40 de zile în România – În Breb se zace

E incredibil cât de mult poate un detaliu minor să îți influențeze starea atunci când ești plecat cu motocicleta la drum. Fie că e un tur de Românie, fie că e o Siberie, o Mongolie sau orice altă destinație îndepărtată. Moralul e extrem de important, mai ales atunci când mergi mult și, inevitabil, ai zile grele. Cu ploi sau cu caniculă, cu drumuri proaste sau cu plictiseala unei autostrăzi. Îmi aduc aminte de o astfel de schimbare bruscă de moral în 2017. Plecasem de la Khandyga și știam că am aproape 600 de kilometri de Siberie pustie până la Ust-Nera. Prima jumătate a fost cum a fost, am pus și benzină, am mâncat, dar apoi… Pustiu, frig, noroi și nicio urmă de civilizație cu excepția drumului de macadam. Ei bine, pe seară, când eram acoperit de noroi și sleit de puteri, am văzut undeva departe, abia sesizabil, un stâlp de curent. Mi s-au resetat circuitele, am simțit cum începe să îmi curgă sângele cu viteză de bucurie, dansam singur pe drum. Un simplu stâlp la câteva zeci de kilometri depărtare.

Sunt multe astfel de momente și nu trebuie să bați drumurile tocmai în Siberia pentru ele. Nu aș fi crezut, în tura pe care am început-o deja de vreo zece zile, că e atât de importantă cafeaua. Am râs, am glumit cu diminețile în care îmi făceam cafea 3 în 1 la plic, însă asta se simțea. Se simțea că nu beau o cafea bună dimineața, nu aveam chef de drum, eram moleșit, nu aveam chef să mă opresc des, să fac poze. Am neglijat fix aspectul pe care-l știam important, știam că nu funcționez fără cafea reală. Noroc că am prieteni buni. Am primit un telefon de la Fan Courier Sighetu Marmației cum că am de ridicat un colet. Coletul de la BMW Motorrad România, trimis de Ionuț Bâtu. Îl știți pe Ionuț din poveștile de pe blog, e omul pe care îl sun când am câte o dilemă/problemă cu motocicleta atunci când sunt plecat. Ce a făcut el? Păi mi-a cumpărat și trimis un Nanopresso și o mână de capsule Nespresso. Nanopresso ăsta e un espressor manual și foarte portabil. E cât o sticlă de 0.5 litri de apă. Merge cu cafea măcinată și cu capsule de tipul Nespresso. Pe o parte bagi capsulele/cafeaua, pe cealaltă parte bagi apa fierbinte, iar în centru are o pompiță care bagă presiune, zice producătorul până la 18 bar.

I-am dat iuțeală până la Sighet, m-am întors tot cu iuțeală să testez. Bombă! Altă viață! Nu știu dacă pentru că e nou, dar iese un espresso mai bun decât cel de la mașinăria pe care o am eu acasă. Așa entuziasmat am fost încât mi-am făcut două, unul după altul, deci probabil o să adorm la 5 dimineața. Dar merită, mă simt mai bine, am energie, e altceva.

Altfel, ziua a trecut frumos aici la Breb. Olandezii și-au făcut de treabă prin gospodărie, le-au venit și niște oaspeți cred că tot de la ei din țară, eu m-am plimbat. Prin sat, la picior, apoi pe niște câmpuri. Am ridicat și drona un pic, prilej cu care fetițele olandeze, una clasa a doua și una clasa zero, au venit să se prezinte și să îmi vorbească – în limba română – despre cât de faină e drona și cum ar vrea să le las să o urmărească pe cer cu un binoclu pe care-l foloseau cu schimbul. Din nou am rămas uimit de nivelul colosal de politețe al oamenilor de aici. Copiii ăștia spun ”te rog”, ”mulțumesc”, ”scuză-mi deranjul”, ”o zi frumoasă!”, ”la revedere” în orice conversație ai, indiferent de lungimea ei. Ce înseamnă clasa a doua? 8-9 ani? A venit fetița de 8-9 ani, olandeză, să îmi zică în limba română: ”Bună! Te rog, putem să urmărim și noi cu binoclul drona? Da? Mulțumim!”. Au stat, s-au uitat 20 de minute după dronă, cât a ținut o baterie, apoi au plecat: ”Scuze pentru deranj, o zi frumoasă, la revedere!”. Copii plecați de câțiva ani din Olanda, școliți la școala din Breb, Maramureș. Nu cred că au o viață urâtă. Sunt în vacanță și îi văd toată ziua alergând pe aici, pe pajiști. Se joacă, țipă, strigă, se retrag la prânz pentru somn, apoi o iau de la capăt. Mănâncă chestii din grădină, plus că miroase a mâncare din casa olandezilor de îți vine să bați pisica. Când începe școala își iau ghiozdanul în spate și merg la școala din Breb. Habar nu am cum e școala de aici, dar la cum e satul îmi imaginez că e cel mai frumos și mai cosy loc din Univers școala aia. Ca-n Harry Potter, cărțile. Revin la ce spuneam ieri, de ce să nu trăiești într-un loc precum Breb?

Nu am să pun poze cu fețele copiilor, deși am făcut cu drona unele faine, pentru că e plină lumea de hipsteri obosiți, de oameni care sunt revoltați de fel de fel de chestii și cine știe cu ce naiba reclamații mă mai trezesc.

De plecat nu aș pleca. Pe bune aș sta aici încă două săptămâni. Doar că am de ajuns în niște locuri. Așa că mâine dimineață, după o ceașcă din noua cafea, o iau ușor-ușor. Nu prea știu unde, la ora la care scriu asta încă nu am decis, dar am chef să mă duc să pun cortul pe lângă un schit, ceva. Pe lângă o mănăstire. Dar nu de tipul Bârsana sau Săpânța, acolo unde sunt 12 miliarde de turiști pe metrul pătrat. Sigur trebuie să existe în zona asta, poate și mai jos spre Bistrița, un schit mai izolat, o mănăstire mai puțin ”comercială”, mai puțin turistică. Cred că o să vină în curând și momentul în care voi lua un apartament prin AirBnb, că se cam termină hainele curate. Bine, tricouri curate nu mai sunt deja de două zile, astea merg așa, dar la chiloți și șosete nu ne jucăm.

E rău, vă zic. Am făcut o pauză de scris, vreo 45 de minute, s-a făcut ora șapte seara și e așa frumos aici… Parcă aș mai sta o zi. Gata, mai stau o zi, ștergeți tot ce ați citit mai sus, nu plec nicăieri. Stau pe capul olandezilor până s-or plictisi de mine.

Din seria 40 de zile în România:

• De ce?
• Ciobanii din Lunca Jijiei
• Autenticul nu e poetic
• Acolo unde turistul e inamic
• Maramureș, mai pe lângă
• Mi-e teamă că nu mai plec

[instagram-feed]