web analytics
Diverse

Campionatul european de ipocriți mondiali. Varianta handbal feminin

Suntem plini de mândrie, suntem români până-n măduva oaselor, am uitat de griji datorită evoluției excelente a Denisei Dedu, prestație care ne-a adus victoria cu Rusia de la Campionatul European. Ca de fiecare dată, bucuria românului trebuie să aibă fundație pe ură, nu se poate bucura sincer, curat. Trebuie să ne raportăm la fotbal, la presa care scrie despre fotbal, la jucătorul din Liga 1 care câștigă zeci de mii de euro în vreme ce ființele pure de la handbal fac performanță în sărăcie. Doaaaaar că nu-i așa. Chiar și în situația în care e fotbalul românesc, sportul ăsta e singurul a cărui existență e justificată în realitățile unei economii normale. Cu alte cuvinte, fotbalul pe care îl vedeți voi vinovat de moartea altor sporturi e singurul care și produce bani, nu doar consumă. Iar handbalul feminin, ca și cel masculin și ca multe alte sporturi, consumă de rupe și nu produce absolut nimic. Și pentru că eu nu vorbesc ca să mă aflu-n treabă, hai să vedem și să discutăm pe cifre.

Salariul Isabellei Gullden, doar 10.000 de euro pe lună din bani publici

Cea mai bună echipă a momentului din fotbalul feminin românesc este CSM București, da? Campioana națională la handbal și campioană europeană. CSM București își plătește vedeta, pe Isabelle Gullden, cu 10.000 de euro pe lună. Clubul ăsta plătește salarii în medie de 5000 de euro pe lună jucătoarelor dintr-un buget de circa 3 milioane de euro pe an. Și aici începe distracția! Știți de unde vine bugetul ăsta? Circa 2,3 milioane de euro sunt bani publici, banii mei și ai tăi, plătiți de Primărie. Restul, doar 700.000 de euro pe an sunt sponsorizări. E ok? Continuăm? Știți ce produce CSM București? Cum adică de unde? Păi ditamai clubul n-are de unde? N-are! CSM București joacă meciurile din campionat în Sala Rapid sau Apollo, acolo unde are cam 200 de spectatori pe joc, medie. E adevărat, în Liga Campionilor media e mult mai mare, pe la 4500, însă sunt prea puține meciuri pe an în competiția asta. Apropo, CSM București nu va juca meciul următor din Liga Campionilor la Sala Polivalentă, e ocupată sala, vor juca la Dinamo. Deci CSM București consumă 2,3 milioane de euro pe an din bani publici, o plătește pe o Gullden pe care o admir cu 10.000 de euro pe lună, și nu produce nici un șfanț! Nada, zero, mumu! Continuăm.

O handbalistă din Brăila câștigă 4000 de euro pe lună. Și nu produce nimic!

Hai să mergem prin provincie. Ce echipe mai avem? Brăila, Brașov, Roman sau Craiova? Salariile sunt în medie de 4000 de euro pe lună! Procesați un pic următoarele: o handbalistă de la Craiova sau Brăila primește 4000 de euro pe lună! Acolo situația e și mai tare. Exact 95% din bugetele anuale ale acestor echipe, bugete între 6 și 800.000 de euro pe an, sunt bani publici. Au obligația să aducă doar 5% din buget din sponsorizări. Știți ce produce handbalul feminin de acolo? Nimic, ați ghicit! Sunt câteva sute de spectatori la cele mai multe meciuri, poate cu 1000-1500 în cazurile fericite, însă de cele mai multe ori intrarea e gratis! Gratis, tată! În astfel de orașe, investiția publică importantă nu aduce altceva decât o potențială satisfacție, handbalul nu returnează nimic dpdv financiar. Zero euro! Știți cum arată spitalul din Brăila? Sau ăla din Roman? Sau gara din Roman? Sau orice din Roman? 🙂 Handbalul feminin românesc, și aproape toate celelalte sporturi de echipă din țară, ar dispărea începând de mâine dacă ar fi sistată finanțarea publică. Tot handbalul, adio și la revedere! Singura echipă care ar mai rezista ar fi Universitatea Cluj, echipa care atrage bani din alte surse înțeleg.

