web analytics
Fotbal intern

Bucureștiul duduie din nou!

Sigura parte proastă legată de deplasarea mea la Mugello, pentru cursa MotoGP, e că nu o să fiu pe stadion duminică, de la 20:30, la Steaua – Academia Rapid. Singurul meci din acest an care a avut ce trebuie să aibă un meci de fotbal (minus bătăile, troli obosiți!) se repetă. De data asta sub organizarea AMFB, for care a anunțat locul de disputare cu patru zile înainte.

Și ăsta este unul dintre motivele pentru care orice jurnalist care se întreabă dacă o să fie doborât recordul de 36.000 din campionat e prost cu bube. Fără să am vreun indiciu, bănuiesc că se vor strânge până-n 10.000 de oameni (adică mai mult decât la 95% dintre meciurile Ligii 1 din sezonul asta). Dar nu mă mai interesează deloc asta, din punctul meu de vedere e ok ca spectatorul român să stea la televizor să mestece chiftele și să bea bere. E safe, râgâie, se bășește, se scarpină.

În peluze mă aștept să fie din nou bine. Chiar mă gândeam, e singurul meci pe care îl mai oferă muribundul fotbal românesc care aduce față în față două galerii puternice. Că Dinamo n-are cu cine în Liga 1, prin Liga 2 abia la anul putem avea ceva. Deci Liga 4 București e singuru loc în care puteți găsi un meci de fotbal pe care să îl și trăiți. Cu deplasare la stadion care e preluată de presa din întreaga lume, cu scenografii, cu mesaje, cu cântece, cu tot.

Abia aștept să apară din nou trolii obosiți care să evidențieze, cu neuronul beat din dotare, cum fotbalul prestat e slab și cum Daniel Niculae, Ionuț Voicu și Vasile Maftei sunt (șocaaaant!) mai buni decât Sitaru, Ghiță Constantinescu și Mirea.

Mergeți la meci dacă vreți să mai trăiți ceea ce, estimez eu, o să dispară complet din România în ultimii ani. Polițiștii wannabe refuzați la Academie și reprofilați rapid în golani cu butelii de gaz știu de ce. Bilete găsiți aici!

3 comentarii

  • Nu pierzi nimica, scuti. Fara noi, nu e frumos. Ai grija de tine acolo, sa vii sanatos, avem nevoie de tine. Te pup

  • Nu vad nimic rau in a te bãsi in intimitatea propriei locuinte. Daca m-as basi pe stadion, ar fi o lipsa de respect fata de rapidistii care vin la meci si il injura pe Nesu.

  • Nu va mai dudui Bucurestiu’ ca nu suntem idioti sa imbogatim AMFB care stabileste suprataxe cu termen de plata in 24 de ore. Isi va lua cea mai mare teapa aceasta organizatie de tip mafiot.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.