Est, spre Siberia #21 – Zăpadă, 5 grade, noroi cât casa și cea mai frumoasă Siberie de până acum

Domnu’ soțu’ lu’ doamna Nina e un pic cam prea punctual. La 6:45 e la ușă, deși stabilisem ora 7. Îl înțeleg într-un fel, săracu’, l-a trimis doamna Nina să mă ajute cu bagajele fix când avea ieșire la pescuit pe Aldan cu prietenii, ori ora 7 la pescuit e cam când a trecut tot farmecul. Dar omul e amabil, mă ajută să încărcăm bagajele în ”russian jeep” și îi dăm spre garaj. Insist să plece, îi explic că durează vreo 25 de minute să montez totul pe motocicletă, ne luăm la revedere și dus e. Azi e zi lungă, sper să iasă bine. Teoretic aș vrea să ajung la Ust-Nera, cel mai nordic punct pe care îl voi atinge în această călătorie, adică vreo 550 de kilometri de mers. Mă bazez că pot atinge cifra asta, cu toate că ultimele zile pe Drumul Oaselor m-ar contrazice, pentru că toți spun că șoseaua devine mai bună. Plec din Khandiga după un plin de benzină și constat că lumea a avut dreptate, ieșirea din oraș se face pe un macadam mișto de tot, compactat bine, merge să-i dau și 80-100 km/h.

Nu vreau să jignesc pe nimeni, respect toate meseriile și le înțeleg pe toate, însă e o scandare pe stadion cu ”cea mai proastă meserie este în Jandarmerie”. Nu-s de acord, cea mai proastă meserie e în meteorologie! Fără niciun dubiu, sunt bani pe jos, doar te prezinți la muncă și încasezi cașcavalul. Prognozele meteo de pe cele mai importante site-uri de profil din lumea asta nu au nicio legătura cu realitatea de aici. Dar niciuna. În ziua în care am stat în Khandinga era anunțată ploaie, a fost soare și cald. Azi toți anunță soare și cald, fără un nor pe cer, afară-i ca-n melancolia lui Bacovia. Știu șobolani care ar fi invidioși pe nuanța de gri a cerului. Deci… meteorologie!

Peisajul se schimbă destul de rapid. Și devine superb. Prima sută de kilometri e frumoasă, dar se încadrează în peisajul pe care l-am mai văzut. Apoi… Apoi văd primii munți și, la cum arată orizontul, n-am cum să-i ocolesc, voi trece prin ei. Șoseaua pustie, doar cu un camion care vine din sens opus cam la fiecare 45 de minute de mers, urcă șerpuit și lin până când începe să fie tot mai frig. Dar nu frig ca-n Khandiga, la 15 grade, frig de 9 grade Celsius. Probabil e de la râurile pe lângă care e construită șoseaua asta. Fac primul popas de băut apă și mă uit în zare, la drumul care urcă prin munți. E iulie și sunt 9 grade! Adică o temperatură pe care deținuții din gulaguri o așteptau, mă gândesc, e cam cel mai bun lucru la care se puteau aștepta în prizonierat. Eu am costumul moto care mă protejează cât de cât, merg cu mânerele de la ghidon încălzite și parcă tot nu-i perfect. Cum o fi fost să ai pe tine niște zdrențe din cânepă, o pălărie, un târnăcop în spate și să spargi piatră înghețată în mijlocul Siberiei pentru că… pentru că ai avut ghinionul să faci parte din masa de oameni pe care nea Stalin a văzut-o drept periculoasă. Și asta vara. Nu îmi pot imagina ce se întâmpla în restul anului, iarna la minus 50 de grade, toamna când ploile inundă absolut totul în jur iar țânțarii sunt cu miliardele.