Drepturi TV – un nimic împărțit în multe locuri

Fotbalul ăsta pe care îl înjură românii produce o sumă uriașă. Peste 40 de milioane de euro pe sezon la nivelul primei ligi, ăsta e contractul de drepturi TV. Ăștia sunt bani pe care fotbalul îi produce din surse externe, da? Televiziunile plătesc sumele astea pentru că și-au calculat că fotbalul le va produce mai mulți bani, deci vor acoperi investiția și vor și câștiga ceva prin diverse mecanisme. Știți ce produce handbalul românesc? Sezonul trecut, contractul de drepturi TV a adus suma de 300.000 de euro pentru handbalul feminin+masculin+echipele naționale! Cum, mă? Da! Federația Română de Handbal a primit 300.000 de euro pe drepturile TV pe întregul sezon, adică atât cât ia Steaua București fotbal ca să dea un share pe Facebook unei firme de pantofi și pulovere, a oprit 200.000 de euro pentru loturile naționale, iar restul de 100.000 de euro au fost împărțiți celor 28 de echipe, masculin și feminin. Mișteaux au ba? Sexonul ăsta împărțeala e la fel, doar că suma e mai mare, au ajuns la 500.000 de euro. Federația face împărțirea asta pentru că liga de handbal nu e profesionistă, dar nici n-ar conta. 500.000 de euro pe an pentru două ligi înseamnă fix nimic la nivelul la care consumă acest sport.

Plătim regește, performăm mai puțin

Raportat la lumea handbalului feminin, România plătește salarii de top 5. Adică suntem un fel de Franța la fotbal. Sau Germania, hai. Ceea ce e uriaș, mai ales pentru că performanțele noastre sunt de locul 7, luând în calcul toate aspectele problemei, nu vă uitați doar că a luat CSM București Liga Campionilor sezonul trecut. Deci plătim salarii de top 5, de Bundesliga la fotbal, dar avem performanțe de locul 7, adică de Liga Sagres spre Superliga Elvețiană. Că și FC Porto a câștiga liga at some point in time. Deci Ungaria, Danemarca și Rusia ne joacă în picioare, metaforic vorbind și fără să fim proști să venim cu contraexemplul de aseară, dar de plătit plătim cam cât ei. Iar partea proastă e că noi plătim așa complet anormal, bani publici, pe când aproape toate celelalte exemple se bazează în foarte mare măsură pe sponsorizări, pe contracte reale de publicitate.

Unde vreau să ajung. Îmi place și mie când bate România, când câștigă CSM București chestii, însă mă bucur de bucuria fetelor pe care le văd la TV. Nu pot să blamez pe cineva pentru că, zice-se, sportul ăsta nu este apreciat la adevărata lui valoare. Ba din contra, sportul ăsta e supraapreciat, e umflat cu pompa în cazul nostru. Sumele plătite sunt anormale, sunt rupte de realitățile unei economii normale, e un sport care doar consumă și care consumă uriaș. Pentru că nu mi se pare nimic mai românește decât un oraș de provincie care dă 800.000 de euro pe an la handbal feminin fără să primească un leu înapoi, dar care are spitale distruse, școli insalubre și șosele găurite. Hai România, hai Denisa Dedu!

foto: FB FRH

foto: FB FRH

32 comentarii

  • Sunt de acord cu tot ce ai scris despre handbal. Faptul ca sunt multi bani publici si putini spectatori la sala. Plus ca nu produce nimic.
    Dar sa dam cateva exemple si din fotbal…
    1.La Valcea in liga 2, primaria baga mai multi bani in echipa de fotbal decat in handbal. Obiectiv: evitarea retrogradarii in C. Nr. de spectatori comparabil cu handbalul.
    2. Sunt echipe de liga 1 care primesc foarte multi bani de la primarie. Ce produce FC Voluntari in afara de drepturi tv( care defapt sunt produse de primele 4-5 echipe)? Au spectatori mai putini decat Mirabela Dauer cand face dush. Au vandut vreun tricou? In schimb li se face baza, nocturna, etc.
    3. Cati bani a bagat statul in stadioane? Sute de milioane de euro…Cluj arena…unde e U Cluj? Unde e Petrolul? Se face stadion la Tg.Jiu, dar nu cred ca o sa aiba cine sa-l inaugureze.

