Încep prin a menționa faptul că am mulți ani și mulți kilometri de motociclit prin țară și, de departe, Bucureștiul este cel mai moto-friendly oraș. Mă refer aici la disponibilitatea șoferilor de a face lor, proteja, ajuta motocicliștii din trafic. În comparație cu alte orașe mari din țară, Bucureștiul e vis la acest capitol. Însă, din cauza aglomerației incomparabil mai balșoaie, apar alte probleme.
Am mers primăvara asta destul de mult cu motorul prin oraș. Și vreau să punctez câteva lucruri, cu mențiunea încă de pe acum că nu discriminez, că observațiile nu au nicio legătură cu rase, sex și alte aspecte de tipul ăsta. Vorbesc doar despre șoferi și atât, nu mă interesează cum și ce sunt.
- Să stăm toți, să suferim toți
Spuneam că Bucureștiul e mai friendly decât alte orașe, dar asta nu înseamnă că e sută la sută friendly. Există în continuare șoferi care, în trafic, se opun situațiilor în care motociclistul poate avansa printre benzile de circulație. E un aspect complet legal, să nu devieze discuția unde nu e cazul. Așadar, sunt șoferi care intenționat se apropie de mașina de lângă ei ca să nu poți trece cu motorul, pe sistemul ”da’, de ce te bagi tu-n față?”. Regula asta cu suferitul tuturor e complet găunoasă, mai ales dacă te gândești la faptul că o motocicletă care poate să se strecoare și care nu stă la rând, în coloană, contribuie la fluidizarea traficului.
2. Vorbitul și tastatul, probleme grave
Din motocicletă e mult mai ușor de observat gravitatea situației. Ochiometric, într-un trafic aglomerat circa 80% dintre șoferi stau pe telefoane. Vorbesc sau, mai grav din punctul meu de vedere, tastează. Și probabil că atunci când ești în mașină nu îți dai seama, dar telefonul îți fură o bucată mare din atenție. Sunt șoferi care nu mă vâd nici când sunt lângă ei. Nu mă văd, nu mă aud pentru că sunt cu nasu-n telefon. Inofensivi la viteză mică, însă periculoși peste măsură atunci când traficul e în mișcare, când depășești 30-40 km/h.
3. Femeile au o disciplină care dăunează grav motocicliștilor
Femeile care conduc în București sunt incomparabil mai disciplinate în trafic decât bărbații. E concluzia mea, nu vă convine, asta e. Însă disciplina asta se transformă uneori într-un lucru rău atunci când discuți despre un oraș aproape în permanență aglomerat. Din punctul meu de vedere, atunci când sunt pe motor, disciplina femeilor e un inconvenient major. Una din 20 îmi face loc, atunci când stă în coloană la semafor. Sigur, nu e obligat nimeni, mai ales că dacă îmi fac loc poate să intre pe o altă bandă. De asta zic de disciplină. Teoretic, ele respectă la literă legea. Practic, flexibilitatea ar ajuta la fluidizarea traficului.
4. Semnalizarea nu înseamnă prioritate
Sunt șocat de numărul de șoferi care au impresia că dacă au semnalizat intenția de schimbare a benzii o și pot face no matter what. Știți cazurile. Semnal stânga rapid, apoi trag de volan fără să se asigure, fără să vadă dacă au timp sau dacă îi lăsați. Ei bine, chestia asta e cu atât mai periculoasă când ești pe motocicletă. Frânarea, deși specialiștii m-ar putea contrazice, este mai eficientă la mașină decât la motor, iar o astfel de manevră în fața unui motociclist se poate lăsa cu urmări tragice.
5. Ca în jocurile pe Playstation
Prietenul Marius Băcilă, motociclist cu experiență și instructor autorizat BMW Motorrad, are o vorbă pe care mi-o repet mereu când ies cu motorul în oraș: ”Comportă-te, până ajungi la destinație, ca și cum faci parte dintr-un joc pe PS și toți șoferii au ca obiectiv să te dea jos de pe motor”. Asta nu înseamnă, desigur, să îi șicanezi pe șoferi sau, mai rău, să îi lovești. Înseamnă doar să ai în permanență vigilența la level 9999 și să te aștepți la manevre haotice în orice moment. Spun asta pentru că e groaznic felul în care se conduce din cauza numărului uriaș de guri de canal, guri pe care șoferii le evită cu manevre bruște de multe ori, fără să țină cont de trafic. Fix ca în jocurile pe PS.
Nu sunt pasionat de motociclete, absolut deloc, am o mica antipatie chiar, predomita indiferenta totusi. Ok, inteleg problemele pe care le ai, dar nu exista un echilibru in textul tau. Sunt de acord, ca tu nu faci, dar alti motociclisti fac chestii stresante, cand tureaza ei motoare si fac vrajeli ” intreceri”, pe mine unul ma scot din sarite. Normal ca daca vii tu, dupa un dinala, care mi-a turat motorul ca nebunul, in timp ce stau in trafic venind de la munca, ce reactie sa am la tine? Da e normal, sa fii tolerant si sa dai exemplu tu si alte chestii de genul, dar sunt om, devin frustrat, si nu iti fac loc, chiar blochez drumul, sa nu treci, sa stai in coloana cu noi :)). E o prostie, dar asta e adevarul. Aia cu statul pe tel, e si nu e, cand faci 1’30 h pana la munca, cand e drum de 40 de minute, esti in coloana ce vrei sa fac? sa numar oamenii de pe strada? n-ai ce sa faci, mai dai un mesaj, mai una alta.