web analytics
Ajuta-i sa creasca!

Ajută-i să crească! #27: Mircea Pal, CS Hidro Rm. Vâlcea: ”Vreau să ajung mai sus decât tata în fotbal”

Fiecare copil e motivat de lucruri diferite. Am observat asta, de mai bine de un an, în vizitele pe care le-am făcut prin România cu campania ”Ajută-i să crească!”. Unii vor să ajungă fotbaliști pentru bani, alții pentru faimă, alții pentru că iubesc sportul, alții pentru că știu că trebuie să își speculeze talentul. Alții pentru că au o provocare internă. Așa cum e cazul lui Mircea Ștefan Pal, un puști de 14 ani de la CS Hidro Râmnicu Vâlcea.

E înalt pentru vârsta lui. Născut pe 27 mai 2003, deci puțin peste 14 ani, Mircea are 1.83 și arată a fix ceea ce joacă, adică atacant. ”Ibrahimovic e modelul meu, iar de la noi din campionat îmi place Bizonul, e vârf autentic”, ne zice. Vorbeam despre ceea ce îl motivează.

Mircea Pal, CS Hidro Rm. Vâlcea / foto: Marius Dascălu

Mircea Pal, CS Hidro Rm. Vâlcea / foto: Marius Dascălu

Am speranțe, aș vrea să ajung cineva. Mai sus decât tata, a fost și el fotbalist. Trebuia să facă pasul la liga a doua sau a treia, nu mai știu, dar tata a avut atunci o problemă și nu a putut să ajungă. Așa că a plecat în armată și a pierdut tot”, ne povestește puștiul care încalță o pereche de ghete care i-au aparținut lui Mihai Bălașa de la FCSB.

Bine, bine. Am înțeles ce îl motivează, acum să vedem ce temeri are, de ce îi este frică. ”Anturajul este o problemă la vârsta asta. Au fost mulți jucători tineri pe care i-a stricat anturajul, s-au apucat de țigări, de băutură”, spune. Cu teoria stă bine, îl verificăm peste câțiva ani să vedem cum s-a descurcat la practică.

Mircea Pal, CS Hidro Rm. Vâlcea / foto: Marius Dascălu

Mircea Pal, CS Hidro Rm. Vâlcea / foto: Marius Dascălu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.