web analytics
Fotbal intern

Acum avem voie să le spunem FCSB? Mulțumesc!

Șoriceii de internet care se dau steliști (steliști, nu fecesebiști) nu mai puteau de grija presei care ”acționează la comanda lui Becali”. În mintea lor antrenată de bipăitul casei de marcaj de la Mega Image, steliștii de internet băgau pe toată lumea în aceeași oală și, evident, eram sclavii lui Becali pentru că nu țineam cont de faptul că echipa acestuia e FCSB, nu Steaua. De partea cealaltă, susținătorii echipei lui Becali se concentrau pe ProSport, singura publicație din România care a numit echipa așa cum trebuia, adică FCSB. Așa cum și patronul ei o numea. Ei ne acuzau că suntem talpaniști, că FCSB e Steaua și că ducem noi campanii obscure.

Ei bine, ambele variante sunt false. Noi am luat o decizie bazată pe situația actuală a procesului, pe faptul că decizia nu poate fi atacată decât în cazuri excepționale și CEL MAI IMPORTANT, pe faptul că Gigi Becali și-a asumat public și fără probleme faptul că echipa se numește FCSB. Adică nu e nimic rău, nimic jignitor, nu desconsideră nimeni echipa, pentru mine rămâne echipa de care trebuie să mă ocup cu prioritate la ProSport pentru că, repet, de asta am fost angajat aici în 2011. Doar că așa se numește!

De azi văd că celelalte publicații, site-uri, ziare, televiziuni, încep să își modifice discursul. Ca niște fete timide, ca și cum fac ceva rău, ca și cum se uită cu coada ochiului la filme prono, încep să murmure câte un FCSB. Mai cu emoticoane happy, mai cu un zâmbet în colțul gurii, dar îi zic FCSB.

Și ca să ies un pic din zona oficială. Pentru mine, Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul sau U Cluj sunt acolo unde sunt suporterii. Suporterii ăia adevărați, nu ăia care au pagini de Facebook unde adună like-uri de la indivizi care nu calcă niciodată pe stadioane, care nu participă activ la susținerea echipei. Așa că, pentru mine, FCSB nu e Steaua pentru că FCSB nu are suporterii. Vocea suporterilor reali, fizici, cu trup, spune că Steaua este echipa care va începe sezonul următor în liga a patra. Sau a cincea.

18 comentarii

  • În maxim un an, cu repetarea numelui Fcsb pe toate posturile și ziarele, cu pomenirea tot mai puțin a echipei Steaua ce va coborî în anonimatul liglor inferioare(vezi cazul Rapid, deși joaca de ceva timp o echipă cu numele “Rapid”, nu am văzut decât o singură știre despre ei), Fcsb va juca în Europa și se va bate mereu pt. campionat, “FCSB” va deveni în scurt timp un brand mai cunoscut și mai puternic decât insusi”Steaua”. Dau un mic exemplu:Zenit, acum câtva ani nu auzise nimeni de ei, dar cu investiții masive și cu o prezența regulată la nivel înalt, a făcut din ea o echipă ce impune respect în Europa. Notorietatea de acum a brandului “Steaua” se datorează tocmai continuității ținută de echipa lui Becali. Că dacă Steaua nu mai activa din 2003, notorietatea clubului ar fi scăzut foarte mult. Și asta se va întâmpla și acum, nu imediat(sunt sigur ca la primele meciuri va avea o atenție în presă uriașă dar în timp, interesul va scădea dramatic.

  • Pentru mine ,Steaua este echipa din liga 1,echipa lui Talpan e doar o imitatie proasta ,care nu prea isi are rostul.Nu inteleg acei suporteri care imediat cum a inceput scandalul cu armata au parasit echipa,in cazul asta nu te mai numesti suporter sau acei fani care atunci cand Steaua pierde injura si critica antrenorul ,jucatorii etc ,pana la urma nici o echipa nu poate castiga la infinit ,uneori mai si pierde…
    Imi plac articolele tale,mult succes pe mai departe ! ☺

  • Apreciez atitudinea ta si cred ca ai dreptate,te referi la suporterii care vin(veneau)pe stadion. Dar suporteri,iubitori de Steaua sint si cei de pretutindeni. Pentru ei,cred ca Steaua a disparut. Nu o inlocuieste echipa armatei dar nici nu mai sustin o echipa fosta Steaua.
    Deranjant este ca se asociaza sustinerea fata de fcsb,cu sustinerea si aprecierea pentru gigi becali.
    Pacat…am 42 de ani si de cind ma uit la fotbal,tin cu Steaua! Care Steaua…???

