web analytics
Fotbal intern

Calificare și atât

Nu vorbesc în numele nimănui. Nici în al microbiștilor, nici în numele scării de bloc măcar. Vorbesc în numele meu. Singura mea așteptare de la meciul din seara asta cu Franța este calificarea. Atât! Nu mă interesează să batem, nu cred în teoria cu pasatul de-a latul pentru că un egal e bun tuturor, sunt ok și cu înfrângerea cât timp ea e într-o limită (2-0, parcă) ce ne aduce calificare.

Astea sunt așteptările mele. Evident, echipa nu poate fi pregătită astfel. Pentru ei miza e alta, nimeni nu își poate propune să ia bătaie la un scor cât mai mic, deci discuția e alta.

Și da, nu mă interesează discursul cu ”ne propunem puțin”, aici nu mi se pare deloc cazul. Ai dat măsura valorii până acum, Franța e cel mai tare adversar, aici e vorba despre un obiectiv. Nu mai merge aia cu ”mergem peste ei și, daca e să pierdem, aia e”. Ești aproape de o semifinală, una în care nivelul de notorietate atins este cu muuuuult peste ceea ce îți poate aduce un joc curajos, vijelios cu Franța, dar unul care să te facă să iei 3-4-5 goluri.

Repet, că sigur se vor trezi zambienii, ăsta nu e un sfat pentru cineva, e doar felul în care eu, microbist, îmi setez așteptările de la acest meci. Evident, complet diferit față de ceea ce va pregăti Rădoi.

foto: Echipa națională de fotbal a României

5 comentarii

  • M-am uitat si eu pe valoarea loturilor. Sumele mi se par un fake total. Franta nu mi s-a parut cine stie ce.

  • Ce coincidenta, gandim exact la fel. 😋😉
    Meciul asta e f complicat pt a putea anticipa ceva. Pot presupune ca meciul va incepe intr-un ritm mai scazut, cam cum a fost aseara Germania cu Austria (ma refer la faptul ca nemtii si-au conservat energia). Se va ageriza numai in cazul in care se va deschide scorul. Oricat ar zice ca o sa vrea victoria, ambele echipe sunt cu sacii in caruta, deja este uzura multa fizica acumulata, mai ales la noi. Deci sper intr-un meci mai linistit, fara distonocalm.

Leave a Reply to Cyril X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.