web analytics
Fotbal intern

Băi, Dan! Nu-i niciun ban în rândul 4, banca de la geam

Dan Petrescu a luat titlul în România. Merită felicitări, l-am felicitat în repetate rânduri chiar. A avut a doua cea mai valoroasă echipă din Liga 1 și a ieșit primul. Nu e ușor. A luat titlul și cu Unirea Urziceni, cu un patron băgăreț și descurcăreț, și cu fotbaliști mai slabi decât ai rivalelor. A luat și un trofeu în cele 36 de ore petrecute la ASA Tg. Mureș.

Îi merge bine în România, motiv pentru care mulți dintre voi îi aduceți în discuție numele de fiecare dată când vrem selecționer. 🙂 Problema e că lui Dan îi plac banii. Și da, o să ziceți că tuturor le plac banii. Vorba premierului, orice om îi plac banii. Mie îmi plac, vouă vă plac. Doar că Dan pare că n-are alt scop în viață în afara banului. Pentru că unii dintre noi mai muncim și pentru satisfacții de altă natură. Pentru recunoaștere în domeniu, pentru binele oamenilor, pentru a transmite învățături copiilor, fel de fel de țeluri.

Dar în cazul lui Dan nu e așa. Deloc! Indiferent de cât de bine face-n România, el face doar ca să se scalde-n bani. Și nu se scaldă-n bani în fotbalul puternic, că acolo nu-l condamna nimeni. El se scaldă-n bani în China și în Kuweit sau unde naiba a antrenat atunci. Pentru el, România e o rampă de (re)lansare atunci când, inevitabil aș îndrăzni să spun, eșuează în străinătate.

Pe sistemul câștig titlul la români, dau un tun la chinezi, mă dau ăia afară pentru că-s lemn, mai vin prin România. Dacă nu mă primește România mă duc la Krasnodar, că ăia mă primesc oricând. Apoi mai dau un tun în Kuweit, ochesc Omanul, refuz ligile inferioare din Anglia pentru că dau bani prea puțini și vin iar în țară. Și tot așa!

N-am nimic, nici invidios nu-s, doar remarc. 🙂

7 comentarii

  • Mai e si problema inversa: cfr-ul a vrut sa scape de el. Mai bine pleaca acum, e bine pt el, e bine pt noi. EU zic ca daca cfr ii marea contractul la macar 1 milion de euro anual ramanea. Doar ca ei au preferat varianta asta: nu l-am dat afara, a plecat el. El prefera sa se spuna ca pleaca dupa 1 sezon reusit. Toata lumea e fericita.

      • Da. Poti pune ca bonusuri. Salariu 400 de mii de euro, titlul 1 milion, calificarea in UCL inca 1 milion.

        Poti, de asemenea, negocia inteligent cu sponsorii. Sa spui unui sponsor sa plateasca primele, ori o parte din ele. Sa spui sponsorului: uite, tu platesti o suma fixa de si, daca noi castigam, mai dai atat. Platesti performanta. Si iti faci o campanie pe tema asta.

        Daca se doreste, se poate.

          • Eu as face un astfel de contract unui antrenor. Cu salariu mic, 50 de mii de euro, si cu bonusuri mari. As da, sa zicem, 500 de mii pt titlu si 1 milion jumate pt accesul in UCL. Simplu.

            Si as da si un 100.000 pt cupa, ca e totusi un trofeu.

  • Corecta ideea. Eu cred insa ca se fereste de campionatele tari din cauza ca nu se simte inca pregatit. Are pacatul perfectiunii, isi identifica clar lipsurile si astea cred ca ii diminueaza increderea. Uraste sa piarda deci se fereste de esec ca de dracu’. Sper totusi sa-l vad si prin Europa in cativa ani cand va considera singur ca este pregatit indeajuns. Cunosc filozofia catorva dintre fotbalistii din generatia lui, sunt niste fanatici ai fotbalului, iar la el nu este vorba de bani in primul rand, sunt sigur ca este asigurat din punctul asta de vedere. Nici macar timp sa cheltuie megasume nu ar avea. Deocamdata isi tot exerseaza o partitura pe care a invatat-o f bine: sa obtina maxim cu resurse precare. Fara estetica sau spectacol.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.