web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Est, spre Siberia #23 – Magadan! Unde șoseaua se oprește în apă și unde s-a terminat Pământul

Nu că plec, zbor din Susuman! Azi e ultima zi din Drumul Oaselor, am vreo 640 de kilometri până la Magadan și plănuiesc să nu mă opresc în altă parte pentru somn. Doar că drumul se simte, oboseala, uzura, toate se simt. Și pe mine, mă trezesc diminețile ca moșnegii, am nevoie de încălzire ca să o iau din loc, dacă aș avea niște unguente, niște alifii cu miros de mentol le-aș folosi. Se vede și pe echipament, geaca mea nu mai e neagră cu alb și albastru, e gri-praf. Dar cel mai bine se vede pe motocicletă. Gotze, săracu’, e acoperit de noroi peste tot. Și noroiul ăsta, mama lui, se face precum cimentul când se usucă. Farul e aproape blocat, semnalizatoarele nu se mai văd, parbrizul e deja mat, toba, scutul și jantele sunt acoperite de cimentul ăsta. Noroc că-i o motocicletă care arată mai bine murdară. Problema e alta, lanțul meu e gata. Adică nu-s expert în lanțuri, nici măcar în lănțișoare, dar ăsta e pilaf. Nu doar că are burtă, deci e clar lărgit, într-o parte face S-uri, e îndoit în stare de repaus, n-am văzut în viața mea așa ceva. Mi-e cam teamă, în zona asta mă sincer îndoiesc că voi găsi lanț de BMW dacă se rupe ăsta, dar înțeleg de la prietenul Drăgan din România că în cel mai rău caz o să sară, de rupt nu se rupe. Mă mai uit o dată la el, mie-mi pare că dacă strănut spre el se va dezintegra, dar mergem pe încredere.

Dacă voi ați mai văzut așa lanț….

Am un spor nemaivăzut. Mă ajută și starea ok-ish a drumului, tot pământ pietruit și fără prea multe gropi, și îi dau spre ceea ce cred că e ieșirea din munți. După vreo 100 de kilometri apare și prima benzinărie, iar aici încep calculele. Povestea-i ca la Moscova, nu trebuie să ajung cu benzină în rezervor la Magadan, nu o primesc ăștia în avion. Deci am un rezervor plin din care am făcut 100 de kilometri și mai am 7 litri în canistră. Teoretic, după calculele mele, dacă fac plinul aici și nu mai alimentez deloc pe drum, ce am în canistră ar trebui să îmi ajungă 550 de kilometri. E o benzinărie cu o singură pompă, benzină de 92 desigur, dar cred că e nouă, aparatura e incomparabil mai modernă față de vechiturile la care am alimentat până acum. Îi zic doamnei ce vreau să pun, dau să plătesc și o văd că face ochii mari când mă vede că scot un pumn de bănuți din buzunar. E încântată, probabil n-are să dea rest oamenilor și mă roagă să îi număr fiecare bănuț pe care îl am, să plătesc cât mai mărunt posibil. Facem și așa, ba îmi mai rămâne să îi mai și schimb 100 de ruble în mărunt, și mă grăbesc spre destinație.

Cea mai modernă benzinărie cu cea mai scumpă benzină

Se cunoaște că merg către apă, chiar dacă e cam capătul planetei. E din ce în ce mai multă civilizație, în sensul în care orășelele nu mai sunt părăsite chiar toate, sunt semne de viață și în sate, iar exploatările miniere se înmulțesc. Asta înseamnă că se înmulțesc și camioanele care ridică praful de pe lume în aer, așa că pe la jumătatea distanței mă opresc la un Kafe. Unul serios, cu de toate, chiar dacă foarte scumpe. Îmi iau un fel de șnițel de pui, dar homemade nu semipreparat, niște cartofi fierți, o plăcintă cu mac, o cola și un snickers. Și o apă, ca să fie 550 de ruble în cap. Mănânc cot la cot cu șoferii cisternelor care transportă combustibili pe drumul ăsta, de la benzinărie la benzinărie. Și cu cei care călătoresc în maxi-taxi-uri. Se mănâncă în liniște, mai e câte un nene care își soarbe ciorba, dar în rest e liniște și ne uităm la desenele alea animate cu leul mic și leul mare prin junglă. Dublate în rusă, evident, e foarte greu să găsești în afara orașelor mari programe care să conțină altă limbă.

