Am fost înjurat precum Șumudică în Ghencea atunci când am spus că Alex Chipciu e într-o formă proastă și nu merită să fie titular. Am avut dreptate, cu timpul v-ați convins. Pe Cojocaru l-am criticat mereu, am zis că e umflat rău de tot, iar timpul mi-a dat și acum dreptate. Ați fost încântați de Tade la debutul de la Trencin, eu n-am fost. Am spus că va fi un eșec cât timp nu va avea un pasator și am avut dreptate. Ce vreau să subliniez e că am avut dreptate cam de fiecare dată atunci când am insistat cu o astfel de idee. Cu o excepție. Excepție pe care nu mă feresc să o recunosc.
Acum câteva luni, Adrian Porumboiu intervenea la Sport.ro și ”mă acuza” că am o dispută pentru o fată cu un jucător de la Steaua. ”Nu știu de ce îl critici pe Toșca, probabil ai pierdut disputa cu el pentru vreo gagică”. Nu m-am bătut cu Toșca pentru gagici, dar Porumboiu avea dreptate. Alin Toșca dădea de pe atunci semne că poate să fie un fundaș solid, deși era plimbat din centru în bandă și viceversa.
Ultimele jocuri ale lui au fost reușite și este, în momentul ăsta, o soluție mult peste Guilherme, dar și una mai bună decât orice are FCSB pentru cuplul din centru cu Varela. E trist pentru campioană că un băiat de 1.75 este cea mai bună soluție pe un post pe care în ultimii ani au jucat Chiricheș, Gardoș sau Szukala, dar pentru nivelul Ligii 1 Toșca e the shit. M-am înșelat, bravo Toșca!
NOOOOOT! Nu m-am înșelat, Toșca e lemn, s-a văzut asta la golul lui CSMS Iași, printre altele. Nu mă înșel niciodată!