web analytics
EURO 2016

Avem jucători praf? OK, dar avem antrenori cel puțin la fel de proști

Nu sunt de acord cu trendul ăsta. Facem praf jucătorii români, vorbim despre câte lipsuri avem, cum nu există centre de copii și juniori, cum ne chinuim, cum moare fotbalul, totul până la antrenori. Când vine vorba de antrenori dintr-o dată suntem top mondial. Cine, domnule? Păi Oli, tatăăă! Nu mai zic de Dan Petrescu, antrenor mare Bursucu’ ăsta. Să-l vezi pe Loți, meserie curată! Avem o țară de antrenori geniali, însă nasolul face să fie populată de fotbaliști de căcat? O laie!

Suntem cel puțin la fel de praf și la nivel de antrenori. Eu îndrăznesc să spun că suntem mai slabi, chiar s-a supărat Mihai Stoichiță pe mine că i-am zis în emisiune că antrenăm la cămile și nisip și ne dăm mari tehnicieni. S-a simțit! Dar așa e, fraților! Care sunt antrenorii ăia mari și, mai ales, ce îi face pe ei mari?

Olăroiu? Voi chiar nu înțelegeți că el antrenează în funcție de Ramadan de un deceniu? În funcție de cât de tare bate soarele sau de cât de tare e afectat gazonul de nisip? Cum poți să îi ceri lui Oli să pregătească meciul cu Polonia, voi credeți că el știe cine e Milik? Habar n-are, vă zic eu.

Dan Petrescu? Că ce? Că a luat titlul la Urziceni în mezozoic? Să zicem că l-a luat el, nu Mitică Bucșaru, așa cum a fost de fapt. Și ce-a mai făcut Dan Petrescu după asta? L-au dat jucătorii afară de la Dinamo Moscova, l-au dat afară de la Al bunicu din Qatar, l-au dat afară din China. Ce îl recomandă pe Dan Petrescu? Faptul c-a făcut parte din generația de aur? Păi să-l punem pe Văldoiu pe sistemul ăsta, că oricum e angajat FRF, scutim un salariu.

Boloni? Văd că sunt și oameni de fotbal foarte vehemenți pro-Boloni! Ați luat-o razna? Care sunt argumentele? Concret? Boloni nu mai există de vreo 6 ani, cu două excepții minore, pentru fotbalul adevărat. E călare pe banii de la nisip de atunci, la Lens și PAOK a fost de parcă n-ar fi fost.

Unde sunt antrenorii ăștia nebuni pe care îi avem noi? Care sunt? Lăcătuș? Rednic care nu știe ce joacă Mățel? Repet, singurii pe care i-aș fi luat în calcul în acest moment dacă ar fi fost alte circumstanțe sunt Lucescu și Hagi. Dar e imposibil să vină, motiv pentru care un antrenor străin este perfect acum. Poate de data asta îl văd și eu pe Florentin Matei la națională, că Daum nu-l mai trimite pe Isăilă să facă rapoarte și să nu vadă că Matei e 46 de clase peste tot ce avem noi la mijloc.

21 comentarii

  • Iar despre Rednic si Contra(ca si de el s-a vorbit) nici nu mai are rost sa mentionam. Astia 2 sunt cu mult chiar si sub Razvan Lucescu. Si asta o spun toti care au vazut cum lucra asta micu’ la Petrolul, antrenamente, tactica, motivare, tot. El deja era din alta liga fata de cei 2 predecesori.

  • Cristi, esti constient de renumele celor care-l ridiculizeaza azi pe Daum, nu? Fotbalisti sau conducatori de fotbali penali, cu dosare si anchete in desfasurare. Ceva mai ridicol?

  • Pe principiul ca Olaroiu e antrenor slab ca antreneaza in Golf pot spune ca Fl.Matei e modest din moment ce a ajuns la nimeni intr-un campionat de nivelul Romaniei.

    • De unde pleaca jucatori pe sume mari la echipe importante si confirma. Ce-i tine pe aia-n loc? Pai, uita-te ca parca are prosportu niste articole pe treaba asta.

    • A ajuns la echipa de pe locul doi intr-un campionat care vine pe an cat vinde Romania intr-un deceniu.

  • Sa argumentez si eu de ce Boloni mi se pare mai bun decat Lucescu.
    Lucescu a antrenat in Ucraina la o echipa care are un buget mult mai mare chiar si decat a 2-a in acest top. Boloni nu a avut parte de o asa diferenta de bugete nicaieri. Lucescu nu a avut alti adversari in Ucraina, singurul adversar real fiind doar Dinamo Kiev. Boloni a castigat titlul in Portugalia avand adversari precum Porto si Benfica, a castigat titlul in Belgia avand adversari pe Anderlecht si Club Brugge, a facut cea mai mare performanta din istoria lui Rennes (locul 4). Mai are rost sa mentionez ce adversari a avut aici? Sau bugete? Lucescu a reusit marea performanta de a retrograda cu Brescia cu un “rege” in echipa si alti jucatori “de aur”. Chiar de 2 ori. Si apoi de a termina pe locul 16 in Serie B. Apoi a ajuns la Reggiana de unde a fost dat afara pe la sfarsitul lui Noiembrie ca nu avea nici o victorie. Sigur, are 2 campionate in Turcia(aici nu mai contest nimic) si are o cupa europeana castigata, Cupa Uefa, unde pana si echipe ca steaua si rapid au ajuns pana in semifinala, respectiv sferturi.
    Ok, e argumentul ca nu a mai antrenat de mult Boloni, dar nu cred ca poti sa zici ca e depasit. Sunt atatia antrenori la noi si nu numai, care si antrenand sunt saracii straini de fotbal.

    • Boloni a facut treaba aia in Portugalia inainte sa apara Cristiano Ronaldo in lumea fotbalului. De atunci si pana acum Ronaldo mai are putin si se retrage. WTF!? Vorbim despre actualitate!

  • Dan Petrescu a mai facut si niste puncte in CL, a mai batut Sevilla, a cam umilit Rangers pe Hampden Park..

    Praf e noul nostru selectioner, praf la propriu, dar si la figurat.

          • Dan Petrescu a facut toate astea acum multi ani. Nu mai are legaturi cu fotbalul european important de atunci.

          • Nu l-a cautat nimeni de 2 ani de zile. A luat un singur trofeu important si ala pe vremea dinozaurilor. Ultimele echipe antrenate sunt Frankfurt, Brugge si Bursaspor, pe Frankfurt reusind sa o retrogradeze cu brio.

            Sau…?

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.