web analytics
Fotbal intern

Șumudică a primit un picior în gură de la salvatorul său. Que pasa?

Nu știu dacă ați urmărit ieri nenorocirea aia de conferință de presă pe care a ținut-o Răzvan Burleanu. Chipurile, omu’ ne-a explicat de ce n-am fost buni la EURO, ce ne lipsește, ce avem prea mult, practic a analizat complet și complex situația fotbalului românesc. Asta din două motive. Primul pentru că se pricepe la fotbal ca nimeni altu’ și al doilea pentru că, din ce aud, îi place mult analiza. Îi place să facă analize, ceva de speriat.

Sigur, în toiul analizei publice a avut și momente în care n-a fost J.R.R. Tolkien, în care fantasticul nu i-a acaparat tot discursul și ceea ce a rostit cu o grimasă neconvingătoare n-a fost chiar din Hobbiton. Printre lucrurile astea se numără și agheul pe care l-a tras spre cel mai parior dintre antrenorii Ligii 1, numitul Marius Șumudică. Întrebat dacă se gândește să-l aducă selecționer (o idee cretină, așa ceva nu trebuia rostit, dar nu îi aparține reporterului de acolo ci chiar lui Șumudică), Burleanu a replicat excelent: ”Unul care a fost suspectat și dovedit că a pariat să fie selecționer în mandatul meu? Să fim serioși!”. KO!

După ce m-am bucurat de moment imaginându-mi cum a primit 1×2 vestea, mi-am revenit și mi-am amintit că Hagi și alții ca el, adică oameni în care am încredere, au vorbit despre cum e favorizat Șumudică la FRF. Vă aduceți aminte, da? Sau poate că nu, că nu prea se scrie despre asta, Șumudică e prieten cu un număr surprinzător de mare de oameni din presă, lucruri pe care vi le voi spune la un moment dat. Care să fie explicația pentru care Burleanu îl execută public acum, la doar câteva luni după ce personal a girat pentru amânarea suspendării lui?

sumudica

6 comentarii

  • 1×2 si-a luat-o in buza de la FIFA … el,de 3 saptamani e pe banca astrei giurgiu in mod fraudulos … pt ca se considera intrata in vigoare suspendarea,din data de 8 iunie 2016 … doar in romania o sa simta aceasta suspendare…in fine….i-a tras-o si FIFA acestui parior,pe nume nINEL.

  • nu te-àm vàzut sà te pronunti despre …contrele àste Burlenu- Presà-Hàgi-Becàli etc.
    càre e pàrereà tà? sunt meritàte toàte àcuzele inspre Burlenu???

  • Incep eu cu doi care cred ca au si tatuaj cu aceasta vietate si completezi tu lista cu ceilalti: Dan Filoti si Decebal Radulescu.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.