Șoferul de TIR cu care vorbisem zilele trecute avea mare dreptate. Au fost zile în care după 250-300 de kilometri eram praf, parcă mă bătuse cineva. Azi, probabil și pentru că se apropie destinația, am 400 și merg de parcă abia am plecat. Motocicleta nu cârâie, nu mârâie, face ce trebuie să facă așa că mă duc tare spre Magadan. O ultimă oprire fac într-un pustiu în care mi se tot pare că se aude un mormăit din boscheți. Îmi tot aduc aminte de urși, de faptul că Max din Yakutsk îmi spunea că ăsta e ”bear land”, dar pun totul pe seama oboselii. Asta nu mă împiedică să mă uit peste umăr la fiecare jumătate de minut în timp ce golesc canistra în rezervor.

Peisaj normal la Kafe-uri. Eu și TIR-urile

Vin și ultimii 150 de kilometri, cei care sunt asfaltați, dar în prima parte asfaltul e prost tare, aș fi preferat pământ. Mă opresc în Palatka, dau câte 10 ruble unor copilași de 5-6 ani care m-au abordat în fața supermarketului în care mă odihnesc pe scări, și încep cu telefoanele. Întâi la hostelul din Magadan unde patul în camera de șase oameni e nouă euro pe noapte. Se rezolvă. Apoi companiei care ar trebui să se ocupe de transportul motocicletei de la Magadan la Moscova. Îl sun pe nenea cu care am vorbit prin mailuri, canci! Răspunde un robot și mi se pare că vorbește în chineză, deci domnul Oleg s-ar putea să fie plecat din Rusia. Am pus-o dacă-i așa. Îmi aduc aminte că Vlad din Moscova s-a interesat și el de compania asta și a vorbit cu ei la telefon, așa că îl abordez pe WhatsApp pentru un contact. Îmi dă un număr și îmi spune că există o Cristina care vorbește engleză. Sun, mulțumiri Serghei pentru gestul de a-mi reîncărca cu 350 de ruble contul, și răspunde o doamnă care când mă aude cu engleză strigă ”Crisss!”. Cristina stăpânește bine limba, îi explic despre ce e vorba și mă întreabă când vreau să vin. E târziu azi, deci rămâne pe mâine la ora 10 dimineața. Cel puțin la telefon totul pare parfum, sper să rămână așa.

Asfaltul devine tot mai bun pe măsură ce Magadanul se apropie, iar cu vreo 80 de kilometri înainte, adică după Palatka, se face chiar foarte bun. Am niște mici urcări și niște coborâri de excepție, Drumul Oaselor se termină (de fapt începe, construirea lui a început de la Magadan și a continuat spre vest, spre malul drept al Lenei) într-un mare stil. Începe deja să îmi pară rău că s-a terminat, dar n-am timp să mă gândesc. Urc un deal și… MAGADAN!!!!! Indicator mare, colorat, special făcut mă gândesc pentru cei care călătoresc până aici. Mă bucur în cască, strig puțin, îi trag două-trei palme prietenești lui Gotze care mârâie sub mine din cauza lanțului praf și opresc pentru poze. Gata! S-a terminat Drumul Oaselor, am reușit să ajung aici. A fost chinuitor doar din punct de vedere fizic pe anumite porțiuni, în special până la Khandyga. Dar peisajele incredibile au compensat totul, ba au adus și un plus uriaș. E ciudat sentimentul de ”departe”, probabil dacă ești mai normal la cap îți dăunează un pic bibilicii să stai atât de departe de orice, să mergi sute de kilometri printr-o sălbăticie care nu e atinsă în afara drumului și a lucrărilor mici din jurul acestuia. Dar pentru mine, de fiecare dată când mi-a fost greu, rezolvarea a venit gândindu-mă la cei care au fost forțați să sape zeci de ani prin sălbăticia Siberiei, ierni geroase și veri ploioase, pentru a termina cei aproape 2000 de kilometri. Din nou, Max avea dreptate. Drumul ăsta are suflet, milioanele de oameni care au murit în zonă au lăsat ceva important în urmă.