Russian Jeep care merge cu benzina de 80

Schimbarea peisajelor

Verde care face Anglia sa plece acasa de rusine

E motivul pentru care, orice s-ar întâmpla, nu am să mă enervez din cauza condițiilor de mers pe Drumul Oaselor. Vorba lui Max, drumul e un cimitir, are suflet. Sunt avertizat de domnu’ soțu’ lu’ doamna Nina încă de la plecare că benzinărie nu există până la Kyubeme, adică la 320 de kilometri. N-am emoții, cu un rezervor fac 350 de kilometri fără să merg la economie, mai am și canistra, dar parcă-mi tremură un pic picioarele când văd cum intră pe rezervă și se aprinde becul într-un pustiu în care nici musca nu bate. Dacă n-or avea benzină la Kyubeme? E capăt de drum? Că nici de la Kyubeme la Ust-Nera, încă vreo 250 de kilometri, nu mai există benzinărie. Până acolo mă mai lupt un pic și cu noroiul, apoi am de gestionat singura trecere de apă de până acum. E la capătul unei zone chinuitoare, în care temperatura coboară până la 5 grade Celsius, e multă zăpadă în albia râului, plouă și nu pot să merg tare pentru că pe jos alunecă. Verific apa mai întâi la picior, ghetele îmi sunt complet impermeabile și sunt destul de înalte. Apa e limpede, asta e bine, înseamnă că n-a plouat mai sus și nu va fi mare. Nu e, în cel mai adânc loc are 30-40 de centimetri, deci merge. Mă urc pe motocicletă, o iau ușor și trec fără nicio problemă, deși lovesc niște bolovani mari pe fund.

Înainte de popas e un reper important. Drumul face dreapta spre Tomtor și se tot duce. E ”Old Summer Road”, o porțiune din Drumul Oaselor care acum e abandonată în cea mai mare parte a ei, din câte înțeleg. Drumul e extraordinar de dificil, nu mai există prea multe poduri, sunt multe mlaștini, treceri de apă, noroaie până în gât și, cel mai nasol, e complet părăsit și pustiu. Adică cine se bagă pe acolo trebuie să fie atent că, în caz de nasoale, nu trece niciun Kamaz să-l salveze. Drumul a fost făcut de câteva ori în anii ăștia de motocicliști, cu vremea favorabilă alături și cu niște skilluri pe care eu nu le posed poate fi făcut. Ah, și cu o motocicletă ușoară, dacă mergi cu un F800GS cu 40 de kile de bagaje poți să te numești mama motociclismului mondial și n-ai nici cea mai mică șansă, la cum am tot văzut imagini din zona aia.

Kyubeme vine la fix. Fix când rămân fără benzină, fix când mi-e mai foame. Numele ăsta nu-i al unui sat, așa cum credeam eu. Kyubeme e doar un popas în care sunt trântite niște containere. Unul e cel în care stă nenea care dă drumul pompelor de benzină, altul e un Kafe, iar altul e din câte aud loc de dormit. Bag benzina cea mai bună pe care o au, benzină de 92, apoi lipesc și eu două stickere pe containerul pe care lipește absolut toată lumea. Văd multe stickere ale oamenilor pe care îi cunosc, despre care am citit sau pe ale căror aventuri le-am urmărit în ultimii ani. La Kafe, belșug! Micul container are vreo patru mese dintre care două-s ocupate. În bucătăria pitică sunt trei femei care toacă, fierb și prăjesc de zor. Mi-e frig și foame, așa că nu ne uităm la bani. Cu uriașa sumă de 450 de ruble, adică vreo 30 de lei, primesc o ciorbă de varză excelentă, o tocăniță de cartofi cu carne de vită demențială, o plăcintă cu mere și un ceai fierbinte cu o felie de lămâie. Ling farfuriile de plastic și ies să-mi beau ceaiul afară ca să eliberez masa. Sunt abordat imediat de o grămadă de trecători cu o grămadă de întrebări. Dar vine și o propunere. Un nene mă întreabă unde dorm diseară, îi zic de Ust-Nera, apoi spune că are el de închiriat o cameră. 1200 de ruble plus 200 garajul, dar cică am apă caldă, tot ce vreau. Îi iau numărul de telefon și rămâne să îl sun când ajung, el pleacă cu mașina în curând în aceeași direcție.

