web analytics
Turism

Ce oameni…

Cred că am mai scris eu asta la un moment dat pe aici. E vorba despre românul ăla care pleacă într-o vacanță în Germania sau în Turcia, stă două săptămâni acolo, și când se întoarce deține adevăruri absolte și prezintă reguli despre popoarele alea. ”Nemții? Pfff, la nemți nu te joci, dacă ai ieșit din market cu pâinea neplătită iei între 3 și 5 ani”. ”Turcii? La turci n-ai nicio problemă dacă nu te uiți după femeile lor. Altfel e grav, te bagă în spital”. Sau orice alt exemplu cretin din zona asta.

Așa și eu acum. Columbienii ăștia, nene, sunt oameni mișto rău de tot. Pentru o persoană venită din zona gri a Europei, zonă influențată de răceala rusească și de răutatea dospită în sute de ani de chin și jale, felul în care oamenii ăștia se comportă aici pare dintr-o altă lume. Și nici măcar nu e despre informația pe care o voi da eu acum. Că dacă vă zic simplu, ”columbienii sunt super de treabă”, o să ziceți că știați sau că nu vi se pare mare lucru. Și puteți avea dreptate în ambele cazuri. Asta trebuie simțită, nu prea se poate descrie.

Trebuie să vezi cum la restaurant, când chelnerița vine la masă, primele două minute sunt rezervate exclusiv politețurilor. Bună, ce faci? Cum a fost ziua ta? E aglomerat azi? Ce bătaie a luat Millionarios aseară! Oare plouă mai încolo? Ai văzut că s-au scumpit călătoriile cu autobuzul?

Fără nicio exagerare. Primele dăți am zis că e ceva suspect, că persoanele cu care mergeam la restaurante se cunoșteau personal, de ani buni, cu ospătarii. După care mi-am dat seama că așa e peste tot. La supermarket, cu șoferii de taxi sau de Uber, cu livratorii prin telefon. Și nu e politețea aia ușor falsă din Statele Unite. Că și acolo te intreabă chelnerul ce faci și cum a fost ziua ta. Dar e mai robotic, așa, mai întrebare ce nu necesită răspuns sau cere răspuns șablon. Nu, tati, aici ai impresia că ăștia chiar sunt pe deplin interesați de cum ți-a mers ție până în momentul în care ai ajuns în fața ochilor lor. Foarte tare.

Ca să nu vă mai zic că deși sunt big spender și o să ajung la un faliment îngrozitor în scurt timp în ritmul ăsta, sunt big spender doar cu mine. Nu prea plătesc cu oamenii ăștia prin jur. Și nu pentru că n-aș vrea, că sunt și eu civilizat și deținător pe ING, ci pentru că nu prea acceptă nimeni. Cafele, mese, nimic. Unde mai pui că sunt invitat pe la cine, pe la prânzuri, pe la restaurante și pe acasă, am facut city break-uri fără să scot bani din buzunar. Repet, am insistat mereu. Să vă dau un exemplu.

Vorbesc pe Watzap cu Miguel, cine a urmărit ce am scris pe blog pe aici din ultima mea tură cu motorul prin Columbia știe cine e Miguel. Miguel cu traseele și cu motocicletele. Noroc Miguel, uite sunt și eu de vreo zece zile prin oraș, hai să îți dau o bere că ai fost băiat și mi-ai dat gratis traseele alea de mers cu motorul în februarie.

Mă întâlnesc cu Miguel prin zona centrală, vineri seară, la un restaurant pe care l-a deschis recent cu niște prieteni. Beau două beri, iau niște ciupitative că îmi era foame, stăm vreo două ore de vorbă și dau să plec. Scot 50.000 de pesoși să plătesc nota care probabil era vreo 20.000, adică mai nimic, la care Miguel ia foc. Că nu, că exclus. Îi zic să mă lase în pace că îi dau un pumn în gură de nu îl mai repară cei mai iscusiți zece chirurgi de la Floreasca. Glumesc, nu îi zic asta. Îi zic să mă lase, că așa se face când un prieten își deschide crâșmă, plătești să îi dai un boost. O să revin în Columbia în toamnă și atunci o să dea o masă, până atunci nu, să mă lase să plătesc. Miguel nu, că nu plătesc. Că cică am plătit suficient cât am scris despre Columbia data trecută, că au citit și le-a plăcut, că am făcut un serviciu mare țării. Și că el s-ar simți foarte mândru dacă mi-ar da masa aia.

Ce puteam să mai zic? Am lăsat-o așa, nu am mai plătit nota aia de 25 de lei. Să treceți pe la crâșma lui Miguel dacă ajungeți în Bogota. Se numește La Cooperativa, e pe Calle 80 # 14-05, și e o chestie mică, autentică, cu mâncare și băutură de tip bar, ieftinache, se dansează, se bea, se fac ștouri, merită.

În fine, ce voiam să spun este că dacă e o țară unde e ok să stai singur multă, multă vreme, țara aia e Columbia. Dar vă zic degeaba, că nu are nicio valoare ce citiți dacă nu puteți să simțiți pe pielea voastră din ce aluat sunt făcuți oamenii ăștia.

Gata, mă duc să mănânc ceva. Și trebuie să mă grăbesc, mi-e foame, iar primele 3 minute vor fi doar schimbul de politețuri cu chelnerița blondă de la restaurantul de peste drum de apartamentul meu. Ultima dată am aflat că are o problemă cu câinele, că s-a tăiat la o lăbuță, că a avut o sperietură crezând că are covid – ea, nu câinele – și că vrea să plece în Santa Marta de Revelion. Să vedem ce mai auzim în seara asta, ce noutăți mai vin.

Un comentariu

  • Cred că și atragi anumite chestii. De ex., mie nu cred că mi s-ar întâmpla chiar așa fiindcă nu-s așa comunicativ

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.