După munții ăștia e Magadanul!

De sus, de la Mask of Sorrow

Magadanul de sus, coborând spre apă, se vede frumos. Sigur, tot blocuri, însă arată mult mai bine decât orașele pe care le-am văzut până aici. Incomparabil. E mai aerisit, mai mult verde, iar golful care se vede în zare pare mișto. Imediat după intrare fac o dreaptă și urc vreo doi kilometri până la Mask of Sorrow. E o sculptură uriașă de piatră care are forma unei măști, unei fețe, care lăcrimează. A fost construită tocmai pentru a comemora suferința celor care au fost prizonieri în gulaguri și care au muncit la Drumul Oaselor și în minele din Estul Îndepărtat. Pe pietrele din jur, am văzut în filme mai vechi, sunt gravate simbolurile religiilor diferite pe care le-au avut prizonierii, însă eu n-am mai văzut asta acum.

Mask of Sorrow, Magadan

E deja seară și, apropo, sunt la +8 ore față de București, nu la +7 așa cum credeam. Revenirea o să fie nasoală rău, dar până atunci îmi iau în primire hostelul. E o clădire relativ nouă, chiar la intrarea în primul rând de blocuri. Îl văd pe dreapta și, chiar înainte să iau virajul, văd urmările unui accident rutier înspăimântător care s-a întâmplat acum maximum jumătate de oră, dacă nu mai recent. E o mașină lovită, alta răsturnată, aiurea. La recepție o doamnă care nu știe engleză, dar ne înțelegem. Are patul liber și îmi arată o cameră în care nu e nimeni, dar sunt semne că toate celelalte locuri sunt ocupate. Sunt rufe la întins pe niște funii legate între scândurile paturilor suprapuse, bagaje aranjate pe margine, pe lângă pereți. Niște căni cu ceai și cafea zac nespălate pe raft, probabil de dimineață, iar mirosul… ei bine, mirosul mă face să cred că stau în cameră cu niște băieți care lucrează la drumuri și poduri. Vine și confirmarea în jumătate de oră, atunci când un microbuz îi debarcă în fața hostelului. Băieți tineri, maximum 40 de ani, care salută la intrare și populează imediat camera. Se dezbracă de hainele de lucru, se duc la dușuri și la mâncare, apoi revin în cameră. Nu știu cât de grea o fi munca lor, dar nu par deloc rupți. E deschis singurul televizor din cameră, o chestie mică, mică de tot pe care o urmărește doar un singur nene, cel mai bătrân dintre ei. Se uită la niște filme rusești, niște drame cred. Se împușcă unii, apoi ea fuge pe o stradă plină de bălți uitându-se în spate pe un fond muzical alert. E trasă într-o scară de un Igor care o duce într-un apartament comunist, îi dă ceva fierbinte de băut și o pune să mănânce, totul în timp ce el privește-n jos pe stradă de după perdea, să nu fie reperat. Nenea blond care se uită e pierdut, atras de film, nu mișcă. Restul băieților stau fie pe telefoane, au un fel de Tinder rusesc în care dau stânga-dreapta și își arată capturile unul altuia. Se și iese la fumat, cam la fiecare 20 de minute, se ascultă muzică, e viață. Doar că e viață până pe la 12 noaptea, iar eu sunt cu doi la viață, așa că folosesc dopurile pentru somn.

