web analytics
Fotbal intern

Astra – Copenhaga 1-1. Nu-i prost, dar nici bine nu-i

Am leșinat de râs văzându-l pe Daniel Niculae. Eu credam că nu mai sunt șpăgi la fotbal de vreo 20 de ani, că astea cu prietenii antrenorului, cu rudele care joacă indiferent de gradul de lemn în care se află sunt treburi din trecut. Se pare că nu, Șumudică îl împarte cu DigiSport.

Astra a jucat ce trebuia împotiva unui adversar superior dpdv valoric. Adică s-a apărat, a avut bulan să înscrie repede, apoi s-a apărat și mai cu foc. Sigur, defensiva aia e o glumă, s-a văzut la 1-1. Plus că un antrenor cu minte în căpățână nu are cum să îl trimită pe Săpunaru, neantrenat și neintegrat, în minutul 60 în timp ce defensiva e sub asediu. Săpunaru e un super jucător, dar nu e Maldini.

Nu am văzut-o încă pe Dinamo, eram prin Rusia când ștergeau pe jos cu Astra, dar dacă meciul ăla e un indiciu atunci actuala campioană nu are nici măcar o șansă să se mai bată la titlu. Cu cine? Cu Lovin și Niculae?

Teixeira e bun și la vârsta asta, din păcate pentru Astra e cel mai bun din echipa aia. Și nu știu dacă le mai merge mult așa.

Mi-e teamă că dacă vor rata calificarea în grupele EL vor avea probleme în a mai continua cu taraba deschisă. Și ar fi păcat.

sumudica

12 comentarii

  • Se bat la titlu lejer si il si castiga.Sunt aceiasi jucatori, cu exceptia Gaman/Sapunaru, revine si Budi, pt campionatul nostru e mai mult decat ok…

    • Ca de obicei, logica ta e ravasitoare. Ce indicii ai, faptul că au fost nenorociti de Dinamo in prima etapa? Faptul ca Teixeira a ajuns la 36 de ani? Ca Geraldo are reumatism? Ca Lovin nici macar nu mai poate sustine fizic mediocritatea din cel mai bun punct al carierei lui?

      • Cand Spunaru va fi 100% Geraldo trece pe banca, Lovin la fel.In campionat nu joaca cu 2 inchizatori.Au cel mai bun lot de departe, revine si Alibec, cine e peste ei?Dinamo?Sa fim seriosi…

        • Si Sapunaru langa cine joaca? Langa Oros? Sau langa schiopul ala care a facut 2 penalty-uri cu Copenhaga?

        • Cum adica “Dinamo? Sa fim seriosi..” ? Ai vazut meciul de sambata? A maturat cu ei pe jos, i-au dominat exact unde erau ei forţă, la mijlocul terenului. Pe William de Amorim nu l-au lasat sa respire, singurul care a mai miscat a fost Boldrin, dar nici el n-a putut sa faca ce facea in campionatul trecut. Nu zic ca Dinamo va juca asa meci de meci, ca n-are lot echilibrat si rezerve bune (deocamdata, ca dupa ce gaseste Negoita putul de petrol in curtea hotelului, se schimba kalimera), dar daca totusi n-a fost o intamplare jocul cu Astra si vor continua asa, beneficiind si de 2-3 transferuri la concurenta titularilor macar, atunci ar trebui sa fim mai rezervati in a-i ironiza si in a nu le acorda nicio sansa. E totusi o echipa omogena, principala calitate a ultimelor campioane din Liga 1.

          PS: Sapunaru va intra in locul lui Vanghelie, nu al lui Geraldo.

  • Prin min 30 a fost o imagine cu D. Niculae in care avea ochii iesiti din orbita de efort. Astra e prima echipa pe care o vad eu care cedeaza fizic inca din prima repriza.

      • Cristi daca a fost o cota asa buna la 1/X.. E clar..a rezolvat Sumudica cu banii de salarii pe 2 luni. :))))

          • Sumudica nu a pariat niciodata. El doar a jucat un rol, ca sa preia presiunea de pe jucatori, care erau necajiti, batrani si neplatiti cu lunile, sa-i faca sa se concentreze la fotbal si sa poata castiga campionatul impotriva “celor de la ̶f̶c̶s̶b̶ ăăăă am vrut sa spun Steaua” (cum ii place lui sa zica).

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.