Aproape că nu a existat dubiu în ceea ce privește numele motocicletei pe care am să merg în acest an. Eram acum câteva luni la BMW Motorrad România, ne uitam pe configurator, și ”Haaland” mi-a venit în minte în clipa în care am terminat de adăugat culori și opțiuni, iar poza cu ”produsul finit” a apărut pe ecran. E cea mai mare și mai puternică motocicletă BMW din clasa adventure, cea mai performantă, nu putea să se numească altfel. Și voturile pe care le-ați dat au mers, în proporție uriașă, tot spre varianta asta. Deci Haaland va fi!
Așadar, în următoarea perioadă voi merge pe un BMW R 1250 GS Adventure, motocicletă care e reper în zona de adventure-touring. Reper în sensul în care a inventat-o acum 40 de ani. E mare, e mare rău, am făcut deja prima mie de kilometri de când o am și îmi place. Nu e o surpriză, am mai mers pe 1200 GSA și 1250 GSA, dar sentimentul pe care ți-l dă accelerația aia, cuplul de 143 Nm, e incomparabil cu cel pe care îl aveam până acum. Deci, 1250 GSA Exclusive, motor boxer de 1254 cmc, putere maximă de 136 CP, cuplul l-am zis, deși dacă eram în locul domnului BMW scriam în fișa tehnică, în dreptul puterii, fix așa: A G R A V A N T Ă! Rezervorul de benzină e și el uriaș, vreo 30 de litri, fix bun să te duci departe.
Și dacă am schimbat categoria, am zis să schimb și costumul. După trei sezoane cu GS Dry, după zeci de mii de kilometri prin Siberia, Mongolia și alte părți minunate ale planetei, am trecut la fratele mai mare. Așa că am completat ideea de ”Haaland” cu un GS Rallye în varianta Competition, variantă care a apărut acum, după International GS Trophy 2020. E un costum diferit față de cel pe care l-am avut, e mai ușor, cu mai multe posibilități de ventilație, e construit pentru mai mult adventure decât pentru touring. Spre deosebire de GS Dry, Rallye nu e waterproof, așa că am un costum separat de ploaie de la BMW.
Acum… aveam planuri serioase pentru vara lui 2020. Voiam să fac ceea ce se numește ”cel mai greu drum din lume”, însă problemele cu care ne confruntăm acum vor face asta aproape imposibil. Așa că ne reorientăm, ne adaptăm situației și o să găsesc ceva care să-l pună pe Haaland în valoare. Pentru că asta e important, să mergem, să vedem lucruri, oameni, nu să ne facem poze în Piața Victoriei și să dăm ture din semafor în semafor, eventual cu 200 km/h, ca să ne numim motocicliști și să impresionăm fetele de la liceu.
Spor!
[…] vrea să devină ruptură, ca orice ciupitură cu aspirații, tura de vara asta rămâne pe șine. Motocicleta e gata de drum, mă mai gândesc doar dacă să îi pun anvelope de scandal, de drum accidentat, […]
Cashto! Sa speram ca scapam cat mai repede de cosmarul asta planetar. Ma refer la penuria de hartie igienica bineinteles. Ce destinatii calare cancelezi anu’ asta?
Probabil BAM-ul.