Ce vrem noi de la fotbal?

Pentru ce ne uităm la fotbal? De ce dăm banii pe bilete la meciuri, de ce cumpărăm tricouri cu echipele preferate? Ce ne interesează atunci când deschidem televizorul și așteptăm să înceapă un joc?

Sunt foarte curios care sunt răspunsurile la toate aceste întrebări. Și, înainte să săriți, aflați că eu nu consider că există răspunsuri greșite. E vorba doar despre alegerile fiecărui individ, despre felul în care vrea să priceapă jocul ăsta. Nu e o rețetă, un set de reguli pe care dacă nu îl urmezi atunci… nu meriți fotbalul. Nici gând.

Am vrut să vă adresez această întrebare după ce am citit știrea și reacțiile știrii cum că Olimpiu Moruțan are o ofertă de 10,5 milioane de euro din Arabia Saudită. Informația era completată cu un citat de la impresarul fotbalistului de la FC FCSB, impresar care spunea că lui Moruțan i se oferă un „salariu fabulos”.

Și asta cu ”salariu fabulos” pare să fi fost cheia dezlegării. Când au auzit că Moruțan poate face bani grămadă, românii l-au lăsat să plece. Mă refer, evident, la comentariile pe subiect. ”Își rezolvă viitorul”, ”își aranjează viața” au fost cele mai folosite expresii.

Așa că, revenind, eram curios ce vrem noi de la fotbal. În calitatea noastră de privitori, de suporteri. Moruțan e un fotbalist despre care se spune – deși nu sunt deloc de acord – că e un talent al României. Asta vrea românul-suporter de la românul-talent? Ca ultimul să dea bar-bar-bar contului de la ING? Activitatea noastră de microbist asta presupune, grija față de viitorul financiar al celor pe care îi urmărim?

Adică de ce nu ne dorim de la tinerii fotbaliști ai României să ajungă să câștige căruțe de bani în Premier League? În Serie A sau în Bundesliga? Acolo unde, pe lângă latura financiară, ar putea să ne zgândărească și nouă orgoliul și să ne facă să așteptăm cu mai multă nerăbdare un Aston Villa – Leeds dacă știm că titular la ultimii e un jucător român.

Eram curios dacă cineva crede că Messi, Cristiano Ronaldo, Zlatan în tinerețe sau orice alt mare sportiv al Planetei n-a avut oportunitatea să aleagă calea ușoară. Să se mulțumească cu primul cash-out și să se liniștească, trăind în triunghiul Bugatti – Riva – Gulfstream. Și ce s-ar fi ales de acest sport dacă ar fi făcut-o? Dacă s-ar fi izolat pe vreo insulă artificială în EAU sau în vreun oraș din estul Chinei în perioada în care începeau să arate că sunt speciali.