web analytics
Fotbal intern

Steaua – Rapid, pe Dinamo! AMFB explică de ce nu se merge pe Național Arena

Pentru că ieri au apărut speculații cu privire la locul de disputare a celor două Steaua – Academia Rapid rămase în ”program”, am vorbit la AMFB și am cerut lămuriri. Și așa e, cum spuneați. Meciul între echipele cu două galerii numeroase și active se dispută pe singurul teren din București pe care joacă o altă echipă cu galerie numeroasă și activă. Pentru că fuck logic, de aia!

Acum, las la o parte răutăcismele și vă zic cum își motivează AMFB (prin președintele Marian Lumînare) gestul și, în general, ce spune despre evenimente:

Am trimis documentația necesară către cei care administrează stadionul Dinamo, dacă ne vor răspunde și își vor da acordul, atunci meciurile din playoff și finala Cupei se vor disputa acolo

”Au mai existat variantele Sportul și Cotroceni, însă e imposibil de obținut avize”

”Nu putem juca în playoff pe Arena Națională pentru că ar fi prea scump. Interesul pentru un Steaua – Tricolo sau un Rapid – Tricolor ar fi foarte mic, iar costurile pentru stadion sunt foarte mari”

”Nu putem juca în playoff doar Steaua – Academia Rapid pe Național Arena pentru că tradiția noastră e să jucăm cuplaj, sunt sarea și piperul competiției playoff”

”Există o variantă să jucăm finala Cupei pe Arena Națională, însă e mică”

12 comentarii

  • Anul trecut tot asa afectat si interesat erai de activitatea AMFB si de conditiile in care se joaca in liga a 4-a?

  • Trebuie sa fii nebun ca sa ai pretentia sa se mai joace acest meci pe National Arena, dupa ce a fost in campionat. V-ati facut-o cu mana voastra.

      • Incidente, proasta organizare, zeci de scaune rupte. Cine crezi ca si-ar asuma responsabilitatea acum sa organizeze iar acelasi meci acolo?
        Ca idee, m-am uitat la montajul celor de la Ultras World de la CSA-Academia. Interesant mini-interviul de la inceput cu capeteniile sudiste, care anuntau ca “puteti vedea de toate, de la pyro, pana la incidente cu politia si pana la bataie cu suporterii adversi de la tribuna a doua”. Ciudata premonitie 🙂

  • La playoff am inteles de ce nu se joaca pe National Arena, dar finala Cupei se poate juca suta la suta acolo. Urmezi aceeasi reteta ca la meciul organizat de Steaua: aduci sponsori pentru un Steaua – Rapid pentru ca lumea va veni si iti acoperi cheltuielile si mai iesi si pe profit.

  • Pai ce importanta are? Pe Dinamo or sa joace Csa – Academia Rapid. Nu au nimic in comun cu traditia cele doua echipe, Nu au nimic in comun cu Dinamo. Dinamovistii ii considera pe Stelistii din liga 1 ca cei mai mari rivali. Ai vazut tu 3 D-uri pentru csa? Ai auzit tu lozinci impotriva csa?

    • Da, au “lozinci” si scandari împotriva Stelei, nu a fc fcsb-ului.

Leave a Reply to PLM X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.