Periplul campaniei la care toți sunteți ”acționari” ne-a dus, așa cum știți, și la Aninoasa. La echipa de liga a treia de care se ocupă tatăl lui Mihai Bălașa de la FCSB, fostul fotbalist Cristi Bălașa. Acolo am discutat cu trei fotbaliști tineri. Arun Dedu a primit ghetele lui Paul Pîrvulescu, Alin Neguț le-a primit pe ale lui Raul Rusescu, iar al treilea puști le-a primit pe ale lui Iasmin Latovlevici, noul fotbalist al celor de la Galatasaray. Pe băiat îl cheamă George Grigorescu, dar cei de la echipă l-au poreclit ”Xavi”.
E născut pe 5 mai 1999 și, la momentul vizitei noastre, se împărțea între fotbalul din liga a treia și grijile cu BAC-ul. E mijlocaș central, nu degeaba e ”Xavi”, și spune că se bucură de viața asta. ”E un fotbal greu în liga a treia, destul de fizic, dar măcar nu mai sunt fotbaliști bătrâni ca pe vremuri. Acum sunt destul de mulți tineri”. Meseria lui, conform ”fișei postului”, e mai degrabă una defensivă, deși fotbaliștii pe care îi admiră în mod deosebit sunt cei care au un pic mai multă sclipire în joc. ”Îmi plac Iniesta și Modric. De la noi îmi plac Teixeira și Sânmărtean. Deși eu sunt mijlocaș defensiv, sunt mai repede un Pintilii decât un Teixeira”, ne-a spus George.
L-am întrebat, așa cum întrebăm de fiecare dată, care sunt lucrurile dificile din viața de tânăr fotbalist în România. Și, de data asta, am găsit un răspuns care trădează maturitatea. Pentru că greutățile nu sunt doar cele materiale, nu sunt nici măcar cele date de organizarea proastă a fotbalului mic din țară. ”Greutățile noastre? Să găsești lucrul care să te motiveze. Eu m-am apucat de fotbal la 11 ani, atunci când un profesor de sport a venit la școală și a făcut o selecție. Eram și înainte pasionat, dar de atunci m-am apucat în mod organizat”.
Visul meu e să ajung în Liga 1, apoi la echipa națională. Cred că din sezonul 2017/2018 o să putem să ne gândim la promovare, deși jucăm cu sateliții unor echipe din Liga 1 care își trimit unii fotbaliști la liga a treia.
AJUTĂ-I SĂ CREASCĂ!
Continuăm campania prin care vrem să ajungem la 100 de tineri fotbaliști fără posibilități financiare, așa că apreciem ajutorul tuturor. Puteți contribui cu bani sau cu echipament sportiv astfel:
- RO23INGB0000999902853364 – în LEI
- RO92INGB0000999901128432 – în EURO
Conturile sunt pe numele Cristian Scutariu, la ING Bank
Dacă vreți să trimiteți ghete, mingi sau orice alt echipament sportiv, puteți să o faceți pe adresa: str. Nerva Traian 3, etaj 10, sector 3, pentru Cristian Scutariu