web analytics
Ajuta-i sa creasca!

Ajută-i să crească! #35: Cristian Ichim, Școala de Fotbal Barca București. Ghetele lui Alex Maxim au ajuns bine

Într-o lume în care vorbim, chiar și atunci când ne raportăm la spațiul carpato-danubiano-pontic, despre mii, zeci de mii sau milioane de euro în fotbal, avem tendința să neglijăm ce se întâmplă la nivelul cel mai de jos. Adică la nivelul copiilor și al juniorilor, acolo unde se îndreaptă timid reflectoarele doar atunci când sunt campanii electorale pentru președinția FRF.

A trecut un an și jumătate din clipa în care am început campania ”Ajută-i să crească!”, perioadă în care am cunoscut multe dintre realitățile de la copii și juniori. Lipsa terenurilor, ”sintetice” aruncate în scârbă, prost făcute și periculoase pentru sănătate, antrenori șpăgari, cluburi de fotbal private care vor doar banii copiilor și care angajează antrenori prost pregătiți, copii săraci care fac naveta, care fac sacrificii pentru a juca fotbal. Mingi jerpelite, echipamente găurite, ghete ieftine, proaste și lipite cu prenadez în zece locuri. Asta e realitatea fotbalului românesc la nivelul care ar trebui să ne producă nouă, consumatorilor de produs finit și lustruit în Liga 1, viitorii jucători.

Cristian Ichim are 14 ani. E născut pe 22 septembrie 2003 și mai are trei frați. Joacă la Școala de Fotbal Barca București, e mijlocaș care poate juca pe ambele benzi, și face parte dintr-o familie care are dificultăți serioase din punct de vedere financiar. Din câte am înțeles, mama este singurul suport financiar pentru toți, iar Cristian și ceilalți trei frați sunt toți fotbaliști.

Și pentru că n-am fost pregătit cu ghete număr foarte mic pentru ceilalți frați, am spus să îl dotez mai întâi pe Cristian și, în săptămânile ce urmează, să fac același lucru și pentru ceilalți copii ai familiei Ichim. Așa că puștiul a primit o pereche de ghete Nike personalizate ale lui Alexandru Maxim, ghete cu crampoane turnate. A mai primit o minge adidas, o pereche de apărători adidas, un tricou de antrenament, un tricou polo pentru mers la școală și un bidon pentru hidratare.

Cristian Ichim, Școala de Fotbal Barca București

2 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.