web analytics
40 de zile in Romania

40 de zile în România – Cârtițele și istoria

Cred că mulți au auzit de Cultura Cucuteni. Însă nu știu câți au și vizitat locul unde a început totul. Culmea, o civilizație care datează de acum circa șase, șapte mii de ani ce a fost descoperită abia la finalul secolului al 19-lea. În 1884, în timp ce săpau într-o carieră de piatră pentru a scoate materie primă pentru drumul de la Târgu Frumos la Hârlău, muncitorii au dat peste cioburi, fragmente de oale și alte bucăți de ceramică. Cercetările arheologice ce au urmat acelui moment au conturat ceea ce azi numim Cultura Cucuteni. Adică o civilizație preistorică, poate cea mai importantă din partea asta a lumii, localizată în timp undeva la vreo 5000 și ceva de ani înainte de Hristos, deci acum aproximativ 7000 de ani.

Ce e și mai impresionant e faptul că cucutenienii (o să ignor până la final efectul acustic dezagreabil, deal with it!) au existat timp de 1500 de ani, adică o perioadă uriașă de timp și au ocupat un teritoriu de 350.000 de kilometri pătrați. De la noi, spre nord-est, Moldova, Ucraina până pe sub Kiev, dar și spre vest, spre Polonia de astăzi. E o civilizație studiată îndelung, știm despre ei că erau cultivatori, profitând de pământul extrem de fertil din zona asta. Cereale, viță de vie, pomi fructiferi. Lucrau pământul cu pluguri, foloseau silex pentru unelte tăioase și arme, vârfuri de topoare și de săgeți.

Multe dintre lucurile descoperite de pe vremea lor sunt legate de ceramică. Vase, farfurii, oale, tot felul de astfel de obiecte, unele într-o stare uimitor de bună deși vorbim despre o perioadă de timp greu de imaginat. Obiecte de ceramică pictate cu ceva ce uimește și în ziua de azi. Și-au păstrat culorile, formele și încă nu au fost elucidate toate misterele legate de ele. De exemplu, ce mi s-a părut mie interesant e faptul că cercetătorii nu au o teorie clară cu privire la modul în care cucutenienii își pictau vasele. Adică la felul în care reușeau să tragă dungile, unele care sunt uniforme, nu par că ar fi făcute cu pensula. O pensulă lasă urme acolo unde e aplicată prima dată și nu poate să păstreze grosimea și forma dungii pe părțile curbate, nu? Ei bine, una dintre ipoteze este faptul că cucutenienii foloseau un soi de strămoș al markerului, adică niște mici rezervoare din ceramică sub formă de sân, de țâță, cu un sfârc mic prin care ieșea vopseaua și puteau avea rezerve pentru a duce o dungă lungă pe vasul care era, de obicei, așezat pe o masă rotativă de lucru.

În 2020, Cucuteniul e fascinant. La prima vedere, ai spune că e doar un sat normal din Moldova. Doar niște desene-motive cucuteniene aplicate de săteni pe gardurile caselor trădează ceea ce se ascunde la mică adâncime pe dealurile din jur, unele care se învecinează cu via Cotnariului. Centrul culturii cucuteniene este atât de bogat încât fiecare arătură scoate la suprafață bucăți de ceramică, e colosal. Cârtițele, am pozat asta, scot la suprafață mușuroaie în care găsești bucăți de ceramică pe care încă se mai pot vedea desene. Valoarea e inestimabilă, mai ales pentru că în zonă au fost găsite și adevărate comori, tezaure cu piese din metale prețioase. Din aur.

Pe deal, imediat după ce se termină satul Cucuteni și începe coborârea spre Băiceni, e și un muzeu dedicat civilizației cucuteniene. Cu o formă interesantă și cu legende destul de ciudate – doi paznici s-ar fi sinucis recent acolo – muzeul este de fapt o construcție care acoperă și protejează un sit arheologic. O necropolă daco-getică datată din secolul al 4-lea înainte de Hristos. Prima vizită, într-o zi de marți, a fost eșec. Luni și marți e închis. Miercuri e deschis.

Pe lângă un paznic, staționat permanent acolo împreună cu un câine schilod și prietenos, apare și custodele. Un sătean, înțeleg. Omul e la coasă, pe dealul de lângă muzeu, dar vine imediat ce vede că are vizitatori. Sunt eu și un cuplu care a ajuns cu câteva minute înainte. Custodele, un om pe la 55 de ani, roșu în obraji, ars de soare și cu o voce gravă pare să aibă discurs repetat. E pasionat de subiect, face o grămadă de paranteze ce îi fac discursul de neurmărit, dar vorbește cu pasiune despre cultura Cucuteni, despre perioada care a dus la dezvoltarea civilizației, despre daci, despre dacii liberi, despre ocupația romană și tot așa. Are răspuns la fiecare întrebare și te lasă cu greu să pleci în turul muzeului, tur care te duce pe la panouri cu texte și mici obiecte recuperate din siturile arheologice, fără valoare pentru hoți, doar cu valoare istorică și culturală.

”Fac din pasiune, nu pentru bani, nu pentru altceva”, spune custodele. ”Sunt pasionat de istorie, visez să ajung să văd mai multe muzee din țară, dar nu s-a putut până acum”, spune în timp ce ne povestește despre alte obiecte recuperate care acum sunt în muzee mai mari din Iași, din Piatra Neamț sau din Roman. Ia taxa de intrare, 8 lei, și refuză categoric oferta cuplului de a nu rupe biletele din top. Practic, de a păstra banii pentru el. ”Nu, nu. Luați bilete, eu trebuie să vând bilete aici, nu fac asta pentru bani”.

Muzeul, cum ziceam, nu e mare și nici foarte bine dotat. E doar o piesă dintr-un puzzle despre civilizația cucuteniană, puzzle ce poate fi completat cu citit și cu vizite pe la alte muzee. Dar merită vizitat fie doar și pentru a atinge un obiectiv liniștit care, cu 5000 de ani înainte de Hristos, găzduia o cultură cu mijloace mai avansate decât vezi azi prin multe părți ale lumii. Sunt convins că sunt zone în Africa, Asia, poate chiar și America de Sud unde oamenii nu își ard ceramica în cuptoare cu cameră dublă, direcționând ingenios aerul fierbinte de la foc către oalele puse la copt. Șapte mii de ani!

Din seria 40 de zile în România:

[instagram-feed]

This image has an empty alt attribute; its file name is BMW_bannere_R1250GS_850x150px_062020-1024x181.png

3 comentarii

Leave a Reply to 40 de zile în România – Pe aici nu se trece! | Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.