Am ajuns și la Magadan, sunt foarte satisfăcut! Dar grijile și poveștile sunt departe de a se fi terminat. Am de organizat transportul motocicletei, am de organizat transportul meu, plus drumul de la Moscova spre casă. Mâine o să fie o zi interesantă.

49 comentarii

  • Am citit pe nerăsuflate relatările siberiene. Se pare că a fost grozav. Felicitări!
    Drumul Oaselor este un vis și pentru mine. A-ul există, motorul toarce liniștit în parcare și pașaportul mai are câteva pagini libere. Ce să mai aștept deci?

  • Bravo maestre! Sincere felicitari ! Te mai asteptam sa ne mai scrii pana ajungi acasa! Parca imi pare mie rau ca s-a terminat…

  • Woooo- hooo ! Felicitari! ( da, stiu, cam tarziu cu felicitarile astea, acum am apucat 🙂 ) Inspirational, as zice – poate intr-o zi o sa stiu si eu sa merg destul de bine pe 2 roti sa fac macar 10% din ce ai facut tu.

      • Te citeam si imi inchipuiam ce vezi si ce simti ( nu ne cunoastem, deci imi inchipuiam ce as vedea si ce as simti eu – empatia are limite )… Si in timp ce tu mergeai sute de km prin pustiu, am fost si eu pana pe Valea Avrigului unde asfaltul lasa de dorit… si ma gandeam cum ar fi… Ma simteam ca un copil din ala care se joaca de-a filmul cu Van Damme pe care tocmai l-a vazut!

  • felicitari peste felicitari dar nimic care sa reziste in fatza timpului . Felicita-torilor , puneti mana de la mana sa-i facem o statuie omului , un mic monument ceva ? Sau doar cu gura ca e pe gratis ?

  • Bravo Cristian, ai realizat ceva frumos. Logic, și cu minusuri, pentru că orice pădure are și uscaturi, dar mai ales cu oameni, adică OAMENI, și cu peisaje superbe. De feeling nu mai zic. Și mie îmi pare rău că aproape s-a terminat călătoria, însă e bine ca amândoi, și tu și BMW-ul sunteți ok, și că ați ajung la capătul propus. Felicitări.
    Baftă in continuare 🙂

  • Știu ca nu-i corect si solidar, ultimele doua postări le-am citit sub o umbrelă undeva pe-o plajă in Grecia.
    Țin sa te felicit pentru întregul material!

  • Ar fi fain daca ai pune toate povestirile de pe blog intr-o carte, cu poze cu tot. Cu siguranta ar iesi ceva foarte tare. Drum bun si numai bine 🙂

  • Sincere felicitari!!! Anul viitor trebuie sa alegi o noua destinatie. In zilele in care nu postai nimic pe fb/blog, cafeaua nu avea acelasi gust :))) Felicitari si pt stilul povestirilor. Anul trecut am ras mai mult , dar a fost mai relax calatoria.

  • Felicitari ! De cand ai plecat, in fiecare dimineata cand deschideam facebook-ul, prima cautare era numele tau. Abia asteptam sa vad prin ce ai mai trecut. Nu stiu cati ar face alegerea asta de vacanta. Drum bun la intoarcere si ai grija de tine !

  • O mai spun o data , felicitari ! In acesti doi ani aventurile tale au fost o adevarata campanie de promovare in online a tinutului rusesc , poate nu ti-ai dat seama 🙂
    Poate ar trebui ca ambasada Rusiei sa sara cu o parte din costurile calatoriei ( mai in gluma , mai in serios ) la cat i-ai promovat :))
    Spor la intoarcere , inteleg ca de la Moscova vii pe Gotze !

