Ce trebuie să învețe cluburile de fotbal

Situația fără precedent care a lovit sportul mondial în această perioadă, indiscutabil nocivă, poate avea și unele consecințe pozitive dacă ne uităm la sportul românesc. În special la fotbal. Oprirea competițiilor, oprirea antrenamentelor, suspendarea tuturor activităților a dus la sistarea completă a surselor de venit și, evident, la o criză pe care puțini au știut cum să o gestioneze. Cu excepția protecției oferite de posibilitatea suspendării contractelor, cluburile de fotbal din România nu au părut să fie capabile să ia măsuri pentru consolidare și pentru pregătirea redresării.

Încă nu e timpul pierdut, iar niște manageri cu inițiativă, cu viziune și cu putere de decizie ar putea pregăti în viitor cluburile de fotbal ale patriei pentru a putea supraviețui în situații dificile.

1. Dezvoltarea bazei de abonați

E un aspect pe care fotbalul românesc îl neglijează cu o frecvență demnă de metrou japonez. Nimeni, la nivel cu adevărat mare, nu a lucrat suficient pentru a se asigura că an de an, sezon de sezon, clubul are asigurate niște venituri din abonamente. Pentru că nu, simpla punere în vânzare a lor nu e suficientă, se poate ajunge la situații penibile, precum cei 42 de abonați pe care îi are FCSB în acest moment. Stimularea cumpărării de abonamente prin oferirea de bonusuri, posibilitatea de a vizita vestiarul, posibilitatea de a face poze cu jucătorii, un one time pass la antrenamente, astea sunt doar câteva dintre metodele prin care poți convinge suporterul să dea suma aia importantă de bani. Ce ar însemna 5000 de abonați la un club, să zicem, precum Poli Iași? Ar însemna, probabil, 100.000 de euro, bani suficienți fie și pentru a plăti salariile timp de câteva luni bune. Sau, în condiții de sănătate financiară, ar însemna asigurarea unui buget pentru dezvoltarea facilităților de la stadion, pentru plata unor bonusuri, unor eforturi la semnarea unor contracte cu fotbaliștii. Și tot așa.

2. Prezența în social media

Internetul e social media. Din păcate sau din fericire. Însă pentru că se întâmplă asta, mi se pare cu adevărat de neiertat ca în mai 2020 să nu fii capabil să oferi conținut de calitate. Mai ales când e atât de simplu, nu ai nevoie de minți luminate, ci doar de un departament care să se inspire și să adapteze modele de succes din străinătate. Într-o perioadă în care fotbalul lipsește, suporterul tău rămâne fidelizat de legătura online. Momente glorioase din trecut, meciuri memorabile, fotografii de excepție, clipuri cu fotbaliștii din carantină, conferințe între jucători, posibilitatea ca fanii să joace e-fotbal cu jucătorii, sprijinirea și încurajarea participării fotbaliștilor în campanii umanitare, chiar și de la distanță, astea sunt doar puține măsuri care pot asigura un flux constant și mișto în social media, indiferent de platforma despre care vorbim.

Sigur, momentan e cu atât mai absurd cu cât multe dintre cluburile de fotbal de la noi din țară nu există în online altfel decât printr-un site bătrân, un Facebook pe care se dau doar informații de bază și, în cazuri miraculoase, printr-un Instagram pe care se mai aruncă poze. Engagementul e la pământ. Dacă nu deranjează comparația, aș pune cluburile de fotbal din România undeva lângă asistentele TV și fetele de la meteo. Adică o prezență online sumară, prin poze însoțite de puține cuvinte, la care lumea reacționează din reflex, printr-un simplu like.

