Trans-Siberian 2016, ziua 4. Sunt un nenorocit, joc cartea turistului dezorientat

Știți cum acuzăm câteodată pe cineva că se foloseste de un dezavantaj ca să obțină un avantaj? Spre exemplu, cum femeile nu cară niciodată baxul de apă plată pentru că sunt gingașe și nu au putere? Sau cum avem mereu grijă să nu spunem Polonia în preajma evreilor pentru că, well.. știm toți de ce? Așa m-am obișnuit eu să-mi manipulez colegii de călătorie, doar că nu folosesc cartea femeii, nici pe cea a evreului cu rude exterminate de un nebun. O folosesc pe cea a turistului.

Ziua a patra, adică a doua zi de stat pe tren, a început ciudat. La ora 2 noaptea eram toți pe peronul gării din Kirov, acolo unde… soarele răsărea. Am avut un fel de întuneric doar de la 10 seara până pe la 1 jumate, apoi lumină. Am dormit ciudat până pe la 7, oră la care văd că ne-am trezit toți. Cât am fost la baie să mă spăl pe dinți și pe față, bielorusul și șoferul de tir au ras câte o cutie de bere ca aperitiv pentru sticla de vodkă. Superb! Toată distracția se mută pe paturile de jos, adică la mine și la bielorus. Se mănâncă la comun, doar eu nu împart hasul pentru simplul motiv că n-am ce împărți. Dau și eu drumul unei beri pe la 8 jumate, că doar n-o fi foc. Așa încep discuțiile între ei și mine, discuții din care nu înțelegem nimic, dar care ne fac să râdem.

Bielorusul, fata si soferul de TIR comunicand cu mine prin google translate

“Cristian, uite ce șlapi și-a cumpărat fata de la provodnitsa! A dat 200 de ruble, dar ei costă 250 de ruble”. Bielorusul îmi arată niște papuci de casă model căile ferate rusești pe care colega noastră abia îi cumpărase, în lipsă de încălțăminte adecvată. Îmi par o idee bună de suvenir, dar provodnitsa mă informează că era ultima pereche. Joc cartea turistului trist amator de suveniruri și, evident, fata îmi cedează șlapii pentru 200 de ruble. “Cristian, you have Romania money?” Nu, bosule, normal că n-am! Eu umblu cu cardul MasterCard, atât de prost sunt încât să nu iau câteva de un leu cu mine, să vă las amintire. Mai ales că suntem singurii cretini de pe planetă cu bani de plastic. Sunt dezamăgiți, dar ei îmi arată banii din Belarus, banii din Rusia. Primesc niște bancnote mici drept suvenir, apoi vine rândul pașapoartelor. Rușii au nevoie de pașapoarte ca să meargă prin țară, din câte am observat. Se laudă cu vizele lor, apoi mi-l cer și pe al meu. Sah mat! Viza de SUA le dă cu virgulă. “Cristian, why you no travel in America? You have visa”. Am viză, doar că America expensive like dracu și îmi permit mai rar. “Aaaaa, Rusia not expensive, Rusia for poor people”, înțelege adolescentul.

Socializare pe bisericute

Viața mea e din ce în ce mai frumoasă. Nu plătesc pentru bere, o trafichează ei ascunși de provodnitsa când oprim în stații. Mănânc gratis de la ei, nu vor să îi refuz. Am băgat conserve de pește, am băgat salamuri, cașcavaluri, napolitane, biscuiți, de toate. M-am obișnuit așa. Se termină bateria la telefon? Trebuie doar să arăt încărcătorul, să zic “Hmmm..” cu voce tare și sare fie adolescentul, fie bielorusul, să plece cu bateria externă în căutare de curent. Vagon restaurant? Nu știm, nouă nu ne trebuie, dar Cristian va fi informat. Soldatul iese din hibernare, sare din pat și revine după 20 de minute cu informația că vagonul restaurant e vreo 8 vagoane înspre locomotivă.

Altfel, timpul trece repede. De când s-a luminat am început să trecem prin zone tot mai mișto, am traversat râul Kama, iar între Perm și Yekaterinburg am impresia că am traversat munții Ural. Frumos de nu vă imaginați, au rușii pădure cât să acopere toată Europa cu ea. Nu exagerez, a fost la un moment dat o porțiune de drum de 2 ore, 2 ore și ceva, în care n-am văzut altceva decât pădure deasă de conifere. Munții Ural sunt traversați de Trans-Siberian parcă intenționat ca să fie mai mișto. Trenul merge doar în S-uri, șerpuit, de obicei de-a lungul unui râu. Case sunt rar, mai repede cabane din lemn, acoperite cu lemn sau tablă. “Cristian, like Russia?”. Soferul de TIR se prinde că stau geană pe geam. Like, unchiule, că e frumoasă! Abia aștept să trec și cu o motocicletă prin ea.

Inspre Muntii Ural

Prin Muntii Ural

Am intrat in Siberia

La Yekaterinburg am coborât să-mi iau ceva carne, că nu mai merge fără. Evident, magazinele din gară sunt scumpe. 250 de ruble pe un mini-baton de salam, 140 de ruble pe niște triunghiuri de brânză topită și restul până la 460 pe o doză de cola. Ora e 3 pe ceasul meu, adică ora Moscovei, doar că aici e ora 5. E puțin ciudat fără repere, noroc că nu am ceva important de făcut. Acum e 7 seara, scriu ăsta ca să-l citiți mâine, apoi mă bag la un somn de câteva ore. Așa au făcut toți și știu că pe la 11-12 noaptea îi apucă vorbitul, mâncatul și muzica. Doamne-ajută la toată lumea!

Yekaterinburg

Ah, dacă nu mai scriu să știți că e vina lui Samsung. Cred că bateria s-a sinucis, o încarc și de 3 ori pe zi. Următorul meu telefon o să fie un smartphone performant și cu baterie gigant, m-am săturat de fru-fru-uri de pițipoance cu baterie inexistentă.