Vizita pe care am făcut-o în apropiere de Tîrgoviște, la clubul FC Aninoasa, a fost utilă și pentru a înțelege mai bine felul în care arată fotbalul românesc la granița dintre seriozitate și amatorism. Sigur, la Aninoasa condițiile de lucru sunt bune, au un teren care arată foarte bine, au un antrenor cu nume, se ocupă cineva de fotbaliștii de acolo. Însă chiar și așa, la nivel de vârf al ligii a treia, banii sunt puțini spre deloc. Alin Neguț are 18 ani și este atacant titular la FC Aninoasa. A înscris opt goluri în acest sezon până în momentul în care am ajuns eu acolo, iar gândurile lui erau spre promovare. Nu cu Aninoasa, nu au reușit asta, ci spre promovarea personală către un club din liga a doua.
”Ar fi bine pentru mine, pentru dezvoltarea mea ca fotbalist. Dar și pentru că în liga a doua se câștigă mai bine. Pe mine m-a sprijinit familia cu bani, chiar și acum mă mai ajută deși sunt pe salariu aici”, ne spune Alin. Nu l-am întrebat ce salariu, însă din auzite presupun că undeva sub 1000 de lei pe lună. Adică vreo 220 de euro. ”Peste tot la nivelul ăsta sunt dificultăți financiare, e foarte dificil, dar încerc să le fac față. Banii sunt o problemă, în liga a treia ești, practic, un simplu salariat”.
I s-a potrivit una dintre perechile de ghete pe care Raul Rusescu, fotbalistul lui Osmanlispor, le-a donat campaniei ”Ajută-i să crească!”. Ghete de golgheter pentru un golgheter care speră să își depășească nivelul.
Transferat la chindia , liga 2 🙂
[…] pe care Raul Rusescu le-a donat campaniei noastre sunt folositoare. O pereche a plecat deja către Alin Neguț de la FC Aninoasa, celelalte două își vor găsi și ele loc în viitorul apropiat. Atacantul lui Osmanlispor a mai […]