  • Mda….si eu am fost la Caciulata cu bicicleta si nu mi-am facut blog sa ma laud.

    Bravo Cristi, pentru realizare si pentru cum scrii.

  • Nu am alte cuvinte in plus fata de predecesorii: felicitari, respect, in fiecare dimineata la cafea, impresionat. Sper sa ne faci an de an bucuria de a citi din aventurile tale, chiar daca nu vor mai avea amploarea celei din vara asta

  • Fiind la -2 ore de Ro, am avut ocazia sa citesc printre primii acest serial. Trebuie sa cauti alta ruta acuma, ne-ai obisnuit intr-un fel. Felicitari si drumuri bune spre Ro !!

    • Cred ca ar trebui cat mai multi oameni sa descopere(-rim) astfel de locuri. Noi credem ca tot ni se cuvine, comentam repede cand nu ne convine un lucru, credem ca este ceva normal sa avem ce avem. Exista locuri in care doresti ceva si nu poti avea, sau locuri in care poate nu-ti doresti si este mai bine cat mai simplu, cred ca si acest lucru aduce implinirea, fericirea citita pe chipurile personajelor descrise de tine. Toate cele bune.

  • Cristi, multumim, ai adus multa inspiratie prin drumul tau, aproape initiatic as zice. Sunt sigura ca esti rupt, dar mai viu ca oricand! 😀 Vazand poze vechi, alb-negru, cu cei care au muncit la Drumul Oaselor, m-au trecut fiori si am inteles incarcatura acestui traseu. M-au bucurat mult pozele tale, mi-am adus aminte de cartile rusesti cu care mi-am petrecut copilaria optzecista, carti despre pustietatea Siberiei si viata in taiga. Sa te poarte camaradul Gotze spre cat mai multe aventuri!

  • Bravo, nu am fost niciodata atras de motocicleta dar dupa aventura ta m-am hotarat sa-mi fac carnetul pt motor! ?

  • Te salut! Ai idee cam cati bani ai cheltuit in total cu excursia asta? Ma refer strict la banii de cazare, mancare, combustibil etc (fara problemele mecanice) daca ai intrat in banii de rezerva…, ar fi interesant un calcul. Felicitari pentru expeditie, si drum bun inapoi acasa!
    PS: poate ai mai fost intrebat, imi cer scuze daca n-am vazut :)))

    • Nu am habar. Si oricum, mai am de cheltuit, nu ajung acasa mai devreme de o saptamana.

  • Calatoria ta si jurnalul “de front” mi-au creat un fel de reflex al lui Pavlov. Nu concep cafeaua de dimineata fara sa citesc un nou episod al aventurii tale. Felicitari pentru curaj, vointa si pentru tributul adus miilor de prizonieri care au murit pentru constructia Drumului Oaselor. Drum bun spre casa!

  • Felicitari pentru intreaga poveste. Daca pentru un simplu cititor a fost grozav sa lecturez experienta asta, ma gandesc cum o fi fost pentru tine. Drum bun inapoi si la cat mai multe trasee cu Gotze. 🙂

  • Bravo, ma bucur f mult pt tine!!!Indraznesc sa te intreb: care e urmatoarea destinatie?Nu neaparat anul asta….ma refer in viitorul apropiat…

  • Felicitari! O sursa de inspiratie. Pentru asta te urmaresc. Pentru povestile astea, aventuri intr-o tara in care noi romanii avem o mare retinere cand e vorba de planificat concedii. Bravo! Drum bun spre Moscova.
    Te saluta un caine! 🙂

  • Nu am decat un cuvant de spus: Respect!
    Si asta ti-o zice unul care are milioane de km facuti, dar nu pe 2 roti ci pe 12…
    Apropo, nici un cuvant despre politia rusească din zona? Nu tu un control asa de “traditie”? Nimic nimic?

