web analytics
Diverse

Am jucat primele două turnee de anduranță

Ușor, bogaților! Că deja v-ați pregătit cu hate mail pe ideea că sunt sume mici. Joc sume mici pentru că e primul meu contact cu platforma și nici cu pokerul n-am vreo istorie bogată. Așadar, am jucat primele mele două turnee serioase. Și prin serioase mă refer la turnee cărora să le aloc timp, să am răbdare, să îmi fac o strategie. Că așa, pe repede înainte și fără cap, am mai jucat vreo cinci.

Dar la astea două a fost curiozitatea mea. Am vrut să văd cât de disciplinat pot să fiu, cât de multe poți afla despre ceilalți jucători de la masă fără să îi vezi, așa cum se întâmplă la pokerul din viața reală. Și avem așa:

Turneul 1: buy-in 0.50$

Au fost 733 de jucători și am băgat material timp de, dacă nu greșesc, patru ore. Din ăștia 733 am ajuns la masa finală și am ieșit pentru că m-am grăbit. Am forțat când nu era cazul și am terminat pe 4. Locul 4 din 733 nu e deloc rău. Premiul a fost mic, vreo 22 de dolari.

Turneul 2: buy-in 1.10$

Au fost aproape 2000 de jucători la start, mai precis 1967 de băieți și fete. Ăsta a fost maraton, a durat vreo 8 ore parcă. Și m-am comportat perfect, am fost atent, am jucat în funcție de poziție și jucători, nu neapărat în funcție de cărți. Din ăștia aproape 2000 de jucători am ajuns la masa finală și am terminat pe locul 3. Câștigul a fost de 140 de dolari. Problema a fost că la masa finală m-am comportat prost de tot. Am fost chip leader în permanență pentru ultimele două ore din joc, când mai erau vreo 30 de jucători. Doar că la masa finală m-a cam luat valul și, enervat că ceilalți erau super pasivi, am început să joc prostește. Și prostia asta m-a costat în final, dar 3 din 1967 de inși nu e rău.

Pentru că nu joc pentru bani am de gând să mă bag, cu câștigul ăsta, în turnee cu buy-in mai mare, 40-60 de dolari. Sunt curios dacă diferă calitatea jucătorului, dacă sunt mai precauți oamenii. Pentru că aici am o problemă. Mă destabilizează momentele în care mulți trag de timp și așteaptă să fie alții eliminați doar pentru a intra în bani, în zona de premii. E cu atât mai enervant sentimentul când vorbim despre băieți care trag să intre în zona cu bani, atunci când zona cu bani începe de la 2 dolari, 2 dolari și ceva. Sper ca la turneele mari să nu fie cazul.

6 comentarii

Leave a Reply to AlaRau X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.