web analytics
Ajuta-i sa creasca!

Ajută-i să crească! #20: Marius Moroianu, Partizanul Luncavița. ”Eu vreau fotbal, mama mă trimite la Mecanică. Asta-i viața!”

Viața unui copil din România nu e aia pe care o citiți în revistele glossy sau în site-urile hipsterești care dau sfaturi despre cum să îi așterni opțiunile în față celui mic. Viața reală, aia pe care alegem de multe ori să o ignorăm, arată altfel. Copiii trebuie să lupte de la vârste foarte mici și, de cele mai multe ori, trebuie să renunțe la ceea ce visează pentru ceva mai… pragmatic. Se trece peste pasiuni, peste direcția pe care o indică talentul și, deseori, se alege ceva concret, ceva palpabil, ceva ce poate asigura viitorul din punct de vedere financiar fără să fie nevoie de intervenția norocului.

Marius Moroianu are 14 ani, născut pe 13 iunie 2002, e fotbalist la Partizanul Luncavița și are, ca mulți dintre colegii lui, dileme importante. E într-un moment al vieții în care trebuie să aleagă, să ia o decizie importantă cu privire la viitor. Pentru că fotbalul nu ține de foame decât dacă ajungi la un nivel foarte ridicat și degeaba ești pasionat, talentat și serios, dacă seara trebuie să aduci bani acasă. Sigur, nu e cazul lui încă, e copil, locuiește cu părinții, însă momentul se apropie. Iar sfaturile pe care le primește sunt din zona aceea pragmatică. ”Îmi place fotbalul mult de tot, muncesc ca să fiu mai bun, dar trebuie să mă gândesc bine de tot la viitor. Eu mă gândeam să dau la Liceul Sportiv din Galați, dar mama îmi tot zice să mă duc spre Mecanică. Dar eu tot la sportiv vreau să dau. Sunt clasa a opta, trebuie să mă hotărăsc rapid. O conving eu până la urmă”, ne zice Marius.

Marius Moroianu, Partizanul Luncavița / foto: Mihai Birău

Marius Moroianu, Partizanul Luncavița / foto: Mihai Birău

Cu ajutorul lui Liviu Antal, actualul fotbalist al CFR-ului, i-am dat lui Marius o geantă pentru antrenamente, un tricou, o minge, jambiere, un bidon pentru hidratare și o pereche de ghete cu mărimea nepotrivită. Ne-am reparat eroarea după ce am ajuns la București. Am expediat prin curier o altă pereche de ghete, unele Puma, care i se potrivesc perfect.

Revenim la discuție. Sigur, atingem și subiecte de tipul Real Madrid, antipatia față de Messi combinată cu admirația față de abilitățile argentinianului. Dar revenim ușor la realitate. ”Asta-i viața! Trebuie să existe o variantă de rezervă, am discutat mult cu mama pe tema asta, am ajuns să ne gândim dacă pot să merg la două licee diferite în același timp. Eu o țin cu a mea, cu Liceul Sportiv, mama îmi zice să mă duc și la Mecanică. Nu știu dacă se poate, se poate?”. Îi spun că nu cred că se poate, și îl sfătuiesc să se gândească bine. Oricum, drumul nu poate fi mai greu decât cel pe care îl face acum. Câteodată chiar la propriu: ”Copiii care vor să facă fotbal se lovesc de probleme mari. Eu stau în alt sat, acolo nu avem nicio condiție pentru a juca fotbal. Avem noroc că ne aduce domnul profesor, de fiecare dată ne duce și ne aduce la antrenamente și la meciuri”, ne zice Marius.

Viața-i grea? Asta-i viața!

Marius Moroianu, Partizanul Luncavița / foto: Mihai Birău


AJUTĂ-I SĂ CREASCĂ!

Continuăm campania prin care vrem să ajungem la 100 de tineri fotbaliști fără posibilități financiare, așa că apreciem ajutorul tuturor. Puteți contribui cu bani sau cu echipament sportiv astfel:

  • RO23INGB0000999902853364 – în LEI
  • RO92INGB0000999901128432 – în EURO

Conturile sunt pe numele Cristian Scutariu, la ING Bank
Dacă vreți să trimiteți ghete, mingi sau orice alt echipament sportiv, puteți să o faceți pe adresa: str. Nerva Traian 3, etaj 1, sector 3, pentru Cristian Scutariu

14 comentarii

  • incredibil si eu sunt in aceiasi situatie !!!!!”Eu vreau fotbal, mama mă trimite la Munca. Asta-i viața!”

  • Nu poti sa atragi si alti colegi in proiectul asta? ma gandesc ca daca ati fi 10 oameni poate ati ajunge la 1000 de copii…

    Proiectul e fenomenal, cred ca multi s-ar baga…

  • Ma bucur ca multi fotbalisti se implica, probabil ca si dintre ei multi au trecut prin asta. Sper ca Marius sa ia cea mai buna decizie pentru el

  • Felicitari Cristi pentru aceasta campanie pe care o faci , ma bucur in acealsi timp ca esti sustinut de catre fotbalisti din Liga1 care spera intr-un viitor mai bun pentru tineri din fotbalul romanesc , mult succes in continuare !

  • Chiar acum s-a transferat la Petrolul, Roland Stănescu, povestea aia ca a luat bacul cu 9,61 și a terminat și o facultate, a jucat si în liga a2a. Dacă muncești și îti dorești cu adevărat se pot realiza ambele.

  • Cred ca fiecare din noi cunoaste pe cineva care,talentat fiind,s-a pierdut pe drum din diverse motive.
    Tu prin campania ta dai un imbold nu doar tinerilor ci si parintilor in a ii incuraja sa mearga mai departe.

  • Rămân mereu fără cuvinte , felicitări din inimia pentru aceasta campanie un om simplu ca tine se implica in diverse lucruri doar cu gandul de a ajuta , ma.bucur .

Leave a Reply to muntean X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.