Cafea în Columbia: ep. 1 – Filtrado la Tropicalia

La cel de-al patrulea descălecat pe tărâm columbian am decis să îmbin utilul cu plăcutul. Pentru că mă aflu aici în interes profesional, cum ar spune corporatistul, profit de ocazie să beau un număr agravant de cafele. Lucru care nu știu la ce-mi va servi, dar cu certitudine îmi va servi la ceva. Măcar la comparații cu ceea ce avem în România. Pentru că, să ne lăudăm când e cazul de laudă, România are cafea de top mondial. Atât materia primă importată, cât și cafenelele și prăjitoriile din țară.

Prima cafea băută a fost la Tropicalia, un soi de reper în capitala Columbiei în materie de cafenele. Atât pentru că oferă ”peisaje” prietene cu Instagramul, cât și pentru că oamenii chiar au cafea bună. Am ales să beau ”Filtrado Privilegio” din meniul lor pentru că știam că folosesc cafea excelentă. Mă rog, eu voiam să beau ceva din zona asta, am ales ”Privilegio” în loc de clasic pentru că atunci când am întrebat care e diferența, o doamnă de acolo a venit la mine cu două pungi de cafea și m-a pus să le miros. Cea ”normală” mirosea bine, ca o cafea bună, iar ”Privilegio” mirosea precum un shake de păsări Colibri, zmeură și magazin de genți de lux.

A fost o cafea preparată la un Origami Dripper, un văr al V60-ului, și a venit într-o prezentare pe care am apreciat-o masiv. Pe o tavă de lemn am primit un recipient de tip spitalicesc, gradat, în care era cafeaua. Un mic pahar de sticlă pentru consum și un carton de tip ”vedere de la Eforie Sud” în care erau datele despre cafeaua pe care o consumam.

Am băut, așadar, un filtrado dintr-o cafea bourbon rosa, procesată prin spălare, de la o fermă din regiunea Huila care se numește Finca Santa Lucia și care dă cafea într-o grămadă de direcții, inclusiv direct prin Europa. Tropicalia vinde sortimente de la ei sub brand propriu. Nu sunt chiar la nivelul să zic ”de cafea” atunci când mă întreabă cineva ce gust are lichidul pe care-l beau, dar nici suficient de simandicos încât să identific șase note complementare, dar distincte. Asta și pentru că eu cred că e o chestie subiectivă, unu la mână, și apoi o chestie de configurație a papilelor gustative. Dacă n-are gust de acetonă sau de oțet, orice gust din zona bună poate fi interpretat altfel de limba fiecărui om neantrenat în domeniu. Deși gazdele mele spuneau că sortimentul preparat astfel are note de piersică și lime, pentru mine a avut note doar de cafea extraordinar de mătăsoasă și biluțele alea roșii care sunt ca afinele, doar că nu-s afine.

Prețul a fost decent, chiar mic după standarde românești. Măricel după cele de aici. Adică am avut două ”Filtrado Privilegio” la masă și un crumble cu mere și înghețată pentru care am plătit 42.500 de pesos, 45 de lei. 21,2 lei a fost desertul, 10,1 lei a fost porția de cafea, iar restul a fost bacșișul lăsat automat, dacă îți dai acordul. Cred că e undeva la 10% din notă peste tot. Sortimentul ăsta de cafea e la vânzare la Tropicalia, poate fi luat din cafenea, și costa 69 de lei punga de 340 de grame. Preț bun pentru noi, preț mare pentru ce e pe aici.