    Parerea mea este ca sportul la noi este dezastru, indiferent de ramura, pentru ca suntem saraci. Saraci ca oameni si ca tara. Suntem prea saraci sa cumparam copiilor echipamente de scrima, ghete de fotbal, pantofi de alergat, sa platim antrenori,etc. Suntem prea saraci sa platim mai mult de 10 lei pe un bilet la un eveniment sportiv(ce sa faca cu banii aia?). Nu ne permitem tricouri de 300 lei.
    Daca toti banii primariilor care se duc acum spre echipe fotbal, handbal, baschet, s-ar duce la copii(infrastructura,echipamente, salarii antrenori…), in 10 ani am avea un alt nivel. Dar suntem prea prosti si prea corupti.

  • Nu va mai indignati de comentariul domnului Scutariu despre handbal, dumnealui castiga bani exclusiv de pe urma fotbalului deci este subiectiv.
    ps…
    Un meci de handbal , volei , baschet in provincie aduna spectatori cam cat 4 meciuri din liga1.

    • Si dl Scutariu nu a auzit de Steaua la baschet cred, joaca acasa cu tribunele pline meci de meci

      • Daca 300 de oameni inseamna ”tribune pline” ne-am dat dracului!
        Daca am spune 5.00-10.000, cum este afara, la meciurile granzilor Real, Barca, Olympiacos, Panathinaicos, am mai spune, dar sa spui ”tribune pline” la 300-400 de oameni, este foarte aiurea.
        Ca sunt salile de asa natura, sa nu intre mai mult, iar, este alta discutie.
        FORZA STEAUA.
        P.S.TI-O SPUNE UN STELIST.

  • Eu cred ca realitatea si adevarul e in alta parte. Desi e anormal sa platesti asa mult dintr-un buget local catre o echipa, fie ea din orice sport, recunosc ca m-as bucura de 1 milion de ori mai mult ca toti banii furati din tara asta sa fie bagati in sport, orice sport. In Romania bugetele catre sport si catre infrastructura in zona asta sunt aproape inexistente comparativ cu necesarul, sunt sub o limita decenta. De aia Diana Mocanu se antrena doar cand era cald afara, ca iarna era frig ca la Polul Nord, de aia baietii aia de la sarituri in bazin, exerseaza pe saltele de bureti. Am ramas inapoiati in toate domeniile sportive, chiar si in handbal. Danemarca, o tara de 4 ori mai mica decat Romania, are peste 220.000 de handbalisti si handbaliste, inregistrate la profesionisti. Cati crezi ca sunt in Romania? Iti dau dreptate cu ceea ce zici, e un adevar crunt si trist. Chiar si Ronaldo, care are salariu cat toate drepturile tv incasate din Romania, din toate sporturile, a gasit de cuviinta sa doseasca 150 de milioane. Fiecare se descurca cum poate, Cristi. Asta este realitatea Romaniei. In toate segmentele. Cat timp vom trai in aceasta dezorganizarea, nu se va schimba nimic. Sponsorii nu vor veni, spectatorii nu vor plati, televiziunile nu vor avea interes, sportivii nu vor performa sanatos, etc. Va beneficia si alimenta acest sistem, ca intotdeauna, mediul politic. Si am sa citez un spectator, de pe vremea cand mergeam la meciuri, la Rulmentul Brasov “Macar atata a facut bun si Scripcaru asta, ne face o bucurie ca tine echipa asta”. E clar, da?

  • Handbalul in Romania este supraapreciat?

    La masculin:
    4 titluri mondiale
    2 bronzuri mondiale
    1 argint olimpic
    3 bronzuri mondiale

    La feminin:
    1 aur mondial
    2 arginturi mondiale
    1 bronz mondial
    1 bronz european

    Astea sunt cele mai bune rezultate ale unui sport de echipa in Romania. Handbalul ar trebui sa fie sport national.

    • Da, asta am scris eu. Ca istoria handbalului romanesc e falsa. Exact asta am scris!

