web analytics
Trans-Siberian 2016 Turism

Trans-Siberian 2016: episodul 1

Sunt decis cam 90% că vara asta e vara din viața mea în care trebuie să mai tai o dorință de pe listă, cea cu Trans Siberianul. Adică să merg cu trenul timp de șase zile și ceva pe ruta Moscova – Novosibirsk – Irkutsk – Vladivostok. Un întreg continent în tren, 9.300 de kilometri la clasa a treia.

În fine, m-am uitat în mare la lucrurile de care am nevoie. Am nevoie de o viză turistică pentru Rusia, însă procedurile pentru obținerea ei s-au modificat față de aprilie 2014, atunci când am fost eu la Moscova. Și mai am nevoie să decid cum vreau să fie călătoria.

Ce nu se va schimba este faptul că București – Moscova și Moscova – București se vor întâmpla cu avionul, cu Aeroflot. Ce se poate schimba este întoarcerea de la Vladivostok la Moscova pentru că sunt într-un moment în care nu îmi dau seama dacă e mai bine să vin tot cu trenul, șapte zile, sau să iau un avion. M-am uitat pe prețuri și un bilet costă în jur de 600 de lei, adică mai puțin decât trenul, iar călătoria durează undeva la opt ore.

În varianta 1 ar fi: o zi spre Moscova, o noapte acolo, șase zile pe drum, 2-3 zile în Vladivostok, șase zile la întors, o zi de la Moscova spre casă. Adică foarte, foarte mult timp. Și mai mulți bani cheltuiți.

Sper să-mi iasă! E primul episod, vor mai exista câteva zeci probabil, că tind să mă răzgândesc. Spre exemplu acum, mi-a venit în minte că aș putea întrerupe călătoria cu trenul pentru 2 zile la Irkutsk, să văd lacul Baikal și să plec apoi spre Vladivostok.

10 comentarii

Leave a Reply to carizu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.