web analytics
40 de zile in Romania

40 de zile în România – Cazare la schit

Ați văzut vreodată cum se potcovește un cal după metode tradiționale? E ca-n Poiana lui Iocan, doar că potcoavele și caielele nu se mai fac ”in house”, se cumpără de la târg sau de la magazinele din sate. Altfel, ca acolo e. Cineva ține piciorul calului cât se poate de fix, iar calul stă cuminte dacă e bătrân și învățat cu potcovitul sau face pe nebunul dacă e tânăr. Cel care potcovește trebuie, înainte să poată pune potcoava de fier, să răzuiască unghia crescută a calului cu un instrument care e o combinație între șpaclu, cuțit și… daltă. Se rade câte un pic de unghie până când potcoava se potrivește apoi, cu un ciocan și ceva de ținut contră, se bat caielele. În unghi, să iasă prin unghie pe partea cealaltă și să poată fi tăiate. Mă gândesc că e nevoie de pricepere mare, o caia bătută aiurea poate intra în carne și ai nenorocit calul. La fel, dacă ai răzuit prea multă unghie și dai de carne… adio, cal!

Întâmplarea face ca și al meu cal să aibă nevoie de potcovire. Haaland a plecat din București cu niște Metzeler Karoo 3 care nu erau noi, le-am montat de la o altă motocicletă, iar spatele e gata. Testez asta încă o dată când, la vreo 25 de kilometri de Iași, îmi iese în față un cârd de gâște. Și mă prind cu viteză, căci tocmai depășisem un Passat 1.9 Tdi cu i roșu, că doar alea-s mașini bune. Praf le făceam și nici eu nu cred că o duceam prea bine la ora asta. Am frânat cât de tare am putut, cu fața și cu spatele, însă cum cauciucul spate era pilaf motocicleta a început să plimbe roata spate de-a latul șoselei de s-a speriat și băiatul cu Passat-ul. Nu aveam cum să frânez până în gâște, norocul lor a fost c-au avut inspirație și s-au tras înapoi în șanț, sâsâindu-mă puternic, și am trecut la 10 centimetri de ele.

La Iași mă așteaptă cauciucuri noi! BMW Motorrad România mi le-a trimis la BMW Motorrad Iași. Sunt niște Mitas E-07 Plus, varianta nouă a cauciucurilor cu care am mers cu Gotze în Siberia și cu Reus în Mongolia. Și, ca niște băieți de treabă ce sunt, cei de la Iași nu doar că s-au ocupat să mi le monteze. M-au așteptat cu o cafea, am stat de vorbă, apoi mi-au dat un F 900 XR să mă plimb puțin prin oraș până îl termină de potcovit pe Haaland al meu. Prilej cu care am văzut și eu ce a mai scos nou domnul BMW. De fapt, de văzut l-am văzut la Salonul Moto de la Milano din 2019, dar acum m-am urcat să merg. E jucărie, excelentă pentru oraș, în comparație cu GSA-ul meu mi se pare că merg pe ceva electric, e mai silențioasă, dar și mult mai mică. Ciudat sentiment.

V-am zis că am un fix. Și fixul e pe cale să primească rezolvare. N-am reușit să dorm la schitul Horăicioara, n-am reușit să dorm nici la al doilea schit, cel din pădure, pe al treilea nu mai scap. La recomandarea unor persoane dragi mă voi îndrepta spre zona Cotnari. Acolo, pe dealurile pe care compania care face vinuri are câteva mii de hectare de vie, e amplasat schitul la care trebuie să ajung. Undeva lângă Cucuteni – vom reveni la civilizația Cucuteni – trebuie să găsesc schitul Băiceni Secu. Un schit de călugări care aparține de deja celebra și mult vizitata Mănăstire Secu din Pipirig, județul Neamț.

Cauciucuri noi care nu mai fac zgomot, vânt dintr-o parte de trebuie să merg înclinat ca să țin motocicleta pe drum, și dă-i. De la Iași la Târgu Frumos e DN2 sau E85, aglomerat și monoton. Băi, oameni. Cum faci dreapta de la Târgu Frumos spre schit se schimbă lucrurile de parcă schimbi țara. Nu degeaba se plimba Ștefan cel Mare prin zona aia de tocea potcoave, ca să fim în nota textului. Dealuri cu floarea soarelui, dealuri cu pomi fructiferi, porumb și vie. Drum de asfalt excelent, probabil turnat proaspăt, care șerpuiește printre dealurile astea și iese din Târgu Frumos spre Cucuteni și, imediat, spre Băiceni. Și ajung…

Sentimentul e un pic ciudat. Nu prea știu cum o să spun eu ”Salut, sunt Scutariu, mă știți de pe Facebook?”. Sau ”Bună ziua, părinte! Am venit și eu să dorm la schit pentru că am un fix, mă primiți?”. Am o carte ”Est, spre Siberia” de făcut cadou, am o vorbă pusă, încercăm. Probabil o să fie ciudat, dat fiind faptul că interacționez cu niște călugări, slujitori ai Bisericii care nu cred că sunt mari fani socializare cu oameni ca mine. Nu?

Nu! Știți sentimentul ăla care te cuprinde când pune Boeingul roțile pe asfaltul de la Otopeni? Sau ăla din primii metri pe care îi faci după ce-ți dă vameșul pașaportul sau buletinul în vamă la Nădlac? Așa mă simt eu la Băiceni Secu. Oameni zâmbitori, foarte politicoși, dar suficient de vorbăreți încât să nu mă simt stânjenit. Părintele Damaschin mă primește, îmi urează un ”Bun venit!” și mă pune să îmi duc motocicleta la adăpost și să îmi dau jos bagajele. Îmi arată o chilie, o cameră în care voi sta. Extrem de curat, simplu, cu baie imediat lângă. Îmi arată unde am priza, unde trebuie să pun boilerul ca să am apă caldă de duș, și mă invită să îmi arate locul. Nu vă imaginați ce frumos. Câteva hectare, peste 20, în care călugării de la Băiceni muncesc. La vie, la livadă, la grădina de zarzavat. Totul pe dealuri, văi. Arată într-un mare fel. Sunt invitat să văd și stupii, mi se arată și clădirea în care urmează să fie procesată mierea și mi se spune că pot să stau pe unde vreau, să mă plimb peste tot fără nicio problemă. Să mă relaxez și să mă odihnesc. Asta imediat după ce aud, fără să aduc eu vorba, că Părintele Damaschin visează să ajungă să călătorească cu Transsiberianul. Cam care erau șansele? Dintre toate mănăstirile, bisericile și schiturile din țara asta eu să nimeresc în cel în care un călugăr să vrea să meargă cu Transsiberianul?

Cireșe negre, dulci, la plăcere

Nici dacă alegeam dintr-un meniu nu puteam să aleg un loc mai potrivit, cu oameni mai faini. Las tot, mă schimb și ies la explorat. Bag în mine două kile de cireșe din copac, că-s de vreo trei soiuri, balotez și niște caise coapte, niște pere, apoi mă întorc la chilie ca să aflu că sunt așteptat la masă. Păi cum să nu? Ciorbă de ciuperci. Ciorbă, nu supă. Ceva cu ciuperci, zarzavat și fidea de casă. Bună de aș fi băut-o în loc de apă. Apoi, la felul doi, pilaf cu ciuperci. Excelent! Desertul e pâine cu dulceață de caise din livadă.

Nu știu cât stau, probabil nu mult, dar am sentimentul că o să îmi placă mult aici.

Din seria 40 de zile în România:

[instagram-feed]

13 comentarii

Leave a Reply to Adrian X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.