5 grade, calitate superioara

Ce e alb acolo e zapada, nu cocaina

Stickerul “Est spre Siberia” la Kyubeme

Mario Gotze, mandru la Kyubeme

Cea mai buna masa

Drumul până la Ust-Nera începe cu o zonă în lucru, se toarnă pământ și e atât de moale încât aproape cad. Aici nu mai merge aia cu ”dă-i tare!”, roata spate a intrat jumate în pământul care nu e încă tasat, noroc cu băieții de pe excavatoare care mă împing. Apoi devine bun, însă plouă și e frig rău. Cred că toată ziua am mers doar pe temperaturi în jurului lui 10 grade. Și ploaia nu e bună, am fost inspirat să scot pentru prima dată din bagaj mănușile GS Dry, îmi degerau degetele de la mâini chiar și cu încălzirea în ghidon pornită. Ploaia nu e bună și pentru că atunci când mai trece câte un camion din sens opus mă face terci. Viziera căștii se face neagră brusc de la noroiul ridicat, iar după fiecare astfel de întâlnire trebuie să cobor să șterg farul motocicletei, lumina nu mai bate deloc prin stratul gros de nămol. Toată motocicleta e plină de noroi, bagajele sunt acoperite, numărul nu se mai vede. Dar nu mă deranjează, e Drumul Oaselor, nu se dau puncte pentru look aici.

De la Kyubeme la Ust-Nera sunt două treceri prin munți, cu serpentine. Prima o fac pe ploaie și noroi și îmi displace. O văd și pe a doua în depărtare, dar mai văd ceva. Ceva ce n-am văzut toată ziua. Undeva deasupra muntelui pe care trebuie să îl urc în vreo, estimez eu, 20 de kilometri, se termină gri-ul și apare albastrul. Se vede și soarele, iar drumul e drept până acolo. Îmi pierd răbdarea și ridic viteza, merg cu 100 constant și e bine, singurul inconvenient e că atunci când trec prin bălți apa se ridică până la gât. Două curbe largi și gata! Soare și 15 grade, superb! Opresc să savurez momentul și constat că-i și frumos peisajul.

Se trage-n oameni

Nivelul de jeg atinge cote alarmante

Cum spuneam

E ultima oprire de durată până la Ust-Nera, la următorul pas montan opresc în vârf să fac două poze pentru că peisajul e dumnezeiesc. Constat cu acest prilej că s-a schimbat și ora, am trecut la +7 ore față de cea a Bucureștiului. Ultimii 40 de kilometri trec greu, deși merg tare. Ust-Nera vine după ce trec râul Indigirka pe un pod uriaș și vine neplăcut. Orașul arată de parcă s-ar fi dat o nucleară în zonă acum vreo 50 de ani. Așa de vechi și așa de distrus arată. Horror! Dar am învățat să nu mai judec așezările de pe aici după standarde vestice, la cât de izolați sunt oamenii ăștia mă mir că au și puținul ăsta. De acasă nu puteam înțelege dimensiunile reale ale pustiului de aici, dar când mergi o înălțime de Românie și dai doar de două mini-orașe gândirea se schimbă. Ajung la adresa dată de omul de la Kafe, îl sun, dar nema. N-are semnal, deci e pe drum, nu a ajuns înaintea mea deși eu așa credeam. Aștept câteva minute, îl sun din nou și primesc același mesaj, dar nu prea mai am răbdare. Sunt obosit rău, n-am chef de așteptat, așa că interceptez din plin avânt o doamnă care coboară din autobuz. O întreb de gostinitsa, cică e fix pe strada asta, mai sus. Ajung la un fel de bloc vechi în care e hostel la etajul 3 (adică etajul 2, dar v-am spus că rușii-s palalila cu numărătoarea asta). Plătesc mia de ruble și blonda de la recepție mă duce în ceea ce e oficial cel mai nasol loc în care am stat în Rusia. E o cameră cu 3 paturi, am un vecin, baia n-are apă caldă, iar mobilierul e de la moartea lui Stalin, cel mai probabil. Așternuturile și prosoapele sunt curate, măcat atât. Las motocicleta jos, în fața clădirii, acolo unde pentru 200 de ruble un puști care se pare că-i paznic se jură că va sta cu ochii pe ea.

Siberia! Greu, dar frumos dincolo de puterea mea de a explica prin cuvinte.