Aseară, înainte de U Craiova – Hermannstadt, la Telekomsport se discuta despre succesul lui Răzvan Lucescu. Al-ul pe care îl antrenează, adică cel mai puternic Al din tot deșertul, a câștigat Cupa Campionilor Asiei contra unei echipe din Japonia. Practic, un Al a câștigat o competiție despre care nu știam nimic și care nu ne interesa deloc, totul contra unei echipe dintr-o țară cu un fotbal intern incert.
După 15 minute în care Samuilă și Zotta mai aveau un pic și lăcrimau în cinstea ”succesului colosal”, fostul arbitru care adoptase vocea pre-plâns, prin telefon a intrat Răzvan Lucescu. Și abia atunci, cu autorul performanței la telefon, am avut parte de primele momente de luciditate. Omul s-a bucurat pentru trofeu, a spus că e o performanță mare ”pentru Arabia Saudită”, a mai și derapat îmbrăcând fotbalul de acolo în niște haine prea bune pentru ceea ce e el în mod real, a spus că e pe cameră cu jurnaliștii la ora 2 noaptea (WTF?!?!!?). A fost ok, de apreciat.
Însă noi, nu! Noi vrem cu orice preț să facem din Cupa Campionilor Asiei o competiție atât de mare încât și Răzvan să rămână surprins. Îl comparăm cu Mircea Lucescu, complet halucinant, că omul ăla a câștigat o competiție care și în preliminarii e mai tare decât ce e prin Asia. Îl comparăm cu marii antrenori ai lumii, spunem că nu știu ce antrenor mare din vest, fomist temporar, n-a reușit asta în Asia, deci pe cale de consecință Luce jr. e boss de level 9999 cu mantia invizibilității și două săbii ninja.
Ok. Realitatea e că nu e așa. Nu că Luce junior n-ar fi bun. Dar fotbalul din zona aia, din toată zona aia, e relevant doar din punct de vedere financiar. Iar el s-a dus la cel mai bogat club, la Real Madrid. Să te apuci să faci sărbătoare națională din cucerirea unei cupe despre care, repet, 99.9% dintre români nici nu știau că există mi se pare de borât.
Uite așa repetăm greșelile din vară, cu U21. Îl facem pe Răzvan Lucescu un zeu, poate îl aducem peste jumătate de an la națională și acolo constatăm că omul nu e, de fapt, decât un om foarte bine pregătit pentru nivelul din partidele Al Whatever vs Shunuizawa Kids&Family. Așa cum e și Olăroiu, o altă dorință neîmplinită a românului microbist. Olăroiu, un antrenor atât de rupt de fotbalul real, civilizat, încât trebuie să vadă cu nitroglicerina sub limbă un meci din EPL, că nu mai știe nivelul.
Hai, serios acum. Felicitări, Răzvan Lucescu! E normal să feliciți omul pentru un trofeu, însă vorba lui Vochin aseară, cupa și campionatul la PAOK sunt performanțe mult mai mari decât Cupa Campionilor Asiei din care facem noi revelion prematur.
In sfarsit aud si eu pe cineva avizat care crede acelasi lucru ca mine despre Cosmin Olaroiu. Pai nu era el macar in Franta, in Belgia daca era ceva special e capul lui?! Nu-i de ‘colo sa castigi un trofeu, la orice nivel. Lucescu jr este un baiat care a muncit, s-a dedicat, a avut sansa sa creasca intre nume mari in fotbal, a reusit sa-si faca un stil si un nume. Sa ne gandim doar ce inseamna sa-i poti cere oricand un sfat sau o parere lui Mircea Lucescu, fiind parintele tau. Din cate stiu de la anumiti apropiati, si Razvan e blocat numai pe forbal, nu se poate vorbi alt subiect cu el, e captiv. Iar astea toate la un loc il ajuta sa aiba rezultate. Il astept totusi in Europa. Pe Oli, la fel. Nu-mi place ca stil de joc, un fel de Petrescu dar cu o metoda mai moderna de lucru si cu 15 insi in plus in staff. Cand vor face o nazdravanie in Europa atunci o sa le recunosc meritele. Pana atunci pt mine sa mergi in Golf ramane o alegere pt bani si nu pt adevarata performanta.
Salut!
Pai in Grecia, sezonul trecut si acum doua sezoane, nu a facut “nazdravenia” despre care vorbesti?
Despre Olariu nu stiu si nu-mi pasa (cred ca nici lui nu-i pasa de fotbalul din Europa), consider insa ca Razvan are deja toate argumentele de a-i recunoaste meritele si sunt sigur ca se va intoarce la o echipa peste Paok.
In rest, toate bune 🙂
Foarte corect ce zici, in Grecia, da, a inceput bine insa in loc s-o ia spre vest a luat-o invers. Un pas inapoi. Grecia se compara cu noi oarecum, un pic mai sus. Voiam sa-l fi vazut macar in Cehia, Polonia, Austria, mai langa miez.