web analytics
Fotbal intern

O altă abordare a subiectului manipulator din Gazeta Sporturilor

UPDATE: Sursele mele mi-au transmis că Valeriu Argăseală a dezmințit categoric faptul că cele două părți s-au înțeles. Mai mult, Armata a dat un comunicat în care a dezmințit practic cele scrise de GSP. Au spus că nu e finalizată nici măcar procedura de licitație care să stabilească ce firmă va face evaluarea mărcii.

Întrebarea rămâne: minte GSP sau s-a produs o ilegalitate și FCSB revine prematur în Ghencea?

Marele subiect de azi e revenirea FCSB la numele Steaua, la sigla consacrată și la baza din Ghencea. Îl prezintă Gazeta Sporturilor cu ”mare fast”: în pagina 4 sau 6, în 1500 de semne și îl pune al 6-lea pe site. Mai aveau puțin și îl ascundeau, atât de mult cred în el. Părerea mea e că a fost scris la instrucțiunile unui apropiat al Stelei al cărui nume rimează cu Seia Tponte, dar e posibil să mă înșel. Și e posibil să se înșele și sursele mele reale și să fie aproape gata revenirea.

În condițiile astea, subiectul real este ilegalitatea produsă. Conform Ordinului de ministru (iar apare Gabi Oprea în ecuație) după care trebuie să se facă închirierea imobilelor aflate în administrarea MApN, Gigi Becali poate reveni în Ghencea doar în niște condiții clare. Mare atenție, subliniez:

FCSB poate reveni în Ghencea doar după ce plătește o chirie stabilită prin LICITAȚIE PUBLICĂ, chirie stabilită în urma unei EVALUĂRI.

Da, aveți dreptate. Evaluarea nu a fost făcută, licitația publică nici atât. Deci dacă ne-am damblagit la creieri și credem subiectul GSP asta presupune că Boroi și Becali comit o ilegalitate. Și că unul dintre ei (sau amandoi) trebuie să meargă la pârnaie. Ăsta e subiectul de tratat, repet, dacă suntem cretini și credem ce scrie azi GSP.

De ce ar scrie GSP asta acum? Pentru că sursa lor care rimează cu Seia Tponte nu vrea să iasă lumea în stradă la mitingul de pe 24 octombrie. Și așa cum Dorin Taban a pus botul deja în direct la Sport.ro, o pot hali și suporterii care voiau să iasă în stradă și care acum stau liniștiți acasă că s-a rezolvat problema.

Bine, mitingul nu are autorizație și probabil nu va avea loc, dar asta e altă poveste. Deci: minte GSP sau s-a produs o ilegalitate în relația CSA – FCSB?

sursă: fcsteaua.com

sursă: fcsteaua.com

26 comentarii

  • Asa a zis jan pavel pe o pagina de facebook. Acum om trai si om vedea. El a spus multe vrute si nevrute.

      • Cristi tu ai ceva impotriva lui Gigi? Sau a Stelei? Pentru ca ne numesti FCSB! Dar daca te uiti atent pe site-urile oficiale ale FRF, LPF SI UEFA, tiulatura echipei patronata de Becali este Steaua Bucuresti NU FCSB, asa cum ne numesti tu echipa de suflet! FCSB este acronimul de la FC Steaua Bucuresti! Ti-as multumii, daca mi-ai da un raspuns sincer!

          • Prietene e greu sa te autofinantezi… STEAUA ARE PESTE 10 MILOANE DE EURO BUGET! Iar voi daca va face-ti echipa porniti de la 0! Gandeste-te ca numai organizarea unui meci costa cel putin 20.000 de euro! Iar voi nu aveti jucatori, nici sustinerea tuturor stelistilor….o sa fie foarte greu!

        • Da, am ceva impotriva lui Gigi Becali si a felului ilegal in care a preluat Steaua. Si lasa-ma cu ce scrie pe site-ul UEFA, FCSB n-are nicio legatura cu Steaua. Uita-te in tribune daca nu ma crezi.

          • 80% din suporterii Stelei sunt din provincie! Eu merg de mic copil in Templul Fotbalului Romanesc! Eu am fost in Armata Ultra’ si stiu toata istoria lui Jan Pavel! Cristi eu nu sunt un pustan, eu am famile, copii , am studii universitare si cunosc istoria Stelei foarte bine! Chestia cu sigla este UN CONFLICT ARTIFICIAL! Eu am fost la zeci de meciuri, pe Ghencea , cu maxim 3000 de oameni!