    • Nimic, e politie, dar politia lor s-a civilizat serios in ultimii ani, cica. Au modernizat, au shimbat, au eliminat coruptia cat au putut, le-au crescut salariile ca sa nu mai atarne la spagi, tot ce am intalnit pe drum m-a ajutat sau mi-a urat drum bun.

  • Wow ce trist…. nu o sa mai am curand material de calitate pentru citit la cafea cum am avut in ultimele saptamani. Daca ar trebui sa aleg un “episod” favorit, mi-ar fi prea greu, am ras cu lacrimi la povestioarele din trans-siberian(alea cu moșii colegi de drum au fost epice) si am avut un gol in stomac cand am vazut ca nu ai mai postat nimic vreo 2 zile.Un astfel de drum fara nicio intamplare neprevazuta parcă nu are farmec, bine ca s-a terminat cu bine. Impresionant drumul, impresionanta imensitatea Siberiei, iar rusii pare ca au ceva ospitalitate cum rar mai gasesti prin Europa. Cum ziceai si tu, viata grea la -50 grade ii schimba pe oameni. Felicitari pentru experienta, cred ca nu sunt singurul invidios pe tine in momentele astea. Am avut parte de 23 de episoade (un sezon intreg, lol, parcă a fost programat) foarte tari, amuzante si….diferite. Am vazut Siberia in toata splendoarea, parca si nenea din Moldova ce vorbea romaneste mi-a adus o bucurie.

    p.s. Vezi ca poti intinde lantul manual, iti trebuie doar o cheie, daca nu e intinzatorul la maxim.
    p.s2 Ma impresionat motocicleta asta si sincer chiar ma gandesc serios la o achizitie in viitor. Fiabila, potenta, iti pui baza in ea, iar la pretul asta nu prea vad sa existe ceva mai ok.
    p.s.3 Daca citesti comentariul, lamureste-ma si pe mine te rog cum e cu clatitele alea cu lapte condensat. Se foloseste lapte condensat pe post de “umplutura” in loc de dulceata sau laptele se pune in compozitie. Chiar vreau sa incerc, par delicioase, dar fratele goagăl nu mi-a fost de ajutor in privinta asta.

    Asfalt uscat in continuare si drum sigur spre casa !

    • Salut! Vor mai fi cateva episoade, intoarcerea acasa va mai dura ceva. Lantul e deja intins la limita, nu mai am ce-i face. 🙂

      Laptele condensat e un soi de crema, e ca un sirop si poti sa ungi clatitele cu el. Se gaseste si la noi, sunt niste magazine rusesti care-l vand.

  • Felicitari, omule! Iti citesc articolele ca pe o carte pe capitole. Thumbs up!
    Multa sanatate si putere sa iti duci la capat aventura!

  • Felicitari! Dupa 23 de zile de mers pe moto, esti pregatit pt Dakar. Urmatorul traseu ar trebui sa fie catre Turcia, Irak, Iran, apoi catre nord, spre Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Rusia, Moldova… sa vezi atunci distractie!
    Acum esti nerabdator sa ajungi inapoi ca incepe mamaLIGA 1? ?

  • Felicitări, Cristiane! În timp ce alții îşi petrec vacanța pe la mare, prin baruri, tu ai ales altceva, ceva inedit. Poate alții te consideră nebun, dar pentru noi rămâi special. Să te întorci cu bine.

    “E ciudat sentimentul de ”departe”, probabil dacă ești mai normal la cap îți dăunează un pic bibilicii să stai atât de departe de orice, să mergi sute de kilometri printr-o sălbăticie care nu e atinsă în afara drumului și a lucrărilor mici din jurul acestuia. Dar pentru mine, de fiecare dată când mi-a fost greu, rezolvarea a venit gândindu-mă la cei care au fost forțați să sape zeci de ani prin sălbăticia Siberiei, ierni geroase și veri ploioase, pentru a termina cei aproape 2000 de kilometri.”

Leave a Reply to Cristi balcan X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.