40 de zile în România – Maramureș, mai pe lângă

Dacă eu eram turist în căutare de a descoperi frumosul Bucovinei, unica mea alegere în materie de cazare ar fi Câmpulung Moldovenesc. E ca la MotoGP. Nu te duci în orașul în care e cursa pentru că dai 300 de euro pe noapte pe cazare, te duci la 30-40 de kilometri distanță și dai 50 de euro. În Bucovina, Câmpulung e mai ieftin decât locurile ”consacrate”, e cam la mijlocul distanței între Gura Humorului și Vatra Dornei și unde mai pui că are și el, Câmpulungul, chestii de oferit.

Am lăsat bagajele la cort și am tras niște ture cu motorul ușor prin zonă. Am urcat la Lacul Iezerul Sadovei, ceva ce sigur arăta minunat înainte să fie ”cosmetizat”. E în natură, înconjurat de pădure, dar s-au băgat băieții cu mici, betoane și cabane pe mal, plus bărci cu pedale, așa că i-a furat din șarm. Chiar și așa, într-o zi în care nu e tot turistu’ acolo merge de relaxare, peisajul e mișto. M-am dus să văd și pârtia de ski din oraș, am trecut pe la Piatra Buhii și am tot urcat pe un drum asfaltat de Firicel din Las Fierbinți ca să văd că oamenii sunt invitați să iubească Voronskaya.

Măi, domnule primar din Câmpulung Moldovenesc. Încep prin a spune că apreciez micile transformări în bine pe care le-ați făcut în oraș. Nu știu cine sunteți, ce partid aveți în spate, dar înțeleg că pârtia de ski a fost finalizată din banii Primăriei. De asta vorbesc cu dumneavoastră. Cum naiba să puneți, în cel mai vizibil loc cu putință, abominațiunea aia cu I love Voronskaya? Într-un loc în care absolut fiecare turist își face poze, la baza pârtiei, cu muntele în spate, cine e geniul care a zis: ”aici merge un semn cu Voronskaya”? Acolo pui I love Câmpulung Moldovenesc, I love Bucovina, ceva care să apară în pozele turiștilor de pe Instagram și să deschidă și altora ochii că există o pârtie în acel oraș, că nu știe nimeni, vă zic eu! Nimeni, e păcat! A, a dat Voronskaya o grămadă de bani ca să apară acolo? Mă îndoiesc, dar chiar și așa pe termen lung eu zic că mai mulți bani aduce ideea mea. Să nu mai văd mizeria aia acolo când mă întorc, da? Că altfel o vandalizez noaptea.

Oricum, frumos oraș. Dar uiți repede, mai ales pe motor. Asta pentru că spre nord-vest, spre Maramureș, drumul e minunat. Serios, dacă n-ați fost nu știți ce ratați. Chiar și cu mașina. Pasul Mestecăniș, apoi sus spre Pasul Prislop, cea mai înaltă trecătoare din Orientali, la vreo 1400 de metri. Iar asfaltul e Monza, e Silverstone, poți merge cu Bugatti Chiron fără probleme, nu ca acum câțiva ani când stricai și motocicletele de Darak pe acolo. Sigur, ar trebui un panou mare cu ”acest drum nu este pentru cei sensibili” sau ”urmează imagini care vă pot afecta emoțional”. Căci pe măsură ce intri prin satele din Maramureș, acolo unde încep să se înalțe vilele, apar peticele decopertate pe dealuri. Păduri întregi rase, legal sau nu, dar rase. Se vâd rădăcinile în cele mai rele cazuri sau, în cele mai bune, o mână de copaci cât sticla de cola, abia plantați. Chiar și așa, drumul merită, e natură de aia reală, nu Valea Prahovei.

Și dacă tot vorbim despre Maramureș, o vizită în zonă ar trebui să ocolească zona Borșa-Moisei pentru că e extrem de aglomerat. Mergi câteva zeci de minute bune doar prin sate, nu e nimic de văzut, iar traficul e îngrozitor. Toți au scutere, toți au SUV-uri cu roți mari, de teren, despre care am reale îndoieli că circulă legal și fac curse pe acolo. Și n-am văzut doar acum, ci și anii trecuți, că am tot ajuns aici în ultimele veri. Dar orice ieșire de pe drumul principal poate fi frumoasă. În nord, spre Poienile de sub Munte, drum de pe care vă puteți abate pentru o noapte la Conacul Drahneilor. Am stat acum câțiva ani, nu era foarte scump, dar era al naibii de frumos. Și peisajul, dar și conacul. Vă mai puteți plimba și mai pe jos, pe la Pilenile Izei, Glod și Slătioara, acolo unde aveți șanse mari să mai vedeți case maramureșene autentice, porți maramureșene, femei îmbrăcate în port tradițional care se întorc de la biserică, duminica sau de sărbători.

M-am simțit destul de rău azi, pe drum, așa că n-am mai oprit să fac poze. Dar m-am bucurat la vederea oamenilor îmbrăcați în port popular pe stradă, probabil revenind de la biserică, de la slujba de Sfinții Petru și Pavel. Cred că, de fapt, asta e ideea cu mersul în zonele astea. Nu aglomerația din punctele ”populare”, nu terasele, nu mocănița lu’ pește sau nu știu ce cascadă la care trebuie să stai la coadă să vezi cum cade un fir de apă de sus. Cred că plimbările prin sate, privitul vieții simple, legăturile cu trecutul, urmele rămase din ce a fost odată, astea sunt lucrurile pe care trebuie să le accesăm și cu care trebuie să rămânem. Sau poate că sunt eu hater, poate că Maramureșul înseamnă doar Mănăstirea Bârsana și drumul cu Mocănița. Cazarea e provocare, mai ales pentru că nu mi-a ieșit cu campingul în care am crezut că am loc rezervat. Dar poate că e mai bine, poate că n-ar strica să trag la un hotel, să mai spăl niște haine, să încarc electronicele.

Din seria 40 de zile în România:

• De ce?
• Ciobanii din Lunca Jijiei
• Autenticul nu e poetic
• Acolo unde turistul e inamic

[instagram-feed]