M-am obișnuit cu țara în care fiecare sămânțar, de la adăpostul fragil al locuinței insalubre și cu amenințarea evacuării pentru neplata întreținerii deasupra capului, să îl facă praf pe Hagi. Sigur, au trecut ani mulți de la retragere, mulți copii habar nu au ce a însemnat Hagi pentru fotbalul mondial și nu știu că fără Hagi, noi eram acum în luptă cu Armenia și cu Belarus. Problema mea e și cu ăștia care au prins perioada Hagi și care se rezumă la un ”a fost un jucător foarte bun, dar nu chiar așa mare”.
Aproape în fiecare an mai apare câte un top făcut de publicațiile de profil din străinătate în care Hagi e prezent. Între cei mai mari 100 de fotbaliști din istoria sportului, între cei mai importanți mijlocași din fotbal, Hagi își găsește locul aproape peste tot.
La nivel mai mic, dar deloc de neglijat, e și propunerea recentă a grecilor. În numărul 10 al PAOK Magazine, revista oficială a clubului grec, Hagi este menționat între alți decari uriași ai fotbalului. Adică între Pușkaș, Eusebio, Pele, Platini, Zico, Maradona, Roberto Baggio, Michael Laudrup, Zidane, Totti, Kaka, Ronaldinho și Messi.
Adică în amintirile iubitorilor fotbalului din lumea asta, Hagi a fost suficient de mare încât să merite să fie prezent pe o listă pe care sunt giganții ăștia. Și pe Național Arena e înjurat…
Pai stai mă, e irelevant ce susține majoritatea, ce susțin oamenii de fotbal, ce susțin jurnaliștii cu limba ascuțită in dosul regelui, etc. Hai sa discutam pe performanțele de top ale regelui, mie îmi vine in cap doar WC ’94, la WC ’98 n-am făcut mare brânză, ne-au scos croații repede tinand cont de echipa pe care o aveam, la Euro 2000 nu a mai fost providențial. La nivel de club a fost de nivel mondial doar la Galata, la Real a fost un simplu trecător, iar la Barca la fel, deși cei din urmă erau la genunchiul broaștei daca în comparăm cu performanțele de după 2005. Sunt sute de jucători în istorie mai mari decât Hagi, sunt multe zeci, poate chiar peste sută, in activitate care sunt mai buni.
Total gresit. Sunt sute de jucatori cu performante mai mari. Dar efectiv mai buni decât Hagi nu au fost prea multi.
Nu mă refer la performanțe, din punctul meu de vedere locul în istorie al unui fotbalist este dat de vârful carierei și de perioada in care a fost capabil sa mențină acest nivel. Hagi a performanțelor la o echipa de prima mana dintr-un fotbal din lumea a 3-a, așadar despre ce vorbim? Când a ajuns într-un campionat care contează a plecat cu coada între picioare. Câteva goluri de excepție nu te pot plasa în top 100 all time, eu as zice că nici în top 500, ținând cont că tu ai dat chix atunci când trebuia să dovedești că ești cu adevărat de top mondial.
Foarte bine punctat
Trebuie făcută distincția între persoana Hagi, care de 30 de ani de când este persoană publică, e la fel de agramat și la fel de incapabil în a-și susține propriile idei și cu aceleași apucături abjecte de corcitură machedoneasca (vezi și alte exemple gen Nelu Becali sau războinicul luminii și biruitorul întunericului) și fotbalistul Hagi care a fost foarte bun. Și aici ar fi un pic de discutat pentru că performanțele lui la națională au fost egalate de un drogat și să nu uităm că nu a reușit să se impună la Real sau Barca, spre deosebire de același drogat care are peste 100 de goluri în Serie A.
Care-s apucaturile abjecte?
Una dintre astfel de apucături ar fi modul în care tratează lumea din jurul lui, repet, tipic machedonesc: toți sunt păcălici, numai el e atotștiutor și cel mai bun. Jucătorii lui trebuie toți, fără excepție, să fie chemați la toate naționalele. Fiul să fie căpitan…etc. El știe ce trebuie să scrie presa, ce trebuie să facă federația, ce trebuie să dreagă liga, el a făcut performanțe…etc.
1. Oare cati dintre cei care-l injura/jignesc pe Hagi, nu considera ca a fost un fotbalist foarte bun.
2. De ce il injura asa multa lume pe Hagi? Pentru ce? Ma gandesc ca nu injuri pe cineva degeaba. Trebuie sa ai un motiv chiar daca e stupid.
3. Cine a facut lista aia chiar il iubeste pe Hagi daca acolo nu au avut loc Gullit, Rivaldo, Rui Costa etc.
P.S. Eu chiar il apreciez pe Hagi pentru activitatea lui in fotbal, atat ca jucator si ca patron/antrenor/dezvoltator.
tu, nu intelegi o chestie. pe hagi, nu il jignim pt fotbalistul hagi! ci pt omul hagi! sunt 2 lucruri total diferite! una e hagi fotbalist, respect. alta e hagi ca om, mizerie, blatist, agramat etc !
Pt ca romanul e nascut suparat. Fortand un pic nota, la noi sa nu ne mire daca vreodata si Hagi il injura pe Hagi. Avem nevoia sa contestam permanent, pe oricine. Indiferent de valoare, mesaj sau comportament. De multe ori intru aici sa mai schimbam idei despre fotbal… si in poate 80% din cazuri, indiferent de subiect, oamenii il injura pe Scutariu, ca si cum Scutariu i-a injurat pe ei si nu vor sa ramana datori. Pt ca astia suntem la momentul asta, nivelul e scazut pe toate planurile la noi iar educatia si fair play-ul sunt parca cele mai scazute. Sau sa nu spun educatie, macar un minim de bun simt sau macar un pic de toleranta, sa te poti abtine sa tot arunci cu cacat si asta sa te si distreze.
…Iar din seria ” cu o floare nu se face primavara”… va recomand celor care va intereseaza fotbalul, sa nu pierdeti interviul lui Xavi de pe un site de sport de la noi, preluat bineinteles din presa spaniola. Nu cred ca am mai citit asa ceva de ani buni: FOTBAL PE PAINE!
Dar titlurile: “Drum liber pentru Halep pentru castigarea trofeului. Toate adversarele tari au fost eliminate.”
Care e meritul unui tenismen ca are adversarii eliminati?
Chiar asa de mici suntem ca avem nevoie doar de adversari slabi ca sa facem ceva?
Titlurile astea nu sunt un fel de bat prin gard sa asmuta haterii ?
Hagi ca Hagi, dar uitati-va la comentariile la articolele cu Halep…te ingrozesti.
De ce este Hagi jignit? Pentru ca asa este natia noastra. Ma refer, evident, la majoritate. Iar majoritatea e formata fix din samantarii de care vorbesti. Incerc sa ma gandesc la romani care au realizat ceva si nu au fost injurati, dar nu imi vine nimeni in gand.
Halep, oh wait. Nadia… oh, wait.
Cate GrandSlamuri are Halep? Oh, wait!
Da, stiu, nambar oan…
@Doctor Sa inteleg ca iti datoreaza tie sa castige un grand-slam? Ai pierdut la pariuri pe meciurile ei?
Nu datoreaza nimanui nimic. Nici noi ei sau altora. Ca nu au facut performanta pt tara decat prin ricoseu, nu s-a sacrificat nimeni pentru Romania, ci pt banii proprii.