3. Legătura emoțională

Peste tot în lume, în cazul echipelor mai mici care reprezintă comunitățile locale, principala legătură între oameni și fotbaliști e făcută de factorul emoțional. E adevărat, titlurile și trofeele aduc suporteri, însă în lipsa lor se pot compensa lucrurile prin alte metode. Lumea va simți o legătură mai puternică cu echipa și va fi dispusă să vină să o susțină dacă vede fotbaliștii implicați în problemele comunității. Câți fotbaliști ați văzut vopsind garduri în centrul orașului vostru? Câți fotbaliști ați văzut vorbind elevilor, în școli, despre importanța sportului în viața unui om? Câți antrenori și câți din staff-urile acestora au făcut eforturi și și-au oferit serviciile în campanii de imagine organizate de autoritățile locale? Câți antrenori ați văzut că sprijină activ, fără să fie legați de un contract de pe urma căruia primesc bani, turismul din zonă? Îl vedeți pe antrenorul lui FC Hermannstadt contribuind activ, în perioada următoare, într-o campanie de repornire a turismului în zonă? Unul fără de care comunitatea locală va avea de suferit? Ar trebui! Fie și pentru simplul fapt că, în multe cazuri, banii pe care îi primesc oamenii din fotbal vin de la bugetele locale.

4. Dependența de drepturile TV

A fost un adevărat concurs de declarații, în ultima lună, în care deținătorii de drepturi TV amenințau, iar cluburile transpirate și speriate reacționau. Asta pentru că, în primul rând, li s-a plantat în cap ideea că banii ăia sunt un soi de binefacere. Că nu îi merită, că cineva de la TV își face pomană cu ei. Ori nu e așa, e un business bine calculat în care plătitorul zecilor de milioane de euro pe sezon știe că își va scoate, cu profit, sumele investite. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre procesul prin care dependența de drepturile TV poate fi diminuată.

Sigur, în primă fază va fi aproape imposibil să fie generate sume atât de mari încât drepturile TV să nu fie – așa cum sunt acum – principala sursă de venit pentru multe cluburi. Însă o strategie pe termen mediu, pe 3-5 ani, în care să fie construite departamente performante de marketing poate da rezultate. Iar loc de creștere e uriaș pentru simplul fapt că acum nu există absolut nimic în cele mai multe cazuri. Atragerea de fonduri de la companiile care activează în zonă, facilități pentru spectatori, locuri în care își pot cheltui banii la meciuri, catering, magazine ale clubului, pachete prin cumpărarea cărora suporterii să poată beneficia și de bonusuri care să îi includă în viața echipei. Deschidere mai mare către media locală, de multe ori principala sursă de informare a publicului din zonă. Sunt nenumărate surse de venit ce pot fi puse pe picioare, iar toți acești bani pot ajuta la supraviețuire în situații dificile sau pot completa pentru performanță în situații normale.

Marica plânge de un an pe la TV că nu îl bagă sponsorii în seamă, că Dacia sponsorizează Udinese în loc să facă treabă pe aici. Probabil că Marica nu înțelege foarte bine cum funcționează contractele de tipul ăsta, căci altfel nu îi înțeleg nemulțumirea. Ce a făcut el, din postura de patron al Farului, pentru a convinge Dacia că o sponsorizare la Constanța e benefică? Sponsorizarea nu e milă, nu e pomană, e o sumă de bani acordată pentru un beneficiu, în cazul de față de imagine. Ce a făcut, așadar, Marica? Ce expunere are Farul? Pe ce stadion joacă? Cum atrage lumea la meciuri și câți spectatori vin? Cum se ocupă Farul de distribuirea informațiilor legate de echipă, în câte activități vizibile sunt implicați fotbaliștii, câte glorii sunt băgate în seamă, câte tricouri cu Farul vedem pe spatele copiilor din Constanța?

Mai sunt capitole la care se poate lucra. Însă am îndoieli serioase că lucurile astea se vor întâmpla vreodată. Și nu pentru că ar lipsi competența neapărat, ci pentru că – așa cum v-am mai povestit – cele mai multe cluburi de fotbal sunt populate de indivizi ale căror unice obiective țin de îmbogățire. Directori și manageri preocupați doar să sifoneze bani din buget, în cârdășie cu impresarii, la transferul de jucători – asta e cea mai populară metodă. Și mai sunt, o groază, dar nu e locul să dezvoltăm acum.

Pentru ca un club de fotbal să se asigure că o ia pe drumul cel bun din acest punct de vedere are nevoie de specialiști, plătiți pe măsură, care să acționeze independent de pericolele astea și să lucreze pentru viitor și pentru sănătatea financiară a clubului. Și, evident, într-un sistem normal de recompensare direct proporțională cu performanța în muncă.