  • Un discurs “politically correct” si atat…ne ascundem dupa “decizii ale instantelor romanesti”, dupa procese castigate in pofida realitatii, in pofida normalitatii, pe “chichite”, pe gaselnite…
    Jurnalism? NU
    Cancanism sportiv? Cu siguranta!
    Nu am vazut niciun ziarist, NICIUNUL, sa vina cu documentare de pe site-ul UEFA, unde se posteaza palmaresul, si sa i-l puna in fata lui Petrea si lui “Laca”…in schimb am vazut o sala plina ochi de reporteri care erau in admiratie cand le-a aratat Petrea panoul cu “palmaresul”….incredibil! Finalul a fost apoteotic, o domnisoara il intreaba pe Laca atunci cand se terminase conferinta de presa in care au anuntat soldatii ca au antrenor, echipa nu au, responsabil cu selectia NOII echipe de fotbal, ca nu le prezinta un antrenament???
    TOATE ziarele anuntau breaking news ca Steaua isi schimba numele…lucru anuntat de prin ianuarie….IANUARIE!!!!
    In Romania se poate orice…

  • Cum comentezi faptul ca au avut niste suporteri (adica aia de la http://www.steaualibera.com ) dreptate si ca au fost mai bine informati decat voi, jurnalistii?

    Daca imi aduc aminte, tu spuneai acum cateva luni ca e imposibil ca fcsb sa isi schimbe numele, ca e Steaua, ca alea, alea. Deci? Cum stam acum, Cristi?

    Esti jurnalist? Nu esti jurnalist? Esti content writer? Nu esti? Alege o tabara. Ca articole cu multe cuvinte cheie in ele poate sa faca oricine.

  • Din punctul meu de vedere e o diferenta ce porneste in special de la zona geografica. Bucurestenii (in special cei din galerie) au abandonat FCSB-ul. Din vara se pare ca vor avea alternativa CSA. Nu intru acum in discutia care e Steaua si care nu. Dar, pentru unul ca mine, din provincie, stelist de mic, nu are cum sa nu conteze faptul ca la orice deplasare, stadioanele sunt pline cu FCSB-isti. Eu sunt unul dintre ei. Mi-e foarte greu sa ajung la Bucuresti la meciuri din motive lesne de inteles (zile libere, transport, etc.). Nu inseamna ca daca de la o vreme, bucurestenii nu mai vin la meciurile FCSB-ului, brusc ea nu mai are sustinere. Da, asa pare si asa este, dar in Bucuresti. Stiu ca e fortata comparatia, dar la fel echipe de genul Real Madrid, Bayern, etc. au suporteri in toata lumea. Nu doar in Madrid / Munchen.
    E doar o parere, multumesc! 🙂

    • Mergi pe stadion, sa vezi ce au abandonat suporterii. Nu mai vorbiti daca nu stiti si nu mergeti pe stadion si vorbiti doar din fata calculatorului…

      • mergi pe stadion si dai numai de negrii din ferentari, veniti sa sparga seminte in peluza si sa te arda la buzunare.ce sa cauti acolo intre ei? nu stiu cantece, nu stiu nimic.aia e peluza? se compara cu ce era pe ghencea?

  • Un discurs normal si logic. Steaua Bucuresti este una singura, cea a suporterilor, cea din Ghencea, cea din liga a 4-a. Probabil e cel mai bun lucru care se putea intampla pentru un restart curat, D.G. (dupa gigi). Scapam de suporterii de rezultat precum Miki de mai sus, incepem si construim, fanii vor fi in tribune meci de meci, si, speram, se va rescrie un nou capitol frumos. Sa speram ca vom avea parte de derby-uri adevarate prin ligile inferioare, atata timp cat in batjocura de Liga1 avem parte de chiajna, voluntari, pipera, csu si alte asemenea specimene.
    VICTORIE, AM INVINS! FORZA STEAUA!

    • Stai ca inainte sa scapi de mine, va trebuie echipa 🙂 . Si bani, pe care nu ii aveti. Si inca ceva, cind mergeam eu pe Stadion si sustineam echipa, pun pariu ca tu nu erai nici la tactu in c*&&^.

  • Salutare. Sunt un suporter vechi al Stelei. AM fost printre nebunii care au intrat cu forta pe Giulesti, am fost in galeria mare a Stelei, la Nord, cu J.Pavel, am fost in sud dupa ce s-a rupt Armata Ultra de Gruppo Aparte. Merg frecvent la meciurile Stelei (cea careia i se spune FCSB acum). Si voi merge in continuare la meciurile Stelei (cea pe care voi nu o mai sustineti si sustineti o cauza a Armatei si pe Talpan). Eu am dreptul sa consider FCSB adevarata Steaua? Eu le recomand la toti jurnalacii astia de duzina sa mai mearga pe Stadion, sa nu mai stea in fata televizorului si sa il auda pe un idiot care spune ca sunt putini suporteri si sa vada suporterii de la FCSB-ul cum ii spuneti voi. AM dreptul sa ii spun in continuare Steaua si nu cum ii spuneti voi?

  • Cristi, te invitam la stadion, sa vezi care sunt suporteri adevarati. Adica fara suparare, dar citi suporteri ai vazut tu pe stadion la echipa lui Talpan??????? Pai si cum poti face compoaratie intre echipa lui Talpan si Steaua??????? Sau FCSB cum ii spui tu. Auzi in deplasarea de la Vilareal de anu trecut, au fost peste 5000 de suporteri Stelisti pe stadion, utlimul meci pe care l-am jucat acasa daca nu ma insel a fost stadionul plin, deci care este echipa legitima????? Pai din criteriile tale reiese ca FCSB 🙂

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.