web analytics
40 de zile in Romania

40 de zile în România – Cum fac să stau în Apuseni?

Am mințit. Sau n-am mințit, că eu aveam intenții sincere și pure, dar m-am trezit la Breb, am băut o cafea și mi-a venit cheful de ducă. Și m-am dus. Am plătit milionul pentru cele două nopți, am primit bon fiscal, și mi-am pus navigația pe Oradea. Nu-s prea inspirat cu alegerea drumului. Mai întâi sunt întors din drum de o alunecare de teren spectaculoasă, cu desprinderi de bolovani cât un Matiz. E prilejul cu care descopăr un drum mișto, împins de nevoie. De la Coroieni spre Vima Mare e o șosea complet pustie, șerpuită pe dealuri, cu niște view-uri colosale. Și dacă tot suntem la drumuri de recomandat, o să vă recomand probabil cea mai lungă porțiune de drum virajat din România. Mă rog, din ce am văzut eu. E între Halmășd și Aleșd, are un asfalt top și are atât de multe curbe încât la un moment dat credeam că o să amețesc. Multe, multe curbe, e ideal pentru motociclete, dar și pentru mașini mai ales că traficul greu a lipsit complet cât am fost eu prin zonă. Ah, și de mâncat. De mâncat o să mâncați la Huta Slavia, restaurant slovac fain din zona Șinteu.

Oradea e popas de lucruri administrative și de vizite. Întâi la BMW Motorrad Oradea, showroom în care n-am mai fost până acum și care arată foarte tare. Am povestit cu băieții, ne-am sfătuit, mi-au dat niște trasee prin Apuseni plus un tricou, că nu mai aveam nimic curat. Am făcut niște poze la colțul de Adventure, acolo unde au un manechin cu costumul pe care-l am eu, și am tăiat-o spre oraș. Oraș în care m-am văzut cu John, prieten din copilărie și coleg în clasele 1-8. John și cu soția lui, artistă în ale cofetăriei, au deschis în Oradea un loc tare rău pentru prăjituri. Dacă vă uitați la TV i-ați văzut la Imperiul Leilor, emisiunea aia de pe ProTV, chiar în primul episod. Au obținut o finanțare uriașă, vreo 120.000 de euro parcă, după ce ”jurații” au gustat din produsele făcute de Andreea. Am gustat și eu și… wow! E ca în orice domeniu. Acolo unde e pasiune, unde creatorului îi pasă de produs, n-are cum să nu iasă ceva fain. Bune, bune de tot. Cake Art se numește, dacă sunteți în Oradea dați o vizită. Dacă nu o să vă placă, vă rambursez eu cheltuiala.

A, să vă zic cu John. La final de clasa a opta n-am avut banchet, cum făcea lumea. Dar eu cu John ne-am înțels și am cerut fiecare câte 100.000 de lei părinților sub pretextul că avem un banchet-excursie de o zi, parcă. Cu banii ne-am dus în București Mall, ăla din Vitan, și am văzut Hannibal. Apoi ne-am dus la un internet cafe de pe lâng Cișmigiu și am stat toată noaptea jucându-ne Need for Speed: Porsche Unleashed. Ne-am întors acasă a doua zi dimineață, parcă, cu primul metrou. Și scăpam cinstiți, doar că diriginta a avut strălucita idee să ne scoată la o prăjitură fix a doua zi și, când eu dormeam obosit după o noapte de NFS, la ușă au bătut niște colege să mă cheme la prăjitura dată de doamna Mohonea Liliana. A răspuns mama și… s-a aflat că n-am avut niciun banchet. Știu doar că John și-a furat-o imediat, la o zi, că se lăuda maică-sa lu’ mama pe scara blocului, când s-au întâlnit întâmplător. Eu nu mi-am luat-o atunci, dar a fost cu suspendare. La următoarea abatere minoră… am făcut toată pedeapsa.

Apuseni, da? Da, mai ales că-s aproape. Eu aveam alt plan, dar mi-au reconfigurat băieții de la BMW Motorrad Oradea traseul. Și bine au făcut. Că a plouat nu e vina lor. Și a plouat, nene. Fără oprire, timp de mai bine de patru ore. Și pentru că așa se întâmplă mereu, nu m-a plouat pe drum drept, de la Oradea la Ștei. Nu, tati! A început fix în clipa în care am făcut stânga din Ștei spre Parcul Natural Apuseni, spre Nucet. Un drum superb, o grămadă de serpentine cu asfalt bun și foarte bun, plus niște view-uri tari pe la Vârtop și Arieșeni. Planul meu era să ajung la Gârda de Sus, apoi să urc pe un drum micuț și să fac o buclă pe acolo. Doar că drumul ăla micuț n-a făcut, săracul, față ploilor. Și m-am băgat eu, dar când apa de pe drum a început să treacă de nivelul gleznelor, plus că se apropia seara, am făcut cale întoarsă.

Planul cu cortul a căzut. S-a oprit ploaia pe seară, dar pământul e îmbibat complet. Mustește oriunde aș călca, mi-e imposibil să găsesc un loc. Așa că scot un milion pentru o pensiune plasată superb, primesc o cameră micuță și cochetă, cu baie, balcon și o priveliște – mă scuzați – frumoasă de te piși pe tine.

Acum problemele. Eu aș sta aici doar o noapte, apoi să încep să mai urc pe munți, să fac bucla despre care vorbeam. Dar ce naiba fac, că anunță ăștia ploi masive timp de cinci zile. Și nu zic, aș sta cu plăcere cinci zile la pensiunea asta dacă nu m-ar costa bani, dar mă costă. Deci nu stau. Cortul nu e o variantă nici el, e o prostie să zac în apă. Dar nici să plec, să ratez frumusețea asta care e pe aici. Notați drumul de la Ștei – Nucet – Arieșeni – Scărișoara. Căci atât am apucat azi. Locurile de tipul ăsta mă fac să mă întreb ce naiba vede lumea la Valea Prahovei, serios. Pe lângă Bucovina, pe lângă unele zone din Maramureș, pe lângă porțiunea asta din Apuseni, Valea Prahovei e precum Huși pe lângă New York. Da, înțeleg că e aproape de București, dar…

Revenind. Ce naiba fac? Dacă aș găsi o cabană de lemn, de aia basic, pe aici pe dealuri, m-aș băga fără probleme să stau 4-5 zile până trec ploile. Pun cortul înăuntru, stau, mănânc, citesc, scriu. Dar găsesc? Mor de ciudă dacă trebuie să plec fără să explorez zona, că e minunată! Vedem, revin cu vești.

Din seria 40 de zile în România:

[instagram-feed]

9 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.