Am întâlnit fel de fel de copii în drumurile prin România din cadrul campaniei ”Ajută-i să crească!”. Timizi, vorbăreți, inteligenți, reținuți, emoționați peste măsură sau preocupați. La Iași, Ionel Plop pare să facă parte din ultima categorie. E unul dintre cei trei fotbaliști de la Liceul cu Program Sportiv din capitala Moldovei ce ne-au fost recomandați ca fiind între cei mai buni din generația lor. E un mijlocaș central născut pe 6 martie 2000, avea 16 ani și vreo 9 luni când am fost noi la el, și ca mulți alții face naveta pentru fotbal și pentru studii.
E din Costuleni, de pe undeva lângă Iași, iar venirea la LPS i-a transformat viața. ”Avem un program foarte strict, chiar dacă lumea crede că e mai lejer aici. La ora 7 și jumătate începem școala de unde nu poți lipsi, dacă ai absențe nu mai ai voie la fotbal. Stau la școală pănâ pe la 12 jumătate, apoi la antrenamente. Asta în timpul săptămânii, în weekend avem meciuri”, spune Ionel.
I-am dar o pereche de ghete de fotbal care au văzut câteva meciuri și în Liga 1, iar norocul a fost că perechea ce i s-a potrivit avea crampoane turnate, scurte. ”Antrenamentele le facem pe teren de iarbă sintetică. La fel și meciurile de acasă, iarbă naturală, gazon ca la televizor vedem câteodată doar pe la meciurile prin deplasare”, spune tânărul fotbalist. E o problemă care îi afectează pe mulți dintre juniorii României, tot mai multe cluburi de fotbal preferă sinteticul pentru că, evident, costurile de întreținere sunt mai mici. Însă problemele uriașe sunt alea că pot crește fotbaliști care să nu se adapteze la trecerea pe iarbă, diferența e uriașă.
Ionel Plop, LPS Iași / foto: Mihai Birău
AJUTĂ-I SĂ CREASCĂ!
Continuăm campania prin care vrem să ajungem la 100 de tineri fotbaliști fără posibilități financiare, așa că apreciem ajutorul tuturor. Puteți contribui cu bani sau cu echipament sportiv astfel:
- RO23INGB0000999902853364 – în LEI
- RO92INGB0000999901128432 – în EURO
Conturile sunt pe numele Cristian Scutariu, la ING Bank
Dacă vreți să trimiteți ghete, mingi sau orice alt echipament sportiv, puteți să o faceți pe adresa: str. Nerva Traian 3, etaj 1, sector 3, pentru Cristian Scutariu