Cafeaua din Columbia. Superficial

E superficial, pentru că n-am ajuns încă la aprofundarea pe care o am în plan. Probabil că după ce voi petrece câteva săptămâni în El Eje Cafetero, zona rurală unde se produce cea mai mare parte a cafele columbiene, lucrurile vor sta diferit. Însă până atunci o să împărtășesc niște opinii despre cafeaua pe care am băut-o până acum în Bogota și Medellin. Se aplică, oarecum, și celorlalte zone pe care le-am vizitat în primăvară, cu motocicleta. Deci Cartagena, Palomino, Barichara, Bucaramanga. Dar, mai întâi, un pic de context.

În România, în marile orașe măcar, avem cafea bună. În București, ciudadul în care habitez de când am făcut ochi, sunt sute de cafenele care scot un produs de nivel înalt. Ne comparăm cu orice țară cu tradiție în zona asta, spun asta pentru că am băut cafele cam peste tot în lume, inclusiv în zonele în care prepararea cafelei e renumită. Am început să beau cafea foarte bună și acasă. Am experimentat cu de toate, de la filtru, French press, de la espressor ieftin la espressor scump, de la ibric la moka pot. Am învățat de unde să îmi iau cafeaua boabe sau măcinată, prăjită sau nu, și în general beau cantități destul de mari zilnic. Fie simplă, mică, ristretto sau espresso, fie flat white, cappuccino sau orice altă variantă care ar face puriștii italieni, de exemplu, să vomite ușor în gură. În fine, înțelegeți. Nu sunt expert în cafea, sunt pasionat numai. Și îmi place, mi-am dezvoltat gusturile în locuri unanim apreciate pentru calitatea produsului.

Așa, acum Columbia.

Am spus că vreau să scriu asta pentru că zilele trecute am pus pe net o poză de la un Starbucks. Și s-au trezit câțiva locuitori din Făurei, Greșu și Budești să se declare amuzați. ”Ha, ha, prostu’ ăla de Scutariu s-a dus până în Columbia să bea cafea de la Starbucks. Când acolo crește cafeaua peste tot și se bea doar calitate, am văzut noi la emisiune pe Discovery în pauza de la Bravo, ai stil”. Ba unde mai pui că unu a mutat discuția în privat, pentru că evident că fiecare își permite asta, acolo unde mă insulta destul de mult făcând paralele, trimiteri și comparații nepotrivite. Totul, desigur, pentru că am venit în Columbia să beau cafea de la Starbucks.

Sunteți gata pentru asta? Să nu ziceți că nu v-am avertizat, da?

De când am venit a doua oară în Columbia, adică din după-amiaza zilei de 2 decembrie anno Domini, la Starbucks în Medellin (căci doar în ăla am fost) am băut cea mai bună cafea. Beau zilnic între trei și cinci cafele, rar din același loc, deci dintre să zicem…. cele 60-100 de cafele băute în a doua descălecare pe tărâm columbian cea mai bună cafea e aia de la lanțul internațional pe care toată lumea-l urăște, deși prin București e o coadă la ele de parcă s-ar da gratis.

Gata, v-ați oripilat suficient? Că mai avem.

Ok, să ne revenim puțin. E de necontestat faptul că această țară produce multă cafea. Și bună, de calitate, e exportată peste tot în lumea asta, cred că depășește în valoare chiar și exportul de cocs. Și atunci, de ce aici se bea cafea proastă? Păi e destul de simplu, îmi zic columbienii cu care interacționez. Pentru că nu știu să o prepare. Au cafea bună, poate că și știu să o prăjească prin unele locuri, dar de preparat n-au habar.

În cea mai mare parte a Columbiei, în special în zonele rurale, se bea o zeamă lungă pe care ei nici măcar n-o numesc cafea. Îi spun ”tinto”. Tinto asta e o cafea la ibric prin care vezi fundul ceștii și care se bea peste tot. E ieftină, făcută din cafea ieftină, cele mai puțin pretențioase sortimente de pe piață, și ca să vă faceți o idee așa, e un fel de americano cu încă puțină apă. La cum știu că funcționează lucrurile la mine-n oraș, în București, tinto ăsta n-ar putea fi vândut pe nicăieri, ar chema lumea Protecția Consumatorului în secunda doi.

Apoi, la orașe, chiar și în locurile cu pretenții, cafeaua e preparată în formele pe care le găsim și în Europa, dar produsul lasă de dorit. Aici îmi scapă mie încă unele lucruri. Pentru că nu pricep cum poți da rateuri atât de mari când ai cafea bună la dispoziție. Un restaurant la care am plătit 50 de dolari pe două feluri de mâncare și două pahare de vin nu vinde cafea Sello Rojo, un brand ordinar pe care-l găsești peste tot în Columbia. Și, cu toate astea, cea mai bună cafea băută acum în Columbia se poate califica drept mediocră, în cel mai fericit caz, dacă o comparăm cu ce avem noi acasă.

Ăsta cred că e și răspunsul la dilema cu Starbucks. Starbucks folosește cafea bună peste tot în lume. Nu cea mai bună, dar bună. Ei bine, însă tocmai standardizarea procesului de preparare face ca buba nepriceperii de care suferă cafenelele de pe lângă ei ajută Starbucks. Folosind aceeași cafea, practic, a lor iese mai bună. Pentru că respectă matematica. Nu e cea mai bună din lume, nu îmi dau acum seama dacă e mai bună decât Starbucks-ul de la noi, dar e mai bună decât ce găsești pe aici prin Bogota sau Medellin.

Acum, stați. Că nu e chiar oribil totul.

Cafea bună am băut în Columbia. Am scris și în primăvară. În Salento, în Valle del Cocora, am stat la o fermă la care am băut poate cea mai bună cafea din viața mea. Și era tot cafea normală, la ibric sau filtru. Era incredibil de bună, nu sunt capabil să descriu în cuvinte, beam câte un termos pe zi. La fel e, înțeleg, în întreaga Eje Cafetero. Adică în departamentele Tolima, Caldas, Quindio și Risaralda, cele care sunt responsabile aproape în totalitate pentru producția cafelei din țara asta. Cu acest prilej vă anunț că voi vizita Tolima, pe îndelete, și voi documenta ceea ce înseamnă cultivarea, recoltarea, prăjirea și exportul cafelei de acolo.

Până atunci, mai încerc pe aici. Deși n-am speranțe că îmi va reuși. O să încerc, totuși, să găsesc răspunsuri și mai exacte legate de motivele pentru care se suferă atât de mult la acest capitol. Din păcate, columbienii sunt ok cu ceea ce beau (nu știu de ce am spus ”din păcate”), iar turiștii americani – care-s cei mai numeroși – oricum beau doar mizerii la ei în țară, așa că tinto s-ar putea să fie chiar o îmbunătățire pentru ei.

Deci voi reveni cu cafea bună, cu povești, poze și video din Tolima, din El Eje Cafetero, în câteva săptămâni.

*am scris acest text de pe telefon, la o cafea. Așa că dacă găsiți greșeli și începeți să urlați de plăcere, aflați că am tastatura în patru limbi și e posibil ca autocorectorul să mai dea gherle.