web analytics
Fotbal intern

AMFB nu știe că pușcăria e rea. Pentru că Partidul le-a garantat că nu o vor face

Ceea ce se întâmplă zilele astea la AMFB e, dincolo de orice element subiectiv, cât se poate de penal. Eu mă tot uit pe actele alea, mă uit pe decizii, mă uit la ei și nu îmi vine să cred cum e posibil să sfidezi realitatea în halul ăsta. N-au niciun dumnezeu, nu țin cont de nimic, e totul pe tupeu și șmecherie.

Ieri, cu ore bune înainte să se întrunească cei de la Comisia de Apel, AMFB urcase deja pe site decizia. Înțelegeți? Decizia care urma să fie stabilită peste câteva ore, ei o aveau deja pe site după cum a arătat sportb.ro. Pentru că de aia, da! Probleme? Nu ne interesează. Oamenii nu fac pușcărie, e normal. Pentru că au asigurări din partea partidului. Partidul care i-a transmis MApN-ului să îl ardă pe Talpan, lucru care probabil se va întâmpla. Talpan va fi ars de un muc, de un impostor, un țărănuș cu costum cu 2 numere peste firesc, cu freză de abandonat la cămin, omul care acum vreo 3 ani și ceva, atunci când eu m-am dus la MApN să le iau ministru-n bendix pentru că își bate joc de brandul sportiv pe care îl deține, încerca să mă ia peste picior. Noroc că nu mă pierd ușor și i-am dat un capac, verbal, de se uita Boroi ca la filmele japoneze la noi.

Dincolo de treburile astea, treburi care în opinia mea nu se pot rezolva. Citeam comentarii legate de subiectul bătut. Și, oricât m-aș distra să văd fără dinți țărănoii ăia care miros a transpirație prin cămășile 100% polyester, sfătuiesc să nu se ajungă la asta. Pentru că nu se rezolvă absolut nimic, se lasă cu pușcărie, ba chiar riști să îi transformi pe infractorii ăia în victime.

În fine. M-am uitat pe contractele jucătorilor de la Academia Rapid. (Apropo de subiectul lupilor moraliști care vorbesc despre alții care joacă pe fals, dar ei au făcut lucrul ăsta. Vom dezvolta în curând, să vedeți ceva superb, vă garantez!) E cât se poate de clar că dacă aplici regulamentul, cei în cauză n-ar fi avut drept de joc pentru Academie. Au jucat pe nașpa, cum se zice. Ei sunt jucători profesioniști, remunerați, angajați și plătiți (scrie în contracte) de un club care n-are voie să facă asta. E super simplu, nu e nimic de dezbătut. Doar că… PSD este forța numărul 1 în România în momentul de față, deci ciocul mic, ei sunt la putere.

15 comentarii

  • Auzi la Sampaoli: “Poate nu am introdus in teren cea mai buna echipa…” Asta cred ca e singuru’ antrenor din lume mai prost ca Il Luce de p… sa ne-apuce. Pai cum ma baiete sa-i bagi pe Meza, Acuna sau Pavon si sa-i tii pe banca pe Dybala, Di Maria sau Higuian?!? Tu ai, poate, cei mai buni jucatori ofensivi din lume, da’ joci cu niste anonimi intr-un astfel de meci… Nu mai zic de sistemu’ de joc cu 3 fundasi centrali…

  • Nu ma intereseaza circul asta de la Liga a4a, dar cum sa iei in serios un personaj gen Talpan? Omul nu stie sa vorbeasca, are niste iesiri de mahala si se crede cel mai tare. Iti aduce aminte de cineva?

  • Toata lumea imi spune ca Steaua a furat pana-n ’90… Asa o fi, da’ eu n-am prins vremea aia, eram prea mic sa inteleg ceva. In schimb, prind vremurile astea in care partidul aflat la putere, in frunte cu conducatorul suprem, se pisa pe regulamente si pe legi ca sa promoveze echipa favorita… Unde esti garoi-sef Pancu acum? Tu, ala care strigai ca Rapidu’ eate nenorocit de Steaua, ca Steaua fura, ca Steaua drege si face?!? Unde esti SumuPulica sa ne spui tu cat de mult e ajutata Steaua de “sistem”?!?

