web analytics
Ajuta-i sa creasca!

Ajută-i să crească! Donațiile continuă, am primit lucruri noi. Și am o idee!

Până la ora asta, joi dimineață, am circa 2000 de lei în contul deschis pentru copii. Altă mie, estimez eu, e pe drum de la cei care m-au asigurat că vor dona. În plus, am de primit tricouri ale fotbaliștilor pe care voi încerca să le vând pentru a le transforma în echipamente pentru copii. Mai am niște perechi de ghete de joc pe care mi le vor aduce ori livra, foarte curând, alți fotbaliști din Liga 1 și din străinătate.

De dimineață am fost la Piața Victoriei, acolo unde m-am întâlnit cu un om din fotbalul românesc. Băiat din iarbă, nu de la birouri. Omul și-a rupt din timp pentru a merge să cumpere cinci mingi, două perechi de mănuși de portar și o coardă pentru portari pe care le-a donat. Mai mult, mi-a promis că donațiile lui vor continua lunar și că le va cere și coechipierilor să facă asta, motiv pentru care îl felicit și îi respect dorința de a rămâne, deocamdată, anonim. Și da, mi-a dat mănuși de portar pentru că se pricepe bine de tot la postul ăla. 🙂

20160922_120156

Sâmbătă sunt șanse mari ca prima pereche de ghete din acestă campanie să ajungă la primul puști de pe listă. Vă voi ține la curent, așa cum vă voi ține la curent și cu planul. Pentru că vreau să aduc un partener care să îmi asigure transportul către locurile din țară unde sunt copiii pe care îi ajutăm (nu vreau și nu am să consum fonduri din donații pentru transport, iar eu nu o să-mi permit să îmi plătesc toate drumurile) îmi trebuie un plan concret de deplasare. De aia mă gândeam să fac pe parcursul următoarelor luni, de 2 sau 3 ori pe lună, câte un drum către o anumită zonă a țării unde să pot vizita 2-3 copii pe care să îi ajutăm. Astfel, cu un plan conturat de pe acum, pot primi un răspuns de la compania care ne poate ajuta cu o mașină și cu carburant pentru transport.

Ce mai am de anunțat? Mai am de anunțat faptul că trebuie să nu încetăm să susținem cauza. Sigur, începtul a fost uriaș în amploare, sunt 1000 de share-uri la articol, însă share-ul nu aduce bani pentru cei mici. Așa că vă propun un lucru mai puțin ortodox. Cunoașteți un fotbalist, un om din fotbal? Sunteți preteni în viața reală sau pe facebook? Informați-l despre campanie. Dă-i fotbalistului cu care ești prieten pe facebook un mesaj de tipul: ”Salut! Uite o campanie la care sigur ai putea să contribui. E pentru cei mici, fotbaliștii la început care nu au posibilități financiare”. Și îi dați acolo și link-ul ăsta.

Donează aici:

  • RO23INGB0000999902853364 – în LEI
  • RO92INGB0000999901128432 – în EURO
  • Conturile sunt pe numele meu, Cristian Scutariu. Dacă vreți să trimiteți ghete, mingi sau orice alt echipament sportiv, puteți să o faceți pe adresa: str. Nerva Traian 3, etaj 1, sector 3, pentru Cristian Scutariu

Îi mulțumim și lui Costin Ștucan pentru că a contribuit la întregul plan. A donat bani, a donat mingea din poza de mai jos și a mai donat un tricou al lui Liverpool de colecție pe care îl va primi unul dintre donatori.

14439019_998828746911008_250321698_o

3 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.