web analytics
Turism

Asigurările funcționează?

Pentru că mai am o lună până când aterizez în Columbia și pentru că azi am primit pe mail și biletele de avion, am început cu organizarea plecării. Pași mici. Mai un ochi pe Booking, un flirt cu AirBnb, un traseu nou, un ”how to travel inside Colombia without flying”. Din astea normale, de om. Și, desigur, printre lucrurile de rezolvat rapid sunt cele care țin de asigurare. Aia de călătorie pe care, cred eu, o facem toți atunci când ieșim din țară, indiferent de destinație.

Cum la mine e vorba despre o perioadă lungă, aproape trei luni, situația e mai specială. Adică trebuie să mă gândesc mai mult ce aleg. Am cerut niște oferte, le-am și primit, iar diferențele între oferte sunt considerabile. Uniqa mi-a oferit o poliță de vreo 430 de lei, în timp ce Allianz vrea 276 de lei.

A avut vreodată cineva nevoie de asigurările astea? Cum funcționează? Plătesc companiile astea? Mă uitam pe oferta de mai jos și nu îmi dau seama dacă sunt diferențe reale între ultimele două pachete. Probabil că ar trebui să citesc întregul contract, însă ce naiba o însemna ”asigurare medicală” de 30.000 sau de 50.000 de euro?

Sau, la fel, ce înseamnă asigurare de accidente de 2500 sau de 5000 de euro? Adică dacă îmi rup glezna pe acolo? Nu cred, cred că aia intră la asigurarea medicală. Accidente cu mașina? Probabil tot la medicală.

Ați avut experiențe nasoale, a fost nevoie să folosiți asigurările medicale de călătorie?

5 comentarii

  • Soțul meu , 70+, a folosit de 2 ori asigurarea, o data un US și o data in Japonia. Asigurator Mondial a decontat destul de repede; de fiecare data a trebuit sa plătim noi serviciile medicale, care in US au fost pipărate rău . Oricum trebuie citite atent condițiile și avut grija cum formulează medicul diagnosticul pt a te încadra in riscul asigurat. Nu trebuie luată varianta basic , cea de mijloc fiind și economică. Sper sa- ți fie de ajutor . In Columbia ai grija mare la rucsac, acte, carduri.

  • Da, sunt utile. Allianz mi a decontat o consultatie medicala si tratamentul antibiotic in ambulator in Japonia, cam 100 Euro.
    Este de citit contractul pentru ca nu prea asigura sporturi extreme si alte nazdravanii. Aviz celor ce isi inchiriaza scutere in Bali si nu au permis categoria A si eventual fac accident, cad si isi rup maini si picioare, nu li se va deconta nimic pentru ca nu au respectat legea etc. La fel, urci pe Aconcagua, ti se face rau pe acolo din cauza altitudini, nasol, cu asigurarile aceste basic nu vei face mare treaba.

    • Deci în cazul asta pot sa fac economie de aproape 200 de lei sa o iau pe aia de 30.000 de euro? Ca mi-e teama ca dacă spitalizarea m-ar costa mai mult de 30.000 s-ar putea sa… fie dauna totala.

      • Sincer, nu stiu mai multe. Multi nomazi dintr-acestia isi cumpara https://www.worldnomads.com/ si ii fac reclama. Asigura mai multe treburi, dar mie mi se pare scumputa.
        Oricum, 30.000 spitalizare nu e asa mult daca e vorba de ATI, iar daca vorbim de ceva de tipul accident auto cu fracturi multiple si necesar de ATI mai multe zile, se fac banii repede. Doamne fereste.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.