    • Frate… Rapid chiar a fost o echipa “nesprijinita” de nimeni vreodata; tocmai de aia a avut si are inca suporteri frumosi care au insotit echipa mai mult la greu decat la bine. Nu moare nimeni daca acum primeste si Rapidu’ o “proptea”. Scopul poate scuza mijloacele. Altfel ar disparea. Stele sunt 2, Dinamo-uri tot 2… Rapidu’ e doar unu’. Trebuie sa invie echipele de traditie, cu suporteri, indiferent cum. Au venit baietii aia cu par alb in cap si au jucat in liga a 4-a, lucru care nu sa intamplat la CSA. Eu sunt stelist dar hai sa-i respectam pe toti. Eu vreau un campionat cu echipele de traditie pt ca altfel nu are niciun farmec. Voluntari? Chiajna?…Suna a gropi de gunoide langa capitala. Jura-te ca nu vrei o liga cu Progresul, Petrolul, UTA, Poli Tm., Rapid, Sportul Studentesc, Otelul… nume tata…suporteri, spectacol. (CSA Steaua a fost o idee care promitea insa nu prea au reusit sa se ridice la asteptari, nu se poate sa castigi la fotbal prin salile de judecata, cu Talpan).

      • Frate Oreste, ideal ar fi sa nu vorbesti despre subiecte pe care nu le stapenesti. Citeste despre adevarata istorie a Rapidului si vei avea niste surprize cu Gheorghiu Dej si securistii de la uzinele Giulesti. Cat despre Steaua, nu-i cantati voi prohodu’ asa de repede, desi stiu ca asta-i dorinta mare a fecesebeilor. Stati linistiti, Steaua Bucuresti va ajunge acolo unde-i e locul mai repede decat va asteptati. Va creste in 2 ani cat altii in 4 :))))

    • Normal, îți aduci aminte și cunoști doar partea favorabila în acest moment 😉
      As avea prea multe să-ți spun, doar pentru partea de după ’90, însă nu am răbdarea necesara aici. La o bere, oricând vrei tu.
      Pe scurt, lăsați-o jos ca măcăne: după ce ați luat bătaie ca măgarul în pantă, în condiții de buget mult mai mare la csa (doar boschetarul are vrei 5000 de europeni / luna) s-au trezit ca nu știu ce conțin contracte!!! App, bugetul asta mare, vine exclusiv de la partid, la rapid aproape exclusiv din privat (o importanta diferența). Problema voastră cea mai mare este ca o în afara de boschetar, bețivul de iovan și nimeni în drum ion ion, restul gloriilor au fost lângă voi doar la TV.
      Asa ca sfatul meu este sa căutați prima data în curtea voastră problemă, pentru ca acolo este !!!
      În rest …. Ne vedem la anul în L3 sa va omoram iar sau mai bine zis: NE-AM FACUT DAMBLAUA …. continuarea dacă nu o știți, va aștept la meci sa o aflați!!!

      • Ce va mai place s-o ardeti aiure. Leo, tata, de unde ai scos-o cu Steaua a avut buget mai mare decat Aacdemia Partid? :)))))))) E buna tare de tot :))))))) Voi, pe acolo, ce fumati, ca vrem si noi. Aveti peste 5 jucatori cu salarii de 3.000 de euro pe luna, ba baietica si ati cumparat “fabuloasa” marca a Rapidului cu 400k, iar tu vii aici sa mananci ce va place voua mai mult si ne spui ca Steaua a avut buget mai mare?!? :))))) Stai ma lin, ca inca n-ati omorat pe nimeni. E o vorba care vi se potriveste perfect: sa nu te ineci ca tiganu’ la mal…

  • Hmm..parca aceeasi asociatie il alegea pe Petrea vicepresedinte anul trecut (CSA nefiind membru cu drepturi depline)? Iti amintesti momentul ala cu bodyguarzi la usa? Si dupa votau afilierea CSA la asociatie?
    Eu nu cred ca sunt coordonati de partid. Pur si simplu sunt prosti. Dar tu incerci sa induci ideea ca ei fac asta din rea vointa,pe linie de partid, si incearca sa il distruga pe prea maretul Talpan.

  • Pff.mama ai descoperit apa calda!!! Ce imi plac astia ca tine care tuna cd nu le convine lor PERSONAL ceva. Tu ca si Talpan in ultimii ani sunteti suparati ca uitat ciobanul sa va premieze la sfarsit de an.

      • Singura explicatie pt inversunarea impotriva ciobanului( al carui loc nu e in fotbal oricum) asa peste noapte este ca nu a mai premiat jurnalistii

        • Daca asta e singura explicatie pe care o gasesti, na, atunci asa o fi in lumea ta.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.