web analytics
Diverse

Câte campioane în sport ratăm pe parcurs? 51% dintre fete renunță la sport până la finalul pubertății

Ne place să urmărim la treabă sportive uriașe așa cum sunt Simona Halep sau Cristina Neagu. Vrem să le vedem cum își înving rivalii în sport, vrem să ajungă și să rămână nr. 1 în lume, însă nu ne gândim prin ce trec pentru a ajunge acolo. La propriu. Un studiu comandat de Always a scos la iveală niște concluzii cutremurătoare pe care vi le prezint pentru că le-am citit și pentru că e responsabilitatea mea ca autor de blog de sport să fac asta. Fiți atenți:

  • până la vârsta de 17 ani, adică la finalul pubertății, 51% dintre fete renunță să mai practice sport
  • 7 din 10 fete care renunță la sport în perioada pubertății simt că nu aparțin lumii sportului
  • doar 1 din 3 fete consideră că societatea încurajează fetele să practice sport
  • fetele spun că beneficiile principale ale practicării sportului sunt încrederea sporită (62%), abilitățile de lucru în echipă (64%) și abilități de conducere (54%)

Cea mai bună sportivă a României anul trecut, Andreea Chițu – vicecampioană mondială și campioană europeană la judo – s-a alăturat astfel campaniei Always #CaOFată și încurajează fetele să facă sport. ”Fetele ar trebui să facă sport pentru că sunt mult mai puternice decât cred și sportul le dezvoltă abilitatea de a face absolut tot ce își propun. Au un corp mai sănătos, armonios, puternic și un psihic pe măsură, se simt mai stăpâne pe ele în tot ceea ce fac, au o atitudine pozitivă si o stare de spirit mult mai bună. Nu am avut mereu încredere în mine, dar sportul m-a învățat că lipsa încrederii te poate face să ratezi momente unice în viață”, spune Andreea.

În sensul ăsta a luat naștere și haștagul #CaOFată. Dacă lupți și dacă vrei să încurajezi și alte fete să lupte ca tine folosește haștagul în postările din social media. Se poate forma o mișcare puternică. Repet. Gândiți-vă că Simona Halep sau Cristina Neagu ar fi renunțat la 17 ani să mai practice sport.

Andreea Chitu

2 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.