pace. Vede că sunt nesimțit și mă trage el de mânecă fix lângă o furgonetă cu ceva însemne oficiale care tocmai trece pe stradă. Cică ”arest”! Ho, mă! Mă arestezi că nu-ți dau șpagă suficientă? Mă țin tare: 100 de euro.

Slabul dă ochii peste cap și face un gest de tipul ”săracule”. Ok, 120, zice! Bun! Hai că ies la bancomat. Doar că… Telefonul meu a rămas în mașină și habar nu am câte grivne, moneda Ucrainei, intră în 120 de euro. Îi zic slabului, cu pixul pe foaie, prin semne. Se prinde și și-o încearcă. Îmi ia pixul din mână și scrie pe foaie: ”120 EUR = 7000 UAH”. Mi se pare cam mult și… am dreptate. Noroc că la intrarea în Ucraina am oprit la o benzinărie și, din curiozitate, am vrut să văd cât e litrul de benzină. Și acolo am văzut că litrul e cam 30 de grivne, iar 30 de grivne înseamnă cam un euro. Deci 7000 pe care le vrea el sunt vreo 250 de euro. Îmi pică fisa rapid, iau pixul, tai ce a scris el și scriu: ”120 EUR = 3500 UAH”. E nemulțumit, dar îmi face semn să plec. Mă duc, scot, intru în mașină și pornim spre Predoi, la motociclete.

Cu vreo 500 de metri înainte de loc, cel din spate îmi face semn să îi dau banii. Palmat. Îi dau, apoi îmi dă actele lui Predoi. Pașaport, permis și talonul motocicletei. Bun, actele mele? Le caută și mi le dă: pașaport, talon și… atât! Permisul? Nu-i! Cum, mă, nu-i? Că nu m-am tras singur pe dreapta, la voi tre să fie. Se panichează instant amândoi. Să iei și șpagă și să pierzi permisul unui străin nu e tocmai ok. Pe marginea unui drum spart din Ucraina, într-o ladă obosită de Poliție, doi agenți se scotocesc de zor prin buzunare, caută pe sub banchetă, răsfoiesc prin acte și transpiră de emoție. Cinci minute a durat căutarea și permisul apare. Era căzut sub scaun. Mă lasă lângă Predoi și pleacă cu prada.

Mi-au stricat ziua, dar n-avem ce face. Mergem înainte, mai avem 150 de kilometri până la cazare. Dar niciun semn de la băieții din mașină. Se face 7 seară, ajungem la hotelul mișto la care recepționerul mă recunoaște de anul trecut, de când am plecat în Siberia. Scot telefonul, mesaj de la Mihai: ”Abia am intrat în Ucraina, după 4 ore. Nu cred că mai ajungem la voi în seara asta, am avut probleme mari”.

Problemele abia începuseră…