    • milioanele alea multe pe care spui ca le produce FOLTBALUL ROMANESC, de fapt le produce doar liga1. si nu stiu zau cat le va mai produce. scanzand spectacolul din liga1, cel mai probabil o sa scada si sumele pe care televiziunile o sa le oferte pentru drepturi tv. la un moment dat se va ajunge ca in bulgaria, drepturile tv sa nu mai poata fi vandute. ia vezi cam cat produce si cat consuma liga2, liga3. fiind o tara saraca, e pe undeva normal ca statul sa se implice mai activ. daca nu s-ar implica statul, am disparea de pe harta mondiala a sportului. atat timp cat lumea voteaza in functii oameni care acorda o atentie sportita sportului, unde e problema? ai vazut tu vreun protest in bucuresti din cauza nemultumirii oamenilor fata de implicarea primariei la CSM? cat despre exercitiul asta de imaginatia pe care l-a incercat cineva, cu liga 1 pay per view ..sa fim seriosi. Daca de maine s-ar da liga 1 pay per view, lumea s-ar uita gratis de pe diferite site-uri(multi o fac si acum), site-urile castiga bani din reclame, deci n-ar cere nicio taxa. daca tu crezi ca lumea ar plati taxe in plus doar sa vada liga1, te inseli. sunt curios cati au trecut de la digi la dolce, doar sa vada liga campionilor.. probabil foarte putini.

    • Foarte bine punctat!
      În secunda în care s-ar trece pe pay per view în Ro, ne-am reîntoarce cu totii fața către TVR. 🙂

  • Sunt complet de acord ca e mult prea putin 5% din sponsorizari, sportul e menit sa se autofinanteze, e o roata ce trebuie sa se invarta frumos, dar si asta necesita timp, chiar asumare de pierderi mai mici sau mai mari pentru o perioada de cativa ani .. tu expui situatia ca si cum, luam exemplul cu Romanul, Romanul are spitale jalnice, gara ce sta sa cada etc. din cauza ca nu are banii astia ce merg inspre handbal .. serios? Romania acorda SUB 0,5% din PIB inspre sport, stat+privati!, adica fotbal, tenis, handbal, gimnastica, baschet, volei s.a., iar Romanul sufera pentru ca da o suma modica (raportata la bugetul sau!) inspre handbal?

    Inchei citand o mentalitate corecta, un plan destept de viitor: “Dacă finanţezi sportul cu 1% din PIB şi faci lucrativă masa critică din Ministerul Educaţiei, dezvolţi industria consolidată astfel încât să graviteze în jurul fiecărei instituţii sportive, putem spune că 1% azi a adus o creşte la PIB de 4% peste 2-3 ani. Aportul sportului românesc la PIB peste 4-5 ani va fi de 7%. Creezi în acelaşi timp între 350.000 şi 500.000 de locuri de muncă. La fiecare ASŞ vei avea un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar, antrenor la fiecare grupă pe ramură de sport, inerent vei avea nevoie şi de kinetoterapeuţi, ai nevoie de un psiholog, de şoferi. (..) După ce privatul se mai consolidează, mai reduci din sarcina statului şi o pui pe umerii privatului. Dai un procent mai mare din cota de sponsorizare, nişte facilităţi. Încet vom creşte.” (Constantin Caliman)

  • Cristi, HCM Constanta, una din cele mai mari echipe de handbal masculin din Estul Europei din ultimii 50 de ani, juca la Constanta cu sala inchisa meci de meci.

    Pe langa asta, a reusit cam cea mai mare performanta a unei echipe de club din sporturile de echipe din Romania, si anume Final 4 in Cupa EHF, echivalenta Europa League din fotbal. Adica cam ce a facut Steaua la fotbal in 2006 cand au jucat semifinale de Cupa UEFA. Am fost prezent in sala la Berlin la Final4, sala plina, sponsori, televiziuni etc.

    In 2004, in Liga Campionilor, HCM Constanta a batut la Constanta pe Barcelona. Care Barcelona la handbal inseamna cam ce inseamna Barcelona la fotbal. Si noi i-am batut pe astia in meci oficial. Sala plina, meci transmis de ProTV.

    Subestimezi un pic handbalul. Sunt de acord, nu are anvergura fotbalului, cumva nemeritat as spune, dar este adevarat. Totusi, cam aceeasi situatie este si in tarile nordice. Am locuit 4 ani in Danemarca si am urmarit si handbalul acolo. Sa stii ca nici la ei handbalul nu produce foarte multi bani, dar continua sa fie sponsorizat si promovat pentru ca ei iubesc handbalul, cu toate astea tot fotbalul produce mai mult. Si aici nu cred ca tine de tara, ci mai degraba de natura sportului. Asta e diferenta intre handbal si fotbal oriunde in lume, eu asa vad lucrurile.

  • Plus ca omitem ceva in privinta handbalului feminin… Femeile alea stiu sa gateasca, sa dea cu aspiratorul? Ori stau toata ziua sa bata mingea?