          • Cristi, Gigi Becali, are gura proasta! Dar Gigi a sustinut aceasta echipa si a facut performante! 12 ani consecutivi in grupele unei competitii Europene ti se pare putin? 5 primaveri europene ti se par putin? Dinamo a fost bagata in insolventa! Rapid in liga a 2-a! Petrolul si CFR Cluj in insolventa! La Astra Giurgiu, cel mai bogat om al Rom., nu aplatit de 4 luni jucatorii! Cristi, Becali cu ce a gresit? Ca nu abagat in insolventa Steaua, ca plateste la zi salariile? Becali si-a facut datoria fata de Steaua si aici nu ma refer la COMPORTAMENTUL LUI,care lasa de dorit! Te rog sa-mi raspunzi la fel de sincer, patronul, nu omul Becali a gresit fata de Steaua? Steaua nu a vut performante sub patronajul lui?

          • Steaua se autofinanteaza prietene, lasa-ma cu bagatul banilor la Steaua de catre cioban…

          • Suntem 5 milioane de stelisti in Romania! Azi la miting au fost 500 de persoane, in conditiile de vreme frumoasa si ora foarte buna! Deci cate persoane sunt ANTI FCSB, cum spui tu Cristi si ceilalti care nu intelegeti ca FCSB ESTE ACRONIMUL a FC Steaua Bucuresti ! Iar adolescentii de la peluza SUD, au fost atrasi la stadion de performantele reusite de Steaua in ultimii 12 ani club patronat in acesti ani de Becali!

        • Tot ce detine Becali este FCSB, club fondat in 2003, afiliat la FRF si recunoscut de MTS. Ce scrie mare pe certificatul de identitate sportiva prezentat de Becali azi ? Scrie 21 februarie 2003 ! Daca acest club, FCSB, are dreptul de a exploata comercial trofeele obtiute de CSA Steaua, doar instanta decide.

  • Pana la urma au primit autorizatie de la primarie.
    Am un respect urias pentru ceea ce faci in presa. Sa nu te schimbi deloc. Esti singurul motiv pentru care ma mai uit dimineata la sport.ro

  • Pana la urma pentru FCSB ar fi cel mai bine sa se rupa de trecutul spurcat ai Stelei. Steaua si Dinamo sunt simbolul perioadei comuniste, reprezinta pentru Liga 1 ceea ce reprezinta pentru politica din perioada post-decembrista persoane ca Iliescu, Vadim, etc. La 1 ianuarie ’90 aceste cluburi trebuiau sa dispara, stie o tara intreaga cate nenorociri au facut sezoane la randul, cum au obtinut performante europene (da, si cei de la Dinamo au avut performante pe vremea aia), cum “transferau” jucatori. Am intalnit stelisti super ok, desi daca te uiti pe site-urile de sport la comentarii nu gasesti 5 intregi la cap, erau in mare parte de acord cu mine despre perioada din comunism si totusi sustin aceasta echipa. Daca as fi fost stelist ma delimitam de aceasta echipa chiar si dupa triunghiurile odioase de anul trecut. Nu spun ca doar aceste echipe reprezinta raul din vremurile apuse, poate ar fi trebuit sa mai enumar cateva insa acestea consider ca sunt reprezentative.

  • Un lucru e clar, nenorocitii astia isi bat joc de o tara intreaga si se joaca cum vor ei cu sentimentele suporterilor, au distrus un patrimoniu national.

      • Bravo Cristi, esti unul din ziaristii care spune adevarul, fa emisiuni pe tema asta, detaliaza cu argumente plauzibile si explica-le tuturor ca fcsb nu este Steaua Bucuresti, si modul prin care bisnitarul din pipera a preluat aceasta comoara nationala care a adus cinste sportului romanesc.

        • Sa stii ca majoritatea stelistilor, suntem impotriva mitingului! Apropos de licitatie, clubul nostru rival Dinamo a facut licitatie pentru Stadionul Clubului Sportiv Dinamo? Dar pentru baza de la Saftica?

  • In alta ordine de idei, sper ca nu ai de gand sa iei in serios un miting organizat de Jean Pavel, nu? De initiativa aceea de preluare a echipei nici nu mai vorbesc.

    • Iau in serios dreptul de a protesta, unul care trebuie sa existe intr-o democratie 🙂

      • Are dreptate Dan! Jan este un tip foarte controversat! Mitingul organizat de Jan e impotriva lui Becali! Jan vrea sa faca la Steaua, acelasi fel de structura de actionat ca la Barcelona! Dar noi suntem in Romania! Eu nu vorbesc de jucatori, dar nu cred ca se srang bani nici pentru salariul lui Chipciu, 350.000 de euro!

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.