E atât de ușor să vedem lumea! Biletele de avion, dacă te pricepi la căutări, pot fi surprinzător de ieftine aproape pentru orice destinație. Dacă ești dispus să schimbi unul-două zboruri, dacă nu te deranjează low-costurile, dacă ești ok cu dormitul câteva ore într-un terminal în așteptarea următorului zbor atunci poți vedea colțuri ale lumii la care nu visai altfel, totul cu banii pe care i-ai da în mod normal, cu o agenție, pentru un bilet București – Paris – București.
Africa e inaccesibilă cu avionul la prețuri ok, cel puțin așa credem. Cum ai reacționa dacă ți-aș spune că poți ajunge în Maroc la un preț foarte, foarte mic? Dar dacă ți-aș spune că poți face un tur de Europa, vizitând rapid orașele importante, pentru jumătate din suma pe care ți-o planifici de obicei pentru un sejur la Roma?
Asta va fi rubrica în care voi prezenta toate aceste soluții pentru călătorul din tine. Nu am niciun interes comercial, așa că ia-mi sfaturile ca atare, fără să te temi că e o conspirație la mijloc. Vei putea găsi ușor articolele pe această temă în meniul de sus, așa cum se vede în poza asta:
Vizitează des rubrica, aici vei găsi bilete de avion ieftine! Și prin ieftin nu mă refer la „super-oferte” de genul București – New York 550 de euro. Nu, nu! Aici vei găsi bilete de avion cu adevărat ieftine!