Ce mizerie, să te bucuri cu fanii. Pff…

Mă uitam aseară, după meciul Argentinei cu Australia, la emisiunea TVR-ului. Emisiune în cadrul căreia a apărut un moment care nu mă surprinde deloc, dar care surprinde perfect starea de fapt a fotbalului românesc. Tonul l-a dat fostul arbitru Marius Avram și linia melodică a fost preluată de moderatorul emisiunii pe care, recunosc cu rușine, nu îmi aduc aminte acum cum îl cheamă. Se mirau cei doi că jucătorii Argentinei sărbătoresc cam prea mult victoria cu Australia. Una care, sunt de acord, a fost chinuită și frumoasă ca ploaia la trei grade Celsius.

Ce nu pricep cei doi este că mai există locuri în lumea asta unde suporterii sunt reali, unde lumea trăiește fotbalul nu ca pe un business, ci ca pe o activitate de pe urma căreia se pot naște niște sentimente ce nu pot fi cumpărate. În America de Sud, în cele mai multe cazuri, nu e despre drepturi TV, despre emisiuni obosite de analiză, despre numărat cornere și indici inStat absolut inutili. E despre cântat, despre zbierat la goluri, despre intrat în ritm de muzică pe stadioanele care n-au nici scaune la peluză, despre scos tricoul de pe tine când dă echipa gol. E un spectacol care, la nivel de suporter, e incomparabil mai puțin alterat decât fotbalul european.

Cum naiba să nu se ducă jucătorii ăia în fața peluzei și să nu cânte când jumătate de stadion a cântat tot meciul. Lautaro Martinez era șchiop și ara gazonul cu vârful ghetei ca un șef veritabil de CAP, dar ei cântau. Messi era deposedat cum n-a mai fost deposedat în ultimii 20 de ani, dar ăia cântau. Când Australia marca cu bulan și părea că poate reveni în joc, ăia cântau. Și nu cântau oricum, cântau de nu se mai auzea comentariul TV. Cum să nu te cuprindă atmosfera aia? Ce să faci? Să te duci să aplauzi de trei ori și să mergi la vestiare ca să nu zică Avram că te bucuri prea tare? De ce să nu te bucuri dacă suporterii, adică ăia fără de care sportul ăsta nu ar exista, se bucură? Le explici tu lor că nu e kosher, că bucuria vine doar când fișele de la inStat arată indice de peste 250 per jucător? Când ai peste 50 de recuperări pe meci sau când ai 12 cornere pe repriză? Doar atunci au voie să se bucure, doar atunci se justifică?

Spuneam că discuția din studioul TVR surprinde excelent starea fotbalului românesc, unul în care nu mai există astfel de momente. Cu mici excepții, la noi nu mai există bucurie în tribune, nu mai există cântece, la noi sunt miștouri obosite făcute de cel mai dopat ex-narcoman din fotbalul românesc și preluate de ziarul pe care îl controlează acum, de când e coleg de post cu unul dintre șefii publicației. La noi există galerii adunate cu arcanul de pe străzi, de n-ai unde să mai schimbi un cauciuc când joacă echipa lor artificială. La noi e despre distrus jucătorii live la TV, despre mocirlă și despre Jandarmerie, noua unealtă prin care politicienii cu trei clase și vocabular format din 30 de cuvinte, vezi Ciolacu sau Ciucă, își fac jocurile.

Și cum să înțeleagă moderatorul și cu Marius Avram bucuria aia? Cum să înțeleagă ei că prin minutul 80 Angel Di Maria, barita jucătorul de fotbal, era pe bancă și cânta uitându-se la meci. Scanda cu galeria și stătea cu ochii pe teren!!! Când ați văzut ultima dată în România așa ceva? Sau credeți că Di Maria ăla e prost? E copil? N-are creier? Are alte preocupări? Că în fotbal îi merge mai bine decât le-a mers, însumat, tuturor jucătorilor noștri în ultimii 20 de ani. Tuturor românilor care au jucat vreodată fotbal, de la liga 5 la Liga Campionilor, în ultimele două decenii.

Normal că sunt sobri și spun că Argentina nu trebuia să danseze cu fanii. Că pentru ei fotbalul e despre bani, despre cornere, despre decizii scandaloase de arbitraj și despre ștouri obosite în studiourile unde creditorii cluburilor sau primarii fac legea.

Vedeți și voi momentele astea absolut deplorabile cu echipa Argentinei bucurându-se în fața fanilor. Ce urât! Prefer să îl văd pe ex-narcoman și pe subnutrit în studio vorbind despre datoriile Primăriei la FC Sibiu sau despre cum își bate joc Becali de vreun puști.

Bine, poate că ar fi nevoie și ca jurnaliștii români să mai iasă din redacțiile alea oribile și să mai vadă meciuri de fotbal adevărate, nu doar rahaturi din cantonamentele trucate din Turcia sau pe unde le mai plătește ziarul deplasări. Că nu cred că sunt trei ziariști sub 40 de ani în activitate acum care să fi mers, din proprie inițiativă, la meciuri din America de Sud, de exemplu. Sau din Serbia. Sau Grecia. Sau Polonia.