    • Inteleg de la colegii specialisti ca in alte tari sunt dese cazurile in care fetele se retrag sa devina profesoare, invatatoare sau sa faca copii.

  • Ok, sunt de acord ca poate dam prea multi bani publici la handbal. Dar nu cred ca este un sport umflat, dimpotriva este sportul la care avem cam cea mai mare traditie. La baieti avem vreo 4 titluri mondiale/olimpice pe vremuri si nici la fete nu am stat rau in anii 60-70. Cei care fac legea astazi in handbal l-au invatat la un moment dat de la profesorii romani care au fost prin echipele alea.

    Mi s-ar fi parut intr-adevar o prostie daca se bagau multi bani in curling si deveneam campioni la curling, aia mi se parea o chestie fake. Dar handbalul nu e intamplator prin zona.

    • Cristian, este sport profesionist. Despre ce vorbim? Platim jucatoate, de multe ori din strainatate, cu sume uriase ca sa vina sa joace un sport la care nu se uita nimeni, care nu produce bani. WTF

  • Ești cel puțin tendențios de data asta!

    Lasă-ne cu fotbalu’ asta care produce la fel de mult nimic și în care se spală bani. Gigi e singurul care scoate bani din fotbal și asta pentru că a fost inspirat la un moment dat.

    Închei cu o întrebare: câte echipe de fotbal au dispărut odată cu banii sifonați de la consiliile locale?

    • Contrazice-ma cand spun asta: fotbalul romanesc produce 40 de milioane de euro pe an din drepturi tv, plus alte cate milioane, pana in 10, din sponsorizari. 🙂

      • Ai auzit de teapa? :)) Acum daca televiziunile sunt idioate si dau 40 de milioane de euro pe liga 1 , un campionat de …. , s- au pricopsit cu un contract pe 3 ani, sa vedem data viitoare daca liga 1 mai produce 40 de milioane pe an. Ia nu mai mediatizati mizeria asta de liga 1 si vorbiti si de alte sporturi, ca sunt satul sa aud numai de Becali , Steaua si liga 1 la TV.

  • Si un fotbalist de la Iasi castiga 4000 de euro ,exemplele in sensul asta pot continua ok ?ne-am inteles pana aici?De ce accentuezi ideea ca doar handbalul goleste bugetele primariilor? Fotbalul, de asemenea este finantat de catre primarii si nu da NIMIC in schimb ,Prunea(MANAGERUL) apare la TV si se plange ca sunt probleme cu banii ,cauza o stim asa ca despre ce vorbim Cristi ? Echipele de fotbal ce surse de finantare au? Ok .. imi vei spune steaua da ,viitorul da si astra, nu e cam putin restul se zbat in faliment ,asa ca fotbalul fara banii de la primarii nu ar mai produce nici banii pentru televiziuni intr-un mod indirect .

    • La Poli Iasi se uita lumea la tv, vine lumea la stadioand, vin mii. Cumpara tricouri, Dedeman cumpara publicitate pe tricouri, et fucking c

      • lol. la baschet, handbal, rugby echipa nationala, tenis, merg mai multi oameni decat la poli iasi, care e promovata de 1500 de ori mai mult, pentru ca s`au platit drepturile alea tv – nu pentru ca vrea lumea. Cine dreq a cumparat vreodata tricou cu poli iasi?

  • Cum cacat sa nu se isterizeze lumea, cand intri sa citesti despre handbal si tot despre fotbal ajungi sa citesti.

    Ok, toate bune si frumoase, dar ai evitat sa spui ce produce fotbalul. A, drepturile Tv? Alea cu care au falimentat vreo 3 posturi TV, cu care prosport a ajuns un blog si cu care gsp a devenit un tabloid (nici fotbal nu cred ca mai au in ziar)?

    As insista, dar pe bune ca nu are rost. Tineti`o pe a voastra, doar fotbalul se cere si doar fotbalul produce. “Olimpiada la nivel global nu face audienta nici 10% cat un campionat european de fotbal”, mai tii minte cand ai zis`o pe asta?

    • Extraordinar. Ma intrebi ce produce fotbalul care are 120 de milioane pe trei ani din drepturi Tv? =)))

      • Poate sa aiba si 700 de milioane, atata timp cat nu se justifica si cei care cumpara sunt pe minus. Te faci ca nu stii de ce se dau banii